agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-06 | |
Eu cred ca intelegerea relatiei nedespartite intre arta si religie cere nuantari si discerneri speciale. Arta are pe de o parte valentele descriptive ale unei stari de fapt, care e personalizata, si poate reda in asa numita oglinda a sublimarii poetice propriul iad, derizoriul, desacralizarea, negarea spirituala, iconoclasta a propriului chip la care asistam.
Acestea tin de modul artei naturaliste, in sens larg. Valoarea iconica sau coeficientul de iconicitate al artei este dat de autenticitatea si unicitatea trairii mistice si relatiei personale cu Dumnezeu. Prin ultima se "depaseste" planul hermeneutic, fara a fi anulat totusi, insa asumat prin depasire in actul de adresare personala si intentionalitatea euharistica, act care se prelungeste si imprima si in text. Consistenta artei iconice sta in gest, nu in structura. Factorii plasticizanti (Pr. Dumitru Staniloae) in arta iconica sunt chipul, icoana si dialogul, gestul inscris intr-o reciprocitate, in spatiul alteritatii si libertatii implinite intr-un eveniment de comuniune (Chr. Yannaras). In arta cu accent pe modalitatea hermeneutica, categoriile plasticizarii sunt conceptele si relatiile desfasurate in constelatii semantice, in arta structuralista sunt triangularile date de semn, semnificant si semnificat. Cele trei forme sau modalitati nu se exclud, nu se opun in mod necesar, se pot completa reciproc. Arta iconica exprima participarea la o taina ce nu isi mai trage contrastele din opozitia dialectica, structurala a contrariilor si unitatea din diseminarea sensurilor, centrul sau focarul ei e cumva in afara textului. Chipul "iese" din text spre cititor, dupa o perspectiva inversa (Florenski). Arta traieste atunci din contrastul nascut de diferenta personala si fiintiala intre om si Dumnezeu, iar unirea contrariilor naturale are loc nu printr-o invaluire a metaforelor in cheie dialectica, ci prin intruparea lor in dialogul iubirii. Fapt ce nu exclude toate mijloacele hermeneutice ale artei naturaliste, folosite insa pentru a reda transcensul "iconic". Eu cred ca Arta ca text deschis, singura noua in orice vreme, depaseste stadiul "larvar" al monologului structurat labirintic, stadiul labirintului hermeneutic ca si "casa" subterana a fiintei, spre a se deschide dialogic si de ce nu, liturgic in relatia vie cu Dumnezeu si cu semenii. Arta autentica cuprinde dupa mine riscul dialogului, iesirea la intalnire. Casa fiintei ce atrage si adaposteste liniile simtirii poetice, e atunci, gandesc eu, Cuvantul ca si comuniune, impartasire. Am sentimentul ca aceia care resping religia si pe Dumnezeu ca Persoana si Comuniune Treimica, nu simt contrastul dialogic cu Dumnezeu atat de viu in comparatie cu cel monologic, si marjeaza, evident, pe misterele labirintului hermeneutic. Cei religiosi nu vor gasi un contrast atat de viu in abordarea naturalista, (care totusi oglindeste si el, indirect, aici fiind maiestria artistica solicitata la maxim, tainele "de dincolo"), ci contrastul poetic maxim este pentru ei cel intre Dumnezeu si om, intre necreat si creat, contrastul liturgic, participativ, sacru-moral. Nu cred ca arta a depasit stadiul moral si estetic, pur si simplu pentru ca subiectul artei e omul si nici o elita nu poate confisca prin mentalitatea ei sensul atribuit artei. Arta, ca orice activitate implica intreg omul. Daca omul e religios, arta sa va avea amprenta religiozitatii. Daca e moral, a moralitatii. O arta pur amorala sau inestetica nu exista asa cum nu poate exista o opera fara autor. Psihologia evidentiaza acest fapt, ca omul isi pune in fiecare lucru amprenta intregii sale alcatuiri psiho-fizice. Oricat de manierist ar fi, pecetea ramane, fiindca arta e rodul unui act personal, chiar daca dupa niste tipare sau modele conventionale. Daca cercetezi infinitezimal vibratiile artistice ale unei opere descoperi amprenta, la fel cum nu exista doua icoane zugravite dupa acelasi model care sa fie identice. Pozitiile intre "religiosi" si "nereligiosi" par ireconciliabile. Si chiar sunt, de ce sa nu recunoastem, dar nevoia de a fi in dialog nu poate fi anihilata. Si aici apar frumusetea si riscul de abordare a alteritatii. In sensul crestin, Dumnezeu ne vrea liberi, viata e un raspuns la actul lui creator. Crestem in acest raspuns. Important e ca viziunea religioasa ca si cea atee nu pot fi anihilate de nici un sistem totalitar, ideologic, sau de alt fel. Ele pot fi anihilate numai anihiland omul, libertatea sa. De aici furia asa zis rationalista impotriva religiei si Bisericii, sau cea impotriva ateismului, ia accente ghilotinarde impotriva omului. Nimic mai firesc. Rationalismul scolastic a dus la aparitia Inchizitiei. Iluminismul a instaurat teroarea. Marxismul si scientismul politic (nu stiinta, care e neutra ideologic) au adus cu ele dictatura comunista si bomba atomica, razboaie, armele de distrugere in masa. Nici macar un site de cultura ca Agonia nu e scutit de asemenea accente totalitare, de evidente tendinte denigratorii, sub argumente pretins rationale. E bine ca e fiecare liber sa isi spuna optiunile, dar editorii au o responsabilitate aparte in fata publicului, in privinta promovarii constante a unor asemenea tendinte ca fiind de bon gout. Nu judec pe nimeni, e o constatare. Toti gresim, si nu trebuie sa negam in bloc nimic, sunt aspecte negative si aspecte pozitive. Poti fi virtuoz fara sa fii virtuos, fiindca tehnica cere invatare, repetitie si talent, iar virtutea cere exercitiul smereniei si deprinderea teandrica a iubirii. Ele nu se opun in principiu si e o placere sa le vezi impreuna. Dar nu e facil, desigur. Fiecare din ele cere a se investi multa energie si daruire. Pana la urma, optiunea personala in relatia cu Dumnezeu, cu omul, cu natura amprenteaza textul. Totusi, mi se pare important sa intelegi pe celalalt de langa tine asa cum este el si sa pleci de acolo la intampinare, cu respect fata de om... Una este sa critici anumite valori care ti se par discutabile, alta e sa lovesti direct in chipul omului, ceea ce nu aduce nimanui nici un castig real, poate doar derizoria satisfactie a exercitarii libertatii impotriva firii. Inca o data, in ceea ce am zis nu fac referire la nimeni in special, e o perspectivare personala a experimentului ce se desfasoara pe site-ul Agonia. E o simpla parere personala, si daca vreunul dintre cititori gaseste cate ceva interesant aici, bine, daca nu, iarasi bine. Cu reverenta :) Florin Caragiu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate