agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-03 | |
Pierderea părului fusese o grea încercare pentru ea. Nu bănuise nicio clipă că această întâmplare nefericită îi va marca întreaga existență. Odată cu părul și-a pierdut fără să aibă nicio vină prima iubire și o jumătate din suflet. De atunci trăise așa pe jumătate, cu sufletul ciopârțit de nedreptatea de a-și purta defectul ca pe un stigmat . Crezuse că nu va avea puterea să treacă peste toate pierderile astea, dar de undeva o stea călăuză i-a arătat drumul ce trebuia urmat. Ea nu a făcut decât să se lase purtată de dâra de lumină ce a scos-o din întunericul pe care și-l dorise pentru o clipă drept adăpost. Știa că drumul ei nu va mai fi niciodată neted, dar înțelesese că fiecare om are rostul lui pe lumea asta uneori nedreaptă și că viața îi fusese dăruită pentru a fi trăită până la capăt. Devenise înțeleaptă și înțelegătoare și asta avea să fie foarte important pentru tot ceea ce urma să facă.
Tot timpul luptase cu privirile oamenilor și cu întrebările ce se voiau binevoitoare, dar care o agasau și o făceau să simtă până în străfunduri durerea aceea surdă izvorâtă din neputința unora de a vedea dincolo de trup. Nu putea înțelege de ce se opreau la intrare influențați de exterior. Comoara era înăuntru. Se împotrivise multor priviri. Priviri curioase, priviri răutăcioase, priviri ce o compătimeau… Fusese bombardată cu întrebări al căror răspuns nu îl aflase nici pentru ea. Cum ar fi putut răspunde? Auzise multe răutăți legate de înfățișarea ei, dar ea trecea senină peste toate cu puterea unui tanc rusesc. Cu toții, amabili, îi sugerau să poarte perucă, dar ea nu putea să se ascundă în spatele unei peruci. Ar fi fost o străină, ar fi fost o negare a ceea ce era și atunci și-a asumat lupta. Cu ea și cu cei din jur. Nu a fost ușor, dar cu răbdarea ei titanică a reușit să răzbată prin hățișul răutăților și asta o bucura nespus. Era o victorie pe care ea o savura asemenea unui copil care se joacă cu soldățeii de plumb. Suferea totuși pentru că nimeni nu încercase să-i descopere sufletul pe care, credea ea, îl primise ca o compensație pentru știrbirea frumuseții sale. Trăia cu regretul că nimeni, niciodată, nu bătuse la poarta sufletului său. Deși mulți erau conștienți de calitățile ei, se împiedicau totuși de un lucru mărunt care nu valora nimic în comparație cu înțelegerea, generozitatea, inteligența și alte calități nedescoperite încă, pe care ea le păstra tainic, ca pe un tezaur, în sufletul ei necuprins.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate