agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1442 .



O zi memorabilă!
personale [ ]
...jurnal de Bucuresti

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clavool ]

2008-12-16  |     | 



Am fost prins! M-au prins, nenorociții...! M-au ars la buzunare! Epoca mea de glorie s-a încheiat...
Nu vă speriați, încă nu m-au prins cu adevăratele afaceri necurate, ci pur și simplu m-au prins fomiștii ăia de controlori fără abonament la Ratb... Da, m-au prins fără abonament, fară bilet, fără nimic.

Asta se întâmpla vineri. Ajung dimineața mahmur, obosit și ca vai de mine la 1mai. Și încep să aștept hardughia aia de 645 care trebuia să mă ducă în „Chitila mă’sii” (cum l-am auzit pe unul :)) ). Și aștept eu și aștept în frig, ploaie, vânt și praf de nu-mi mai simțeam extremitățile corpului. Peste vreo oră ajunge în sfârșit „sfârșitul lumii” ăla de autobuz. Evrika, intru degerat și mă așez deja obosit de atâta așteptat pe un scaun din-ăla rece ca gheața. Strâng din dinți și zic „lasă că se poate și mai rău!”. Asta cam așa era....
După vreo două stații, pe la jumătatea drumului spre AdPharma, intră vreo trei-patru comuniști din-ăia de controlori după hrană... și-mi cere un ciudat din-ăla o „legitimație valabilă de călătorie”. Eu mândru îmi scot portofelul și-i întind cardul ăla nenorocit pe care-l credeam valabil. Ei bine, dragii mei, abonamentul ăla îmi expirase... exact în momentul ăla, exact în ziua aia. Da, pe 12 decembrie îmi exprira abonamentul și eu habar nu aveam. Știam că în perioada asta trebuie să expire și aveam de gând să mi-l reînnoiesc luni, 15 decembrie, la început de săptămână... Mă rog, verifică oligofrenul ăsta cardul, ticăie chestia aia de câteva ori, oprește autobuzul și ăsta mă invită jos cu pretextul că abonamentul meu a expirat. Da’ dă-te tu jos, mă berbecule, nu vezi ce frig e..!!? îți convine că ai ditamai geaca pe tine și ditamai turbanu’ îndesat pe cap ca să-ți acopere prostia! Mă dau jos, ce să fac, nu stau să mă cert cu oamenii prin autobuz... mai ales cu astfel de oameni. Mă ia ăsta și-mi explică de ce e expirat cardul, că nu-i arată lui nu știu-ce pe porcăria aia de sculă a lui... ok mă, înțeleg că mi-a expirat cardul, crezi că o să-mi țină de cald explicațiile tale imbecile? Imbecilule!

Plătesc o amendă de 50 ron... „că dacă nu, o să plătesc 150 ron prin proces verbal bla, bla, bla”. Ia, mă, de-aici, amărâtule, du-te și ia-le globuri de brad puradeilor acasă, ia-ți și tu ceva de mâncare că e mare foamea pe criza asta. Fir-ai tu de... insensibil, că puteai să mă lași în pace pentru o amărâtă de zi în care mi-a expirat cardul. Și mai eram și om serios, îmbrăcat decent.. dădeam impresia că nu sunt un maimuțoi care circulă mereu moca. În timp ce mă vrăjea el acolo cu explicațiile lui trece un șmecher cu mașina și le strigă comuniștilor: „ați ieșit la hrană de sărbători, firea-ți ai dreacu de controlori jegoși...” Ah, ce-a durut asta și ce bine i-a zis-o!
Dar asta e... s-a întâmplat. Măcar să fi plătit amenda, dar să nu mă dea jos în frigul ăla și, mai ales, între stații ca să mai merg nițeluș prin frig pănă la stația numită simbolic și sugestiv „Minerva”. Noroc că niște copii m-au distrat prin râsetele și jocurile lor că înnebuneam de frig și nervi.
Peste altă jumătate de oră de așteptare vine înconjurat de o aură dumnezeiască un alt 645. „Hai, mă, fiți-iar hârbu-al dracu!” zice unu de lângă mine... și bine zice. Mă urc amorțit și aproape mort în hardughie și dă-i, dă-i până la capăt. Am ajuns în sfârșit la serviciu... pe la ora 1. Greu, greu tare am ajuns... credeam că n-o să se mai sfârșească memorabila călătorie.

Mă așez liniștit la birou, îmi trag sufletul, îi povestesc lui Răzvan, colegul meu, peripețiile prin care am trecut și probele la care am fost supus. Mă duc să-mi iau o cafea... și ce-mi văd ochii? O căciulă alerga pe-acolo pe holurile de la AdPharma. Măi să fie...! Era de fapt o mână de om, un copiluț cât o ghindă, îmbrăcat în costum național și cu ditamai căciula pe cap de nu se mai vedea, săracul, nimic de el. Încep să zâmbesc și să mi se dezmorțească oasele... și văd alte căciuli de-astea alergând și zbenguindu-se pe-acolo. Măăăăi să fie...! Am început să am halucinații sau ce dracu? Am îmceput să văd omuleți și căciuli alergând peste tot...!? Și mai apar și alții.. și alții. Aoleu, n-am halucinații... e vreo invazie, ceva, de omuleți verzi îmbrăcați în costume naționale românești!
Adevărul era totuși că niște copiluți veniseră acolo la AdPharma să ne (în)cânte cum știau ei mai bine. Văd că în sala de mese s-a făcut loc pentru ei, colaci și dulciurele peste tot... wow, asta da primire! După un timp și-au început spectacolul. Au cântat, au dansat dansuri populare și ne-au distrat la culme. Și altă culme: au dansat chiar și un dans tradițional de prin zona Siriului... a munților Buzău, în apropiere de care îmi am și eu rădăcinile: „Hora fetelor de la Siriu”. Am rămas așa mască... ia uite, mă! În deșertul ăsta de la marginea Bucureștilor au venit unii mici să-mi danseze mie hora fetelor de la Siriu. Mi-au adus aminte de vremurile când eram și eu „flăcău” și dansam cu foc pentru alții... la festivalurile anuale de muzica populară din Plaiu-Nucului, Lopătari (jud. Buzău), de serbările de sfârșit de an școlar, de instructorul nostru din gimnaziu care se întâmpla să ne fie și profesor de matematică... apoi de liceu, de toate evenimentele la care echipa noastră de dansuri făcea senzație (cel puțin printre profesori), de Premiul 1 câștigat la Festivalul Elevilor Buzoieni (parcă așa se numea) din 2007 sau 2008... nici nu mai știu exact.. am dansat peste tot.

Poate am început funky articolul ăsta.. și îl termin nostalgic. Dar asta e, de-asta a fost ziua de Vineri o zi memorabilă. Și-au mai fost și altele, dar poate o să vi le povestesc altădată... sau niciodată :p

Vă las cu bine! Să fiți sănatoși și voinici ca și copiluții ăia de la AdPharma pe care n-o să-i uit niciodată...
Aș mai avea de zis, dar trebuie să-mi mai și câștig pâinea pe ziua de azi. Numai bine!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!