Cadre în tipar de pastel
de Dan Ionescu


Într-o ediție bilingvă, Ioana Crăciunescu publică la editura Brumar volumul Supa de ceapă. Traducerea în limba franceză aparține Letiției Ilea și lui Thierry Chaillous. Cartea, după cum se menționează pe pagina de gardă, conține douăsprezece imagini de Mihaela Marin.
Termenul substantival din titlu, „de ceapă“, enunță componenta casnică a volumului. Are de asemenea, și o conotație subtilă, el se referă la faptul că pentru poezia de aici îți trebuie o poftă de vers inedit, dar și nervi tari, ca să reziști ideii de ulcer pe care ți-o inspiră consumul de ceapă. În mai multe pasaje, se vor biciui defecte și vicii generale, precum trădarea.
O seară în familie se evocă prin canoanele de meditație ale unui joc disciplinar ca șahul. Când atenția nu mai cade asupra copilei care descrie azi cu ajutorul eului poetic al artistei mature, o piesă maximă în jocul de șah își etalează, datorită unei rocade ludice, milenarul statut, care până la urmă certifică miza: „Un rege își privea supușii și bătăliile pierdute / așa cum eu, / cu cotul sprijinit pe masă, / priveam foile albe“. Paralelismul dintre copilă și rege are ca obiectiv secund accentuarea rangului de prințesă. Aerul acestui rang se respiră în copilărie, indiferent de vremuri.
Poezia Luminos și curat părea totul este o definiție în strofe a Demiurgului. Dintr-un cap într-altul, atributul demiurgic este întins ca o hartă. Pe această suprafață, captând forță din supranaturalul de fond, poeta se recreează, fără a-și depăși tiparul în care a fost odată hărăzită. Tendința de autoevaluare și ambiția recreatoare se topesc în propriile însușiri fizice și morale, trasate de Creator: „Am pus în ordine casa / am luminat întinderile de pământ din jur / mi-am așezat mâinile de o parte și de alta a trupului / ochii / de o parte și de alta a nasului / fruntea deasupra / gura și bărbia dedesubt“.
Unui ritm de viață bazat pe forța de rezistență la vicisitudini: „cine a trădat întâi / mă întrebau câinește cohortele de trădători“, poeta îi opune atitudinea reflexivă. Prin meditație, stochează din trecut date ale unui refugiu benefic. Ideea budhistă „viața ca vis“ se spulberă în detaliile concrete ale peisajelor cotidiene. Refugiul care delectează e în spații ale volatizării diferențelor dintre vegetal și biologic: „am crescut copaci pe lângă casa omizilor / am crescut omizi de mătase / în casa lor dormeam / și mă lăsam iubită de viitorii fluturi“.
Salvarea de la o captivitate din dragoste se face jucându-ți foarte bine rolul de victimă. Supunerea la acest supliciu inopinat devine mai ușoară dacă te vei dedubla. Vei găsi corespondențe între starea ta accidentală și situația prelungită a unor porumbei care-și realizează stagiul vital între libertate, ca euforie a zborului, și captivitate, ca melancolie în odihnă: „semeni cu un băiat care m-a răpit / și m-a ținut închisă într-o hulubărie. // …și mâncam boabe de mei din palma lui / și chiar aveam la gleznă un inel cu numele / și toate faptele mele neroade“.
Una dintre temele importante ale volumului este iubirea, chiar dacă, la un moment dat, în asistența unor personaje rabelaisiene: „cum să nu te așezi la masă cu slugoi, mieroși, fanfaroni / cum să nu le vezi limba galbenă mestecând din salată“, ceremonialul ei, din care posibil se va reține debutul, se demonetizează „în locul acela mai degrabă sicriu pe o măsură / luată din vreme“. Culoarea tare a locului afectează sufletul care se va destrăma ca un teritoriu: „excavatoare încete mutau hălci din sufletul meu / pe un teren pierdut și nisipos“.
În fața peisajelor acvatice și campestre, poeta, înfășurată în mantia-i de percepții, pare fără epidermă: „caii aceia cumplit nechezând / în flăcări de alcool din frâie scăpați în sângele meu“.
Sonorul panoramei, surd sau tare, devine o sursă de reconstituire a peisajelor, după cum undele răzbat în decor, ca în radar, lovindu-se de coarne sau maluri: „turme de vite mugind / frecându-și de maluri spinarea în lut și nămol“.
Antiteza din textul Așa s-a născut pasiunea mea pentru canari se determină în funcție de aspirație și spațiu, ca într-un binom: „o cămilă născută în deșert, în mijlocul deșertului / visează că plouă. // (…) o cămilă născută la grădina zoologică / visează deșertul“. Ideea poemului este ludică. Se avansează unor situații de vacanță, precum oprirea la hotel, sensuri decriptabile prin lectura unui bilet atașat de cadoul primit, un săpun Camila și o pătură Camelhear: „în circul acesta dacă îți place să mergi pe sârmă / nu mă ruga să îți întind plasă dedesubt“. Transcriind și concluzia, vom vedea că poemul adăpostește un silogism artistic: „așa s-a născut pasiunea mea pentru canari / și tot delirul care a urmat“.
Poeziile au în ele fire narative, ca bancnotele, firet auriu.
Tresăltând în rezonanțe arhaizante, orizontul din cartea Supa de ceapă asigură amplitudinea confluenței visului cu lumea.

(cronică apărută în rev. Scrisul Românesc, Nr. 12/2008)