agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-05 | |
Ieri seară, mergând spre casă, prin Iașul adoptiv, lângă chioșcul cu ziare de la rond 28, pe trotuar, am găsit o foaie de hârtie format A4 (model studențesc dictando, pare a fi o filă de jurnal), acoperită față/verso cu un scris îngrijit, de pix albastru cu gel. Gândind că e un păcat pierderea acestui document de către cel care l-a conceput, am purces la postarea sa în virtual, tocmai în speranța ca posesorul său de drept îl va recunoaște, având astfel șansa recuperării lui. Textul respectiv este prezentat în continuare:
04.12.2008 - Ce-aș face dacă aș fi președinte? Toată ziua de ieri mi-am bătut capul cu tema de acasă. Doamna profesoară ne-a pus să scriem o compunere de o pagină cu titlul „Ce aș face dacă aș fi președinte”. Prima dată l-am întrebat pe taică-meu, care își citea tacticos ziarul, după ora de masă: - Ce-ai face măi, tată, dacă ai fi președinte, ca să trăim bine? Uite, așa temă am primit azi... S-a oprit din citit, și-a ridicat ochelarii pe frunte și mi-a spus, cu importanță: - Păi întâi și întâi aș da salarii mai mari profesorilor, ca să nu îți mai dea teme din astea tâmpite. Nu râde! Serios, sunt niște oameni nedreptățiți, iar nedreptățile produc alte nedreptăți. Apoi, aș da salarii mai mari polițiștilor. De ce, am explicat anterior. Apoi, aș da salarii mai mari funcționarilor, care... - Nu merge, că nu ești prim-ministru. - Ba da, sunt mult mai mult decât atât! A început să strige și am plecat repede din cameră. I se zburlise șuvița de pe creștet. Semn rău. În ușa bucătăriei, mama m-a prins și mi-a îndesat gura cu o plăcintă. - Unde fugi, copile, așa nemâncat? - Ba sunt mâncat, mamă. Habar n-am cum să fac tema pentru mâine. Trebuie să scriu o compunere cu titlul „Ce aș face dacă aș fi președinte”. Ce ai scrie în locul meu? - Că aș da mâncare pe gratis, la toată lumea. Aș înființa niște cantine uriașe, niște spălătorii imense, aș premia inventatorii care ar asigura curățenia automată a străzilor, a caselor, a oamenilor... - Nu ai cum, mamă, nu ești prim-ministru! - Și ce dacă...Sunt mai mult decât atât! Când se înfurie, mama e periculoasă. Nu știu cum era înainte, dar cred că tot așa, că tata, uneori, când stau ei de vorbă și se privesc în ochi, oftează și își dă cu ziarul peste frunte: - Mare noroc aș fi avut de nu erai așa „periculoasă” când te-am văzut prima dată! Cu multă putere de convingere, „periculoasa” a pus mâna pe mop. Semn rău și ăsta. Am părăsit cu viteză tăriceană bucătăria. În hol, salvarea mea dintotdeauna, bunicul. Tare ca piatra, făcuse Canalul. De scurgere, de la casă, până la șanțul de lângă gard, că ploua cu găleata. Așa ne spunea: „Canalul, cu C mare, măi copii, uite câtă apă e pe el, parcă ar fi Dunăre-Marea Neagră...”. După ce a lăsat cazmaua lângă perete, m-a văzut: - Ce face mânzul lu’ tataia? Ce-are el ochii așa triști, ca o păsăruică în colivie? I-am spus tărășenia cu tema și i-am povestit despre conflictele incipiente lăsate în urmă. - Tu ce ai face, tataie? - Eu aș mări... - Să nu-mi spui că ai mări pensiile, te rog! - ...groapile din cimitir, băiete, că nu mai încape oamenii, stă inconfundabil. - Inconfortabil. Păi cum să le mai mărești, dacă nu mai e loc, nu mai e teren? - Le măresc pe verticală, să stea oamenii ca la bloc, foietaj. - Foietaj e la prăjitură, nu la bloc. - Ba nu, la prășitură e adâncime. - Nu la prășitură... - Ba da! Am plecat repede, în cameră. Bunicul pusese iar mâna pe cazma. Semn rău, iar. M-am culcat cu tema nefăcută. Spre dimineață, am avut un vis ciudat. Se făcea că eram președinte și mă trezea o blondă frumoasă și caldă, Edena Nudrea. După ce mâncam și beam bine, plecam la birou. Toată lumea se dădea la o parte din calea mea. Câteva mașini mai vechi, parcate pe margine, ajungeau în vitrine. La Potroceni, unde era locul meu de muncă, minune: se învârtea pe lângă mine și mă servea un roboțel fain, numit Poc. Atunci când băteam din palme se activa automat, venea în fața mea, îngenunchea și spunea: - Am ajuns, poc-poc (mi-am dat seama că zgomotul ăsta era un defect de fabricație)! Servesc președintele! Orice îi ceream, îmi aducea. Parcă eram Aladin, cel cu Vampa Fermecată. Vampa sau Lampa? Nu mai știu, o să caut mai târziu pe google. În fine... Voiam o casă, o aveam, la cheie, cu 3 nivele. Voiam înghețată, îmi aducea, câteva camioane. Voiam să alerg pe vreunul din termopan în termopan și să-l închid la DeBaRa, mi-l trimitea legat de mâini pe unu’ umflățel și greoi, Păstase. Voiam să strâng de gât pe cineva cu papion de profesor, hop cu un manechin de burete, Pămpălin. Aveam chef de leapșă, organizam alegeri, cu ăștia doi și cu Poc. Se alegeau ei ce se alegeau într-o urnă model purceluș și eu veneam la sfârșit și le dădeam cu purcelușul în cap. Râdeam de plesneam, ce mai. Pe la amiază, după ce mâncam și beam bine, aveam chef cu prietenii de (cl)axă. Beam și jucam monopoly. Cel mai bine mă înțelegeam cu prietenul din Averica. Eu îi dădem terenuri de carton, el îmi dădea soldaței de plumb, să le umplu. Nu știu de ce, la un moment dat se supăra și se făcea negru la față. Cred că atunci când apărea prietenul meu Butin din Tusia. Ãsta tușea și mai umplea de vi-ruși pe câte unul, mai sensibil și mai apropiat. Spre seară, distracția maximă era când venea Criza. Era unul dintre noi, îmbrăcat în cearșaf cu lumânări în loc de ochi, care îi speria pe ceilalți. Mie îmi venea rândul la urmă și îmi lua foc cearșaful sau rămâneam fără lumânări. Oricum, ne distram de minune. Și trăiam foarte bine. Seara, aceeași blondă de dimineața mă învelea grijulie, să nu răcesc. Dimineața, iar... M-a trezit mama, că eu nu mai voiam. Să mă trezesc, desigur. La școală, am predat tema și am fost dat afară din clasă. Habar n-am de ce. Sub titlu scrisesem doar atât: „Dacă aș fi președintele României, nu aș face nimic altceva decât fac.” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate