Cineva l-a întrebat pe marele maestru Zen Bankei despre concentrarea în meditația Zen.

El a răspuns:

„Armonizarea cu universul inefabil inerent fiecărui om, înainte de a angaja gândirea și conceptualizarea, se numește meditație;

detașarea de obiectele exterioare se numește concentrare.

A închide pur și simplu ochii și a sta așezat nu este ceea ce eu numesc meditație;

numai concentrarea în meditație, acordată la cunoașterea subtilă, poate fi considerată valoroasă.

Toată confuzia pornește de la învârtirea în cercul vicios al iluziei, datorită utilizării gândurilor: Când apar gânduri mânioase devii tiran; când apar poftele, devii animal; atașamentul față de lucruri te transformă într-o fantomă flămândă. Dacă părăsești planul fizic fără a renunța la toate acestea, te vei învârti la nesfârșit în obișnuințe, luând tot felul de forme, prins în vârtejul nașterii și al morții.

Dacă însă te detașezi de gânduri, nu există confuzie și, în consecință, nu există cauză și efect. Iar dacă nu există cauză și efect, nu există nici învârtirea în cercul obișnuințelor.

Atâta timp cât vei antrena gândurile, dacă vei cultiva gânduri bune, vor apărea cauze și efecte bune;

dacă vei cultiva gânduri rele, vor apărea cauze și efecte rele.

Însă dacă te detașezi de toate gândurile, atât de cele bune cât și de cele rele, și te pui în acord cu cunoașterea subtilă, nu mai există nici cauze și efecte, nici naștere și moarte.

Ceea ce spun sugerează viziunea nimicniciei, dar nu este așa.

Nu poate fi vorba de nimicnicie câtă vreme eu îți vorbesc în această stare iar tu mă poți auzi.

Chiar dacă tu nu te gândești în mod explicit la auz în acest moment, totuși poți auzi distinct, și asta pentru că în fiecare om este trezită efectiv cunoașterea originară inerentă.

Atunci când atingi focul sau apa, știi că este fierbinte sau rece, deși nimeni nu ÎNVAÞÃ să simtă căldura sau frigul.

Același lucru este valabil și în universul de dincolo de gânduri; deși acolo nu există nici un gând, ceea ce există nu poate fi numit nimicnicie. Această cunoaștere subtilă cuprinde totul, fără a permite rătăcirea între ideile dualiste ale ființei și neființei.

Ce nevoie ar mai fi de gândirea discursivă pentru a descrie această stare?

Gândirea discursivă există pentru că există confuzia.

Dar când se atinge cunoașterea nediscursivă, vei percepe lucrurile distinct chiar înainte de a angrena gândirea discursivă, astfel încât în final nu mai poate exista confuzie.

Așadar concentrarea în meditație, prin care este dobândită cunoașterea subtilă, este practica cea mai înaltă”.