agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-02 | |
Tu simți durerea mea urcând în mine ca un fior ce-ncearcă să-mi cuprindă întreaga ființă...? Mă dor rănile ce strălucesc prin ochii tăi, dar mi-aduci în suflet o caldă îmbrățișare înfășurată în cuvintele ce lin se aud șoptite din rădăcini de versuri. Mă lași să scriu și să îmi plâng durerea pe umărul ce îl apleci ușor spre mine, îmi dai puterea de a privi înainte, printre frunzișuri, să văd dorul ce se apropie și care ne aprinde sufletele în culori ce vin din noi. Îmi simți durerea și o lași să plece spre înaltul cerului în zbor, să ducă în amintiri tot ce a fost și nu va mai fi. Durerea curge în valuri ca și parfumul sfânt, ea doare universul, împrăștie prin stele tulbure vânt pe aripi de suflet. Iar norii grei, tot așteaptă din timpuri nemărginirea lumii, să scuture tristețe peste balsamul razelor senine din zenit. Ei fac oco pământului, trimit tristețe inegal, iar durerea, moare robită, sperând la fericire neîncetat.
Mângâierile tale mă dor. De ce simt rana adânc transformată-n durere, durere săpată în suflet, de tine. Lacrimile mele sunt picăturile de ploaie ce tot se adună în mine, strângând odată cu ele tristețile nerostite. Numai tu ai să poți să oprești ploaia ce spală durerea, numai tu poți să-mi vindeci sufletul și să ștergi lacrimile căzute pe chipul tăcut. Eu știu c-ai să vrei să nu mai simți tristețe și lacrimi în mine. Picături de rouă se preling în clipe ce trec ușor fără să le simt, pline de suspine, pline de gânduri curate! Adună în ele tristețea poposită pe margine de suflet, gânduri ce zboară pe valuri de vânt, vise strânse în cupe de cleștar, acoperite de uitare. Acum, când pașii îmi sunt durere, caut în taină mirajul zborului ce a luat cu el flori scuturate de petale de dor și văd viața cum lasă stingher în tăcere, urmele trecerii ei pe lângă noi.Mă ghemuiesc la pieptu-ți cald și aud vântul cum împrăștie frunzele ce poartă durere și patimi...și tristețe. Scot din gândurile-mi răvășite, tristețea ce mereu mă copleșește. Știe oare cineva să îmi răspundă de ce misterul fericirii nu poate fi cuprins de universul nesecat al iubirii?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate