agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-14 | |
Eu sunt... un pod... Un pod pe care au trecut mii de pasi, cu toata greutatea si caldura lor. Un pod a carui existenta nu si-ar fi gasit rostul in lipsa miilor de pasi. Un pod cu forma slefuita de lacrimi nascute din bucurie pura, de ploaia de toamna tarzie, de prima ninsoare, de roua din zori.
Eu sunt...podul intre doua lumi. Si astfel, martorul tacut al intalnirii trecatorilot mei cu o lume noua. Ma apasa uneori nesiguranta pasilor, greutatea hainelor abandonate pe pod,lacrimile amare si suferinta trecatorilor. Uneori ma apasa chiar si mai mult bucuria intalnirii lor cu lumea cea noua, extazul revelatiei lor, pacea simtia in toata fiinta, oprirea timpului in loc. Atunci imi spun: sunt doar un pod! Condamnat sa am constiinta existentei celor doua lumi... Dar cei mai apasatori sunt pasii celor care se intorc dezorientati, pe acelasi pod, in lumea care le ofera siguranta iluzorie a lucrurilor cunoscute... Greutatea devine atat de apasatoare incat...as vrea sa dispar pur si simplu, sa nu mai imi pese de trecatorii din aceasta clipa, nici de cei ce vor sa se intoarca si nu vor mai gasi drumul inapoi, de trecatorii care au fost sau de cei care vor fi. Ridic ochii spre cer. Am nevoie sa ii privesc maretia, sa vad doar cerul, nesfarsit, curat! Dar... ridicand ochii spre cer vad zborul linistit al unei pasari, vad crengile mangaiate de vant, vad raze de soare, un nor... Nici cerul insusi, in toata maretia lui, nu poate fi separat de restul... Atunci... eu nu sunt doar un pod! Nu pot fi doar un pod! Atunci... cand greutatea pasilor va deveni prea apasatoare,voi lasa vantul sa-mi aduca parfum de flori, cand vantul va sufla prea rece peste mine, voi lasa soarele sa ma incalzeasca cu razele lui, cand soarele nu va mai fi aici pentru mine, ma voi lasa imbratisata de caldura pasilor trecatorilor mei si a lacrimilor de bucurie pura! Pentru ca... sunt un pod fara contur! 26.12.2008
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate