Am mâinile calde și prin pori se scurge scrumul unui vis de demult
Mă rup de întrebarea De ce? Pentru a mă scufunda într-un Când?
Al unui timp paralel cu trecerea ta printre amintirile cu aromă de iarbă crudă
Ochii mei de miop au nevoie de o lupă pentru a vedea urma pașilor tăi
Sau poate nici nu ai mai trecut prin fața deșartelor închipuiri
Mergeai cu pas așa ușor încât nu îți simțeam prezența și atunci ai dispărut...
Pentru că eu nu știam să te adun dintre atâtea esențe
Căci erai în toate unic și întregul din singurătățile din mansarda joasă
E greu să fii căderea ființei în prea micul unui zâmbet
Al unui om ce caută încă piatra ce-l va face să emane infinit...
Tu sau eu, zbaterea unei aripi ușoare prin noaptea grea sau pleoapele grele de veghe
Depărtare sau apropiere...încet sau tot mai repede...mi-e tot mai somn, mi-e tot mai sete
Mă cuprinde cerul în nesfârșirea lui de aur sub soarele ce nu arde, ci e doar călduț
Te văd de sus ca printr-un binoclu de dimensiunea ochelarilor mei uitați lângă ultima ta țigară
Ești un tu mai mic, un tu minimizat de orizontul meu ce flutură cu aripi deschise
În zmei colorați, pestriți, ridicați de mâini calde de copii cu mănuși cu un deget
Sari să mă prinzi, să mă cobori, să mă întorci...și cad cristale din ochii mei,
Răsar lumini din palmele mele deschise spre un ceva cu iz de copilărie
E un tablou prea compozit lumea în care jucăm un joc cu reguli personale
Și închid ochii să te caut din nou pe dosul conjunctivelor mele
Și atunci sună telefonul strident, agasant, obositor...îl ridic și e un sondaj
Mă sondează o voce, mă descoase de mine însămi o întrebare și tac...tac fără să mai ascult
Sună și soneria ușii descuiate de când s-a rupt lămâiul ce o păzea brumăriu
S-a rupt și lămâiul, s-a spart și clepsidra...oglinda e ciobită și la radio cântă romanțe
Și tu intri cu o valiză...saluți respectuos o amintire...și taci printre pași...pășești pe tăceri
Și cad toate petalele trandafirului roșu pe care mi-l dăruiai tovarăș până la sfârșitul lumii, Pe cărările ființei, către o gară îndepărtată de provincie, în care oamenii nu dorm,
Oamenii veghează străinii cu ochii scoși din orbite și lipiți în palme...