Gondola, lunecă ușor pe canal fără ținând seama, că iubirea, e un val
Tenembra și-ascultă vocea, se plimbă pe mal
Tu arzi, și nerăbdând ca noaptea să fie doar o umbră
Veneția, e mintea și mintea, e gondola ta.

Gonea, cu gândul dus la ea, în nemărginita liniște de mormânt,
și și-ar fi dorito, să o țină în brațe; și-n palme să-i aibă sufletul, de noapte
Să-i mângâie cu pana de fazan,
Chipul, ce l-a vrăjit, în noaptea unui bal
Să-l facă să uite de toate și să o aibă pentru încă o noapte.

Curtezană, râvnită, tu Venus, și tu stea
Te-ador, și sunt cuvinte
Te vreau, dacă aș putea.
Dacă aș putea, să-ți cumpăr trupul
Cu dăruiere și amor
Aș face-o bucuros, din suflet
Râvnita mea, comoară, curtezană, te ador.

De-mi vei trupul și inima să o răpești
Trebuie să mă cauți între răsărit și-apus,
Nici blândă, nici suavă, nici bestie, nici șoaptă;
Ci undeva între toate acestea
Veneția, e curtezană.


și-anghiontit, ochii-n paharul cu vin, nici dulce ,nici amar
și-a rotit privirea, după un cadran
și și-a lăsat gondola, pe canal
Căutând, batista domnișoarei "Curtezan ".


Ea, falnică și mândră, ca o mireasă gătită
își mângâia buclele arămii, arse de soare
Vrăjea, mintea cu vocea ei; dorința râvnitului cuvânt,
și fiecare, privire a ei îl făcea să o dorească mai presus de orice; și-oricând.

Veneția, tu gondola ,mea!
Nu crezi, că m-ai făcut să ard, prea mult?!
Oferă-mi nestingherita, pasiune
și lasămi-o, ca amintire, la fel ca și tine, de nebună.

Dacă vei ști unde îmi zăbovește inima
Dacă afli, unde mi-e sufletul acum; pe ce creastă; pe ce vânt
Am să îți las ochii mei, ce ard; sub o privire arzătoare
Am să las, părul arămiu, pe brațele tale
și-am să fiu, Veneția ta, adorate căpitane.