Ai privit în urmă, legănat în luntre
Spre zorii zilei, ce-au pierit în anul, unui timp acut
Spre ceva ce parcă era cândva numit : condeiul sorții necunoscut.
Dar, dacă prinzi din urmă anul ce-a trecut
Vei risipi cu tine, ceva ce încă n-ai avut.

Nimeni nu știe de ce ai lăsat în urmă, un trecut
Vei caută să risipești tot ce te-a durut cândva, demult
îți vei aduce aminte,
De ziua, ce poate a fost pentru tine, cea mai dulce.

N-ai curajul să spui ce simți cu-adevărat
N-ai curajul să arăti, că ești ființa, și nu nebun de legat
N-ai curajul să arăți ce simți cu-adevărat
Pentru că ți-ai pierdut din curajul, pe care l-ai păstrat.

De ce crezi, că azi ar fi prea târziu?
Să simți, un fior pe care doar pentru o secundă, l-ai uitat
De ce crezi? ... că ar fi prea târziu
Să simși, că trăiești cu-adevărat.

și dacă timpul, va rămâne prea în spate
în urmă, poate va fi prea departe
și dacă vocea-și va pierde-nțelesul, nopții prea albastre
De vei zidi cuvinte, se vor pierde-n noapte.

și dacă de azi vei alege alt drum spre asfințitul cald
Vei ajunge-ntr-un vis de cremene
Vei numi un alt cuvânt, cine știe
.... Ce ...
și dacă vei uita să râzi azi
Când te-ai născut din noapte;
Poate vei ști că nu ajungi, prea departe.

Asfințitul, va caută răsăritul crud
Tu poate vei căuta, un alt cuvânt
Timpul își va căuta secunda
Iar, noaptea, va adormi-n luntrea cea bătrână
.... Furtuna ...