agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-17 | |
Despre femeie și despre bărbat
(288) Femeia, mai delicată, mai sensibila decât bărbatul, își cruță, instinctiv, organismul pe toată durata vieții. În contrast cu ea, bărbatul-impetuos, viril-săvârșește, mai tot timpul, excese pe care le plătește, mai devreme ori mai târziu, cu sănătatea; de multe ori cu viața chiar... Despre țânțari (289) Femeia țânțarului este cea care ne înțeapă, ea e cea care se hrănește cu sângele nostru, în timp ce masculul acesteia se nutrește cu...nectar! Ce regim alimentar net diferit în cadrul unei aceleași familii! Despre viața privită din amonte (290) Privită din aval(copilărie), viața pare lungă, cu rost, plină de tentații, de culmi îmbietoare, demne de a fi cucerite. În schimb, din amonte văzută, aceasta pare o mare cacealma!... Despre alte vremuri (291) 1 Mai... Curată și plăcută amintire a unor crâmpeie dintr-un armindeni de altădată... Cu multe decenii în urmă, singur printre florile livezii bunicilor, cufundat în iarba fragedă, smălțuită de flori de bănuței, de ciuboțica-cucului si de viorele, împleteam lănțișoare din tulpini de păpădii... În ziua anterioară, împodobisem poarta casei părintești cu crengi de mălin înflorite: îmi stăruie și-acum în memorie verdele fraged al frunzelor, în contrast cu albul imaculat al ciorchinilor florilor dumnezeiesc parfumate. Așteptam, apoi, lăsarea serii când, înarmați cu mături de sorg, ieșeam toți copii din uliță pentru a prinde din zbor cărăbuși din care, mai apoi, cu o oarecare cruzime, confecționam ...moriști! Tot pe vremea aceasta, ne cocoțam, noi copiii, liberi și fericiți, pe toate bătrânele sălcii de malul Târnavei- Mici, cu apele atât de limpezi pe atunci...căutând lujeri de salcie, fără noduri, pe care, după tăiere, îi băteam ușor cu mânerul briceagului, pentru a putea scoate scoarța de pe mlajă; simt și acum mirosul fraged, înțepător al bețelor rămase despuiate, albe-os, golite de coajă. În gură am și acum, parcă, gustul dulce-amărui al drâmbelor și tilincilor cu care apoi, acasă, înnebuneam părinții, fluierând și hârâind cu ele până la amețire! Despre omul cel smintit (292) Mângâie-mă, Doamne, chiar dacă te-am înjurat ieri, în nemernicia mea! Despre uniuni (293) UE=TE= turmă europeană! Și în turmă, agresivitatea crește, ca și criminalitatea, scăzând, în schimb, alarmant moralitatea, cinstea, corectitudinea, mila. Europa cea unită va naște un periculos spirit gregar. Milă mi-e de bătrâna Europă care, prin tendințe unioniste, riscă să devină o copie nereușită a S.U.A. Cât despre americani, sătul sunt: de grandomania, de violența, de găunoșenia acestora. Globalizarea nu o văd înfăptuită, precum nu văd cum s-ar putea uni fierul cu lutul! De aceea, experimentul U.E. îmi pare periculos, fatidic: busolă UE- în loc de nord arată un euro Despre ceea ce am învățat, ori... ar fi bine ca să învăț (294) Să cred, din toată inima, că sunt capabil să fac ceea ce trebuie să fac, deci să fiu optimist! Să cred, să cred, să cred: să lupt! Să nu gândesc și să nu spun decât ceea ce vreau să devină realitate. Să nu mă plâng!... Toate motivele de nemulțumire mi se grevează în minte precum niște tablouri întunecate, înăcrindu-mi viața. Sunt fructul gândurilor mele, vreau să fiu ceea ce gândesc; in consecință, să gândesc în mod pozitiv! Să nu uit că am zilnic de îndeplinit o misiune divină. Să-mi concentrez toată atenția, gândurile, în direcția în care vreau ca să ajung. Să am speranțe...să am idealuri! Să-mi angajez sufletul și inteligența spre a înfăptui lucruri mari, importante. Să nu uit, nicio o clipă, că ceea ce cred cu tărie, devine un ferment creator. Putința de a visa nu mi-a fost dată în zadar: în spatele ei se află o realitate. Concentrarea spiritului asupra unei dorinți, sau ambiții, oferă o formidabilă putere creatoare. Gândirea pozitivă dezvoltă inițiativa; gândul negativ întotdeauna te slăbește. Să resping, din toate puterile, sentimentele dușmănoase față de alții. Încrederea, curajul, hotărârea: iată motorul succesului! Deși e foarte greu, să încerc să îmi eliberez sufletul de griji, de neliniști, de tot ceea ce îl înăbușă și să-l umplu cu speranță, vigoare și gânduri bune. Atitudinile mele mentale, temerile și speranțele mele sunt difuzate, radiate în preajma mea. Lumea îi iubește pe cei optimiști. Îndoiala, nesiguranța, înseamnă o poartă deschisă nenorocului. Lipsa de încredere în mine însumi, distruge încrederea celorlalți asupra mea! Personal îmi induc prea multe sugestii deprimante; ori, eu știu că secretul reușitei este în noi înșine. Gândul...gândul este Raiul și Iadul vieții mele, a vieții noastre. Dat fiind faptul că am un suflet mereu melancolic, grijuliu, ceea ce înlesnește ivirea bolilor, este bine a mă debarasa de această meteahnă. Frica vine din imaginația noastră; teama deprimă, fatală fiind propășirii. Temerile, suferințele, care ne bântuie sufletul, niciodată nu sunt atât de importante, de grave, pe cât par. Teama de nenorocirile care se pot naște mâine, dar care, poate, nu ne vor lovi nicicând, ne ucide sufletul. O viață fără variație, osifică gândirea. Speranța și veselia: două calități universale, infailibile! Ar fi de lucru... în preajma sufletului meu! Despre prezentul dureros (295) Acasă la mama... Completez pământul surpat de pe mormântul tatei. Alături mama, șezând pe un taburet, îmi indică, tipicară, unde și cât pământ să mai pun. Apoi, mai târziu, dezghioc niște porumb pentru cele câteva găini, mari producătoare... de găinaț! Dereticând, după aceea, prin podul casei, apoi în magazie și în pivniță, privesc, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, obiecte atât de cunoscute care au aparținut tatei, lucruri pe care le-a lăsat, plecând dintre noi, ordonat, meticulos aranjate. Despre declinul profesional (296) Lovit și umilit, pe plan profesional, de cele mai multe ori ignorat, tratat cu indiferență și aere de superioritate găunoase, copleșitoare, îmi târâi pașii prin codrii care au devenit parte din viața mea, leagănul bucuriilor și amărăciunilor mele, martorii hălăduirii mele în timp. Mă zbat ca să pricep măcar ceea ce îmi este dat să văd, să aud, să trăiesc... Și nu pot să cataloghez altfel, toată această tărășenie, decât ca fiind un josnic act de mârșăvie prost regizată de către suspuși infatuați, ranchiunoși. Și astfel, inutil și trist, mă irosesc în zile crâncene, apăsătoare, vlăguitoare. Încerc să merg înainte, ca și cum nimic rău, grav, nu mi s-ar putea întâmpla. Desconsiderat, pe nedrept, mă străduiesc să răzbat, să nu capotez, nutrind nădejdea că Dumnezeu le rânduiește pe toate, inclusiv poziția de pe care suspușii, acestor zile, taie și spânzură cu atâta senină infatuare. Cert este că sunt în cădere... Cad însă într-un mod demn, fără să caut modalități subterane de a învinge vicisitudinile, fără să recurg la subterfugii pentru ieșirea la liman. Caut, deși îmi este foarte anevoios, să merg cu capul sus, căznindu-mă să-mi înăbuș întristarea și mirarea, transformând și trăind evenimentele ca pe niște fapte ale unei zile fade, trecătoare. Îmi lipsesc, totuși, într-un mod îngrijorător, liniștea sufletească și bucuria de a trăi. Răbdare în suferință-asta e ceea ce îmi trebuie acum... Despre final (297) Decesul pune capăt la multe mizerii, șicane, nedreptăți, uri și invidii-atât de numeroase încât majoritatea dintre aceste racile nici nu ar putea fi suportate mai mult timp decât durata efemeră a unei biete vieți umane. Prin urmare, e bine că trecem, că se termină, că are un final orice rău, orice chin. Despre întâlniri și despărțiri (298) Turiștii care se perindă pe la mine, trăind câteva zile sub același acoperiș, respirând același aer, bucurându-se de aceleași flori, întristându-se de aceleași ploi nedorite-cu unii dintre ei, în fond cu majoritatea, nu mă voi mai întâlni deloc... Ciudat! Despre trândăvia mea (299) Trândăvesc în tristețea mea... Și această tristețe este generatoare de ură. Despre potecă (300) Cărarea înrourată a copilăriei mele, din livada bunicilor materni, o simt și acum sub tălpi... În diminețile senine, de început de toamnă, alergam desculț prin iarbă pentru a aduna merele poni și perele zemoase căzute peste noapte, apoi sub singurul nuc din fundul livezii îmi umpleam buzunarele cu nucile căzute din învelișul lor verde înflorit. Incredibil de mult s-a îndepărtat această potecă!... Despre o nedumerire (301) De ce oare pedeapsa e mai mare decât vina!?... Despre suflet și viață (302) Cine are un suflet delicat, simțitor, acela nu este plămădit pentru această viață dură, cruntă. Prea este ostenitor, vlăguitor să trăiești cu o astfel de „dotare” un trai atât de epuizant. Oricum, chiar dacă ajungi să supraviețuiești, devii, foarte curând, prada celui crud și puternic. Despre toamnă și singurătăți (303) Final de toamnă... Acasă la mama, o ajut să strângem ultimele recolte; în final, iată rezultatul: douăsprezece verze și un coș cu sfeclă roșie! Mă roagă, apoi, să-i scot hrean. Tăindu-i, în bună parte, spre dezamăgirea mamei, las baltă această manoperă mai dificilă. ...Privesc dealul tomnatic: nucii copilăriei, atâția câți au mai rămas, mă îmbie, ca pe vremuri, să le răvășesc căzutele lor frunze ruginii. Trec prin vechi locuri, ușor schimbate, călcând pe frunze foșnitoare și peste nuci, printre morminte vechi și noi. Încă o toamnă, atotveștejitoare, prăbușită peste noi, îngropându-ne sufletele în aramă și în rugină. Despre finitudine (304) O întrebare venită taman din geneza noastră: - Vrei viață? Ei bine, atunci vei muri... Oare dacă nu ar fi teama de moarte, am fi, cu toții, de mult plecați de aici? Despre mituirea lui Dumnezeu (305) Este la mare modă ca, oameni cu dare de mână, să-l „mituiască” pe Dumnezeu prin construirea de biserici, chiar și catedrale. În felul acesta ei nădăjduiesc că păcatele, printre care în special acela de a fi fost avizi de bani, pentru a căror agonisire au utilizat mijloace meschine, le vor fi iertate... Despre pălăriile de pai în luna lui brumar (306) Marcări de arbori în păduri particulare din satul Zileri, localitate cu țărani gospodari, ascunsă printre dealuri cu viile părăginite din pricina urșilor care bântuie în zonă; din cauza acestora, strugurii nu mai ajung în teasc, așa că proprietarii au renunțat la roade, fiindu-le și teamă să mai asigure paza podgoriilor, ajunse astfel pârloage. Este miez de brumar și toți țăranii, care participă la marcări, cât și cei pe care i-am întâlnit pe ulițele satului, poartă încă pălărie de pai, probabil ca semn al nostalgiei pentru toate verile defuncte... Despre omul cerebral (307) Un om prea cerebral nu poate fi niciodată satisfăcut de traiul cotidian, bașca să mai fie și fericit, nici pentru o clipă chiar. Uciderea, stârpirea dorințelor este se pare soluția fericirii; însă dacă, matematic, fericirea este raportul dintre năzuințe și realizări, egalând, în acest raport „năzuințele” cu valoarea 0 , fericirea devine un nonsens, ca și atunci când valoarea „realizărilor” este egală cu 0. Abia atunci când raportul dintre cele două cantități devine unitar, atunci doar putem vorbi de fericire, de nașterea ei. Pentru o mai ușoară înfăptuire a acestui mare deziderat uman, este, prin urmare, nevoie de o maximă diminuare a celor două variabile: năzuință și realizare, dar mai a ales năzuința este bine să coboare până la o limită minimă, ușor tangibilă... Despre o falsă impresie (308) Ne place, nouă bărbaților, să credem că femeia care ne este dragă, cea pe care o iubim, vomită la apropierea oricărui alt bărbat în afară de noi: iubiți, ori soți! Himere... Despre profesiunea mea de credință (309) Mă consider un știutor de păduri, al arborilor: făpturi nemișcătoare, stabile, legate de locul înălțării lor, întrucât le-am măsurat cu pasul, cu gândul și cu viața mea, reușind să le cunosc și să le percep traiul și graiul. Despre măștile cele multe ale omului (310) Măștile omului-ca foile de ceapă... Personal, consider că nu am prea multe foi, dar cele câteva care sunt, ustură, pișcă rău. Din această cauză, nu sunt văzut prea bine, nu sunt agreat. ...Majorității îi place ceapa mare, cu foi multe, neusturătoare. Despre un buchet de viorele (311) Odată, prin anii ’80, într-un splendid început de primăvară, mama mi-a adus un superb buchet de viorele, dumnezeiește parfumat, de ea culese, de cu zori, din livada copilăriei mele. Gestul ei de atunci mă răvășește și acum: atunci, în acea zi, prin acel buchet simplu și minunat, a mea mamă mi-a readus toată copilăria în dar! Despre liniște si singurătate (312) A fi singur-a fi liber: libertate în singurătate! Minunile singurătății; apoi durerile... Liniștea minții mele neliniștite, a sufletului meu tulburat, mult prea adesea, de nimicuri, dar și de mari mârșăvii... Tânjesc după cuvinte aducătoare de pace, de liniște, de calm sufletesc: îmi doresc nebântuirea sufletului de furtuni. În tăcerile mele, am început să-mi aud valurile lăuntrice spărgându-mi-se în inimă... Despre cele trei eu- ri (313) Se afirmă, de către unii psihologi, că am avea, fiecare dintre noi, trei tipuri de personalități, anume: - un eu social, unul natural, un altul divin. În ceea ce mă privește, consider că eul meu social mi s-a atrofiat(poate că nu a existat niciodată...), rămânând doar eul natural, nemaleabil, atât de neagreat de către cei din jur. Cât despre eul meu divin...Dumnezeu mai știe! Despre un om și un măgar (314) Prea mult artificial și prea multă minciună în astă-viață! Ce păcat!... Cred că și ultimul măgar, în inconștiența lui, este mai fericit decât mine. ...Da, am o problemă: aceea fiind chiar eu! Despre fericire și tristețe (315) Fericirile mele, dacă pot vorbi despre ele, îmi par superficiale și iute trecătoare. Tristețile, în schimb, îmi sunt profunde, depline, persistente. Despre extraordinara pildă a seminței (316) „Cel care se va salva pe sine, va pieri; și cel care se va pierde, va fi salvat-nimeni nu îl va putea distruge!”(Isus) Dacă sămânța se va cruța, ea va putrezi(fără rost). Dacă însă aceasta se va transforma(putrezi) cu rost, ea se va metamorfoza în copac: moartea seminței însemnând viața copacului. Despre concurență (317) Doresc să concurez, însă nu pentru a fi primul, ci pentru a fi... ultimul! Simt o reală ușurare, o stare de bine atunci când mă gândesc la acest...sfânt loc: ultimul! Acel loc ultim: nerâvnit, neagreat de nimeni agreat, doar de mine dorit. Permiteți-mi, lăsați-mă, prin urmare, să fiu ultimul! Despre marea trecere(haiku) (318) frunza care plutește- calm și liniște în prag de brumar Comentariu: Imensa bucurie și desfătare a frunzei - în ea nu există niciun conflict, nicio tulburare, nicio agitație... Râul - ca o imensă barcă – poartă frunza acolo unde acesta crede de cuviință, ea abandonată fiind în totalitatea lui, râului, ireversibilei curgeri. Ea, frunza, una este cu râul, plutește, ușoară și resemnată, acolo unde apa o poartă, neîmpotrivindu- se acesteia contopită fiind cu însăși curgerea. Așa plutind, frunza are toate șansele să ajungă la ocean! Despre instincte (319) Instinctul sexual și instinctul de comunicare: iată cele două mari „comandamente” ale speciei umane! ...Și ce bine știe să profite de ele telefonia mobilă! Despre iubirea de sine (320) Dacă prețul unui om se măsoară și în iubirea de sine, atunci, prețul meu este foarte scăzut: o viață întreagă nu m-am iubit, dimpotrivă... Știu, m-am convins, multe rele de aici mi se trag. Mi-am dat seama, târzior, că pe lângă iubirea aproapelui, mai este necesară, chiar foarte necesară, și iubirea de sine: esențială chiar. Avându-le pe acestea două, putem vorbi, apoi, și de fericire... Despre ploi și melci (321) ...Continuă șirul zilelor reci, sumbre, ploioase. Deunăzi, bătrâna mea vecină, Liza, intră la mine în curte având în mână o plasă mare plină de melci. Bătrânica mă roagă să-i permit să-mi cutreiere livada pentru a culege și de aici bietele târâtoare. În primă instanță cad de acord, apoi, brusc, mi se face milă de bietele gasteropode și scornesc rapid un pretext, anume că alaltăieri am efectuat stropirea pomilor în livadă și, din această pricină, este foarte posibil ca boureii să fie otrăviți! Băbuța îmi dă dreptate, înțelegătoare, confirmându-mi presupunerea, iar eu...eu mă bucur în sinea mea că am scăpat câțiva melci de omul cel lacom. Despre un alt armindeni (322) Întâi Mai muncitoresc... Cu foarte multe decenii în urmă, puneam, în această zi, pe stâlpii porții mici, ramuri de mălin înflorite. Când intrai, te mângâiau fragedele frunze, de un verde crud, florile învăluindu-te într-o aromă năucitoare. Simt și acum parfumul acestora, mireasmă care îmi evocă acele timpuri, ori de câte ori îmi este dat ca, în drumurile mele silvestre, să mă întâlnesc cu această specie de arbore. El, mălinul, îmi evocă Armindenul copilăriei mele apuse... Despre un gând ca o întrebare (323) După moarte, corpul, forma acestuia dispare, dar nu și elementele constitutive ale acestuia. Dumnezeu, Marele Magnet, putea-va ,oare, readuna elementele constitutive ale formei inițiale a ceea ce am fost cândva, în marea zi a Revenirii? Viața și moartea – excluzându-se una pe alta și, cu toate acestea, neexistând una fără alta... Despre plăcere și suferință (324) Luciditatea mea distrugătoare... Frustrat și melancolic, aceasta îmi este starea cvasipermanentă; evident, o postură totalmente defavorabilă, incomodă, deplorabilă. A poseda, a deveni - tendințe fără sfârșit care mă afundă și mai mult în neliniști, în frământări. Tânjesc după traiul în singurătate, cu sufletul „înecat” în pace: ce fericire! Am spus „tânjesc”; dar tânjirea aduce plăcerea, care este urmată de suferință, de care fug, caut să scap de aceasta prin plăcere...care iar aduce suferință... Despre ploi și mlaștini (325) Plouă, plouă, plouă... Averse, rupere de nori, inundații, noroaie, mlaștini, viermi, salamandre, limacși, melci, râme...o geană de soare, apoi un...curcubeu! Despre continua zbatere zadarnică (326) Fragilă-i toată existența noastră, cu tot ceea ce producem: cu toate acestea, atâta vanitate, atâta zbatere zadarnică! Ne agităm, luptăm cu încrâncenare o viață întreagă: pentru ce? Care sunt resorturile, ce motive tainice ne împing la tot acest inutil efort? Nu o să putem afla niciodată răspunsul, vom asuda, ne vom osteni teribil, în continuare, de prisos. Pentru ce, de ce?... Mă gândesc la copilăria-mi atât de îndepărtată... Ca toți copii, avut-am și eu un suflet candid, sensibil; treptat, am căzut pradă melancoliei, unei tristeți covârșitoare, cronice, învăluindu-mă, tot mai mult, într-o mantie de tăcere persistentă. Tristețe – tăcere, tăcere – tristețe, tristețea mea: cea adânc înrădăcinată în toate ungherele sufletului meu năpădit de umbre, cătrănit... Un dor aprig de odihnă mă împresoară: nevoie presantă de uitare, de rupere de realitatea mârșavă, perfidă. Despre ploi și vremuri (327) Vremea se menține insuportabilă: plouă cu găleata... Vorbind cu mama la telefon, o întreb dacă a mai pomenit în viața ei așa o vreme. - Nici așa vreme, însă nici așa vremuri, îmi răspunde mama, vădit dezamăgită și ea. Despre fuga de realitate (328) Ca să uite de crunta realitate, lumea fuge care încotro: la mare, la munte, la țară, la mănăstiri- orice... Numai să uite că viața asta este un balon de săpun! Despre unele statistici (329) În proporție de peste 25% ne înșelăm crezând că suntem tații copiilor noștri! Zic...unele statistici. Despre fotbalul cel nărod (330) Fotbalul - ce activitate inutilă, ce stupizenie...! Și, totuși, cât de colosal plătită! Cât de bine trăiesc, cât dibaci știu să profite și de această neghiobie umană ...jmecherii aciuați în preajma mingii de fotbal, profitori ai sudorii unor tineri imberbi, doritori de avuții imense, de pe urma goanei, deșarte, după bășica cea găunoasă! Despre Iași, toamna... (331) Imbolduri spirituale, de mult mă îndeamnă să purced la un drum la Iași. Și, într-un final de răpciune, iată-mă sosit în dulcele târg... Căutându-mi cazare, aflu numai hoteluri cu o imensă discrepanță între prețurile practicate și condițiile oferite. Adăst, în final, la hotelul Moldova, un hotel central, cu o foarte bună vedere către Palatul Culturii. Încerc să îmi fixez un program pentru cele câteva zile de ședere. Mai întâi, îmi sun câteva cunoștințe care, la aflarea veștii că am sosit pe aceste plaiuri, devin agitate, invocându-mi îndeletniciri care exact pentru aceste câteva zile, cât voi sta pe aici, își cer imperios rezolvarea! Renunț să mai sun la ultimii trei de pe listă... Caut să îmi satisfac câteva dorințe de ordin spiritual... A doua zi dimineața pornesc, pe jos, spre Dealul Sărăriei, având ca țintă: vizitarea Bojdeucii lui Creangă. Ajung prea devreme: muzeul se deschide abia la ora 10,0... Stau în poarta muzeului și încerc să suprapun prezenta imagine cu cea de acum mai bine de patru decenii, când am mai trecut pe aici, cu prilejul unei excursii școlare... Deschizându-se, între timp, poarta muzeului, de pe uliță năvălesc, zgomotoși, copii unei grădinițe din urbe. Mă postez, discret, sub nucul din fața bojdeucii, privind cu nostalgie puștimea așezată pe băncile de lângă căsuță. Împreună cu aceștia, ascult și eu, ca pe vremuri, povestea despre Creangă, istorisită, de astă dată, cu mult har, de către muzeograful Ioan Parascan. Vorbele acestuia, prezența grupului numeros de copii ascultând vrăjiți povestea despre Creangă, istorisită într-o limbă neaoș moldovenească, combinate cu imaginile, reapărute brusc acum în memoria mea, de pe vremea când, copil fiind, cu aproape o jumătate de secol în urmă, ascultam și eu o istorioară identică cu cea pe care o reascult acum - toate acestea îmi stârnesc fiori, mișcându-mă până la lacrimi. Urc, apoi, povârnișul curții bojdeucii, lăsând în urmă copiii așezați cuminți pe băncile de sub pomii umbroși, urmărind atenți povestea... Îmi continui drumul către casa Topârceanu- fostă casă a lui Dumitru Botez, după care, tot pe jos, urc spre parcul Copou, către Teiul și muzeul Eminescu. În muzeu, întârzii mult în fața măștii mortuare a poetului... Mă simt emoționat la vederea pianului familiei Eminovici, precum și la vederea unei bucăți de dantelă care a aparținut Veronicăi Micle. ...Cobor, agale, către centrul civic al orașului. Trec pe lângă facultăți unde studenții au început deja forfota. Adăst, apoi, făcându-mi-se foame, la o terasă nouă, cu elemente rustice; sunt servit de către o tânără ospătară care, după ce am terminat de mâncat, mă roagă să-i scriu câteva impresii în caietul localului. Redau, din memorie, cuvintele consemnate în acest caiet... „O terasă frumoasă, ca și Ramona (ospătara) Două neajunsuri aș dori să consemnez: - din senin, plouă cu frunze aurii(!); - mustața mea e atât de...colilie! Un ardelean cu reacții întârziate...” Mai apoi, colind prin librării, anticariate: Cumpăr:- Memorii de V. Gheorghiu -Eseuri, de Montaigne ș.a Miercuri, mâine deci, părăsesc Iașul cel mult prea spiritual. Între timp, am împlinit 55 de ani!... Despre un cătun (332) În peregrinările mele silvestre ajung, din nou, după treizeci de ani, în cătunul Berzari... Spre stupoarea mea, din cele treizeci și cinci de familii, câte au existat cu ani în urmă, mai sunt doar...două! Aceștia locuiesc în condiții vitrege, izolați fiind de lume, fără curent electric, mai nou neavând nici măcar petrol lampant; în această situație nevoiți fiind să utilizeze lumânarea. Este liniște și e frumos aici, în această pustietate, în această fundătură sihastră... Pruni, meri și nuci așteaptă cu roade bogate ca să fie culese precum odinioară. Doar ursul mai vine, din când în când, vămuind, cu necruțare, pomii de fructe, ciopârțind ramurile bătrâne de meri și de pruni... Peste foarte puțini ani, așezarea va fi doar o amintire, bătrânii, de optzeci de ani acum, ducându-se, nimeni nu va mai veni să viețuiască aici. Vor rămâne doar pomii, bătrâni și ei, tânjind după glas și mână de om. Vor rămâne doar urșii, sfârtecând bătrânii pomi cu fructe neculese, viile sălbăticite, înnebunite de singurătate, de absența cântecului cel vesel la vreme de cules... Despre filme (333) Privesc, din când în când, fragmente din filme americane, covârșitoare ca număr, difuzate pe toate canalele de televiziune. Este revoltător că cineva își permite să ne toarne, de aproape două decenii...atâta scursură, atâtea lături. Culmea e că marea masă de privitori nu se opune acestei racile, atât de perverse, atât de dăunătoare, mai ales în rândul tinerilor, tineri care nutriți cu astfel de imagini și mentalități, vor deveni precum eroii acestor pelicule nefaste. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate