agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-13 | | Sprijin între extreme Aș dori să fructific în acest articol o idee care mă obsedează. Milenii la rând în centrul lumii a locuit ideea de Dumnezeu. Bineînțeles că în trecutul îndepărtat nu era o simplă abstracțiune cum pare astăzi, ci o stare ce implica întreaga condiție existențială. Omul se raporta la Divinitate pentru ca era obligat să o facă. Era constrâns de natura superioară a sufletului său să perceapă prezența sau absența acestei legături. Atunci s-a consumat cea dintâi extremă conceptuală ce afirma că interiorul ființei este scena pe care puterile creatoare își interpretează intențiile, iar "realitatea" nu aparținea omului decât în măsura în care refuza atracția exteriorului ca pe o amăgire, iluzie (maya). Nostalgia Paradisului pierdut era drama primordială ce-l determina să considere inclusiv propria sa formă corporală ca pe un obstacol inacceptabil. Incinerarea este amintirea acelei dorințe fundamentale a ființei umane ce se vroia purificată de toate câte le-a trăit prin intermediul corpului.Abia Renașterea a prilejuit momentul în care ideea de Dumnezeu a fost marginalizată în favoarea ideii de Om. Ajuns în centrul preocuparilor sale, acesta și-a savurat sentimentul de sine până la angoasă. S-a privit în oglinda simțurilor precum Narcis, uimit că stradania cunoașterii experimentează toate rătăcirile posibile. Îndrăgostit de analiza naturii sale exterioare și-a descoperit maruntaiele și l-a cuprins din nou revolta. A decis apoi prin Revoluția Franceză că individul nu mai are ce căuta în centrul lumii și că națiunea merita din plin aceasta importanță. Dumnezeu și Omul trebuiau să devină cetățeni fideli ai unui stat spre a fi acceptați. Era de preferat să poarte vesmintele naționalismului spre a merita atenție. Și bineînțeles, Dumnezeu, Elohim, Allah, Gott, God, etc. nu puteau fi aceeași Ființă! Ne-am apropiat astfel de cealaltă extremă conceptuală prin care a trecut omenirea în secolul XIX. Știința a preluat autoritatea ce aparținuse într-un mod atât de exclusivist doar religiei și a decis că lumea exterioară este realitatea certă, iar lăuntricul reflectă doar "emanațiile" sau "secrețiile" acesteia. Afirmația: "În același fel în care stomacul secretă sucuri gastrice, creierul secretă gânduri", sugera siguranța unui adevar fundamental. În realitate inteligența umană, conștientă inițial de obârșia divină alunecând din resortul ei intim, s-a înstrăinat în asemenea măsură de sine încât a devenit "obiect". Paradoxul consta în faptul că într-un astfel de concept, percepția simțurilor și reflecția lăuntrică par identice. O astfel de "identitate" e sursa unor permanente iluzii. Viețuirea sau "trăirea" cândva prețuită ca interval sau loc de întâlnire dintre impresia exterioară și numele interior al acesteia, și-a pierdut asistența. Acel pașnic și prietenos: "Faceți cunoștință...", mediat altădată de liberul arbitru, a devenit confruntare directă. Automatismul: "de la prima vedere...", urmat de îmbrățișarea sau îmbrâncirea nemijlocitului, implică riscuri. Simțul contemplativ, confundat de unii cu pasivitatea visării, e trimis în șomaj. Dar odată cu retragerea lui, discernământul își diminuează vigilența. Într-o epocă în care spiritul economic - prin reprezentanții săi "banii"- stă în centrul lumii suntem într-adevăr "liberi" de tot ce înseamnă valori ale trecutului: naționale, universal umane și sacre. Pentru a le recuceri, efortul trebuie sa fie pe măsură. Aflați mult prea aproape de extrema conceptuală a materialismului riscăm să dăm obiectelor o însemnatate mai mare decât ființelor. Aplicând principiul "cumpără și vinde" , acolo unde el nu are cum să funcționeze - în relațiile dintre oameni - uităm sensurile majore ale vieții. Când reducem totul la pozitivitatea și pragmatismul egoismului, natura noastră inferioară patronează zone ale ființei care cu secole în urmă îi erau inaccesibile. De fapt, ea a devenit liberă să se afirme, să se conteste, să se delecteze, să dicteze, să guste și să inventeze "senzațiile tari" de care are nevoie pentru a se justifica. Timpul nostru consumă totul la nivelul "principiului pieței" iar generozitatea marilor valori cucerite cu atâtea sacrificii e condamnată la inutilitate.(Materialismul a tapetat cu reprezentările lumii exterioare toate etajele ființei.) Probabil aici locuiește tâlcul. Risipindu-ne în fascinantele bucurii ale nonsensului ne vom trezi într-o bună zi atât de obosiți și singuri, încât vom deveni adevărați! În tăcere, iubire și discreție vom reconstrui lumea prăbușită în interiorul nostru. Ne vom oferi umărul fără altă pretenție decât aceea de a fi sprijin. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate