agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 919 .



O viata prea scurta
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Epsilon ]

2009-01-20  |     | 



Ma trezesc incet , si imi dau seama ce se intampla in jurul meu , cresc acesta este cuvantul potrivit , cred . Este prima zi , sunt constient de ceea ce se intampla ,vantul cald imi mangaie trupul si sunete minunate se aud in vazduh .
Intr-o zi o sa fiu mare precum tatal meu , inalt pana in ceruri si puternic ,acum insa firav ,slab , pana si vantul cel aprig ma poate spulbera oricand .
Au trecut multe zile acum sunt mai mare si mai puternic dar intr-o dimineata tot ceea ce era a disparut , tot ceea ce iubeam nu mai exista , nimic nu mai este nimic . Multi au venit aici in casa noastra si au distrus totul , nu mai exista natura , iubire, frumos , doar un gol iar vantul este din ce in ce mai aprig .
Am fost mutat , aici sunt singur si ploaia acopera soarele de alta data , imi este frig dar batranelul ce m-a adoptat are grija de mine , cateodata imi vorbeste , as vrea sa imi vorbeasca mai mult , mai des dar este un om trist si inchis in el . Sta in casa mare de caramida din fata si iese prea rar in lumina zilei .
Cateva pasari si-au facut cuib in casa mare de caramida si imi incanta auzul in fiecare dimineata dar batranelul nu mai vine deloc , nu imi mai vorbeste sta inchis in casa mare si rece .
Astazi sa intamplat ceva , a iesit in sfarsit batranelul dar nu a venit la mine , era intr-o cutie frumoasa de lemn lucitor carat de patru oameni ce il duceau spre iesirea din curte , altii cantau in spatele lui , a fost frumos .
Nu a mai venit nimeni inapoi , m-au lasat singur , pasarelele au plecat si iarna ce imi ingheata venele este aici , gerul este singurul meu prieten acum si nu stiu daca voi rezista pana la venirea primaverii .
Mi-am facut un nou prieten ,este pufos si amuzant :) zice ca il chiama veverita si ca intr-o zi ele vor conduce lumea ajutate de furnici :)) . Nu stiu care sunt "Ele" pentru ca si el este singur ca si mine de accea incerc sa il ocrotesc .
Veverita este un prieten bun , parca am si uitat de frig ,de batranel si fosta mea viata . Imi plac povestile lui despre miscarea de rezistenta a veveritelor si despre tehnologia avansata pe care au inventat impreuna cu furnicile rosii . Zice ca mai trebuie sa ii castige pe ingamfatii aia de porumbei ca aliati apoi sa incepa asediul .
Eu stiu ca el este putin nebun dar il las sa-mi povesteasca in continuare planurile "lor" marsave deoarece timpul trece parca mai repede .
A venit in sfarsit primavara, pasarile s-au mutat inapoi in casa veche , si ma imbie cu muzica lor minunata , vantul cald imi mangaie trupul si florile frumos mirositoare imi zambesc in fiecare dimineata .
Veverita a inceput sa devina paranoic , mananca prea multe castane si bombane in fiecare dimineata plimbandu-se prin scorbura lui ca un dictator de cand o familie s-a mutat in casa de caramida din fata. Zice ca sunt spioni ce au venit sa ii afle planurile .
Pe mine nu ma deranjaza prezenta lor , imi pare bine ca in sfarsit casa nu mai arata asa trista ca altadata .
Veverita a disparut ... mi-a zis ca miscarea de rezistenta a inceput si trebuie sa plece , nu vreau sa raman singur .
Unul dintre oameni a venit astazi la mine , a inceput sa imi citeasca dintr-o carte versuri ce iti hranesc sufletul si mintea .
Vine din ce in ce mai des si imi citeste , am inceput sa ma simt ciudat atunci cand este in preajma mea si imi face o placere deosebita sa ii privesc buzele ,ochii mari negrii precum noaptea , pielea fina ca o petala scaldata in roua diminetii , de ce nu imi pot intoarce privirea atunci cand este in preajma , ce se intampla ?
As vrea sa o pot imbratisa sa ii pot atinge buzele de un roz trandafiriu sa ii pot intra in ganduri , in vis , dar nu pot face nimic din toate astea , sunt neputincios .
Vara a venit , e frumos si cald afara iar aceasta gingasa creatura imi mangaie privirea cu trupul ei perfect in fata caruia pana si Afrodita si-ar fi aplecat capul in semn de respect.
In tot timpul verii am fost impreuna , adormind cateodata pe trupul meu robust , citindu-mi despre lucruri minunate , am invatat ce este iubirea . Acum stiu ce se intampla cu mine , in sfarsit stiu , si este minunat as vrea ca aceasta vara sa nu se termine niciodata. Iata ca timpului nu ii pasa , toamna a venit , ma uit cum chipul ei patat de roua dispare incet in marele orizont ... atunci o durere infioratoare in suflet si in trup ma cuprinde si observ cum tatal ei imi taie incet din trup , eu cad , ma prabusesc si aud o ultima voce zicand , Imi pare rau fiica mea avem nevoie de lemne pentru foc , iarna o sa fie grea .

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!