Stimate Domnule Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici,


Vă rog să-mi permiteți să vă rețin și să vă tulbur liniștea cu aceste însemnări, rezultat a unei amărăciuni ce-mi macină sufletul. Fără a fi bigotă, pot spune că la începuturi a fost o singură comunitate umană, zonală sau continentală care, evoluând, s-a extins și și-a diversificat alimentația și activitatea socio-economică. Azi, globalizarea tinde să recreeze lumea începuturilor, atunci când, firesc, era un singur limbaj - fie al semnelor, fie al vorbirii.
Trăim într-o lume în care se pune din ce în ce mai mult accentul pe realizările materiale, pe reducerea sentimentului sau interesului pentru valorile spirituale, mai ales cele legate de tradiția și respectul față de înaintași, mergându-se până la negarea unor personalități precum Mihai Eminescu.
Sînt în situația de a rămâne nepăsătoare sau de a mă alătura, încuraja și sprijini moral pe cei care respectă și luptă pentru păstrarea valorilor spirituale românești.
Vă consider un erudit, iar tot ceea ce eu vă voi comunica reprezintă doar o variantă a ceea ce știți.
În emisiunea „Dialoguri despre altădată” din 11 martie ac. s-au spus multe lucruri sub „protectoratul” negației, „nu mă pricep, nu știu, dar afirm și judec ca arheolog pe toți specialiștii și oamenii care gândesc altfel”.
Atât Biblia cât și erudiții secolului XVIII au considerat cuvântul important, iar limba o arhivă. Astfel Leibniz afirma:”limbile sînt cea mai bună oglindă a spiritului omenesc” și „ cele mai vechi monumente ale popoarelor”(1704). J.D. Michaelis spunea în 1759: „Limbajul este deci un fel de arhivă, unde descoperirile omenești sînt la adăpost de cele mai supărătoare accidente; arhivă pe care flăcările n-ar putea s-o mistuie și care nu ar putea să piară decât o dată cu năruirea totală a națiunii.” În acea perioadă William Jones (1746-1794) a semnat actul de naștere a ideii indo-europene prin discursul din 2 febr. 1786 în care afirmă afinitățile lingvistice dintre sanscrită, greacă și latină. Iată că în zilele noastre (1981) sub egida Institutlui de studii Indo-europene de la Lyon s-a publicat și lucrarea lui Jean Haudry, în care este citat P. Bosch Gimpera (care afirmă că formarea popoarelor indo-europene se află în zona de naștere a culturii danubiene) și Diakonoff care spune”centrul ariei indo-europene comune era o parte a Balcanilor și a Carpaților, de exemplu lângă Porțile de fier ale Dunării.” Aceste afirmații nu sînt singulare și întâmplătoare. Papus, afirma că Rama și tribul său au pleca de la Marea Neagră spre actualul habitat India pe la 6000 îHr. sau după poziția constelațiilor pe la 8500 îHr. (moment, despre care vor vorbi și americanii W. Ryan și W. Pitman - care susțin teoria unui potop în zona Mării Negre și care a determinat exodul populației în arealul de locuire a indoeuropenilor). De asemenea Rudolf Steiner susținea că „Civilizația megalitică și cultul druizilor provine de la Mare Neagră.”
Arheologul William Schiller este de părere că „civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român... răspândindu-se apoi către răsărit și apus acum 13-15000 de ani.” De asemenea A. Baring și J. Cashford observă că: figurine și scuplturi aproape identice ale Zeiței au fost găsite în Europa răsăriteană și în valea Indusului... Implicațiile descoperirii acestor culturi neolitice foarte dezvoltate nu au ajuns încă la cunoștința marelui public contemporan, care continuă să creadă că „leagănul” civilizației s-a aflat în epoca bronzului în Sumer și Egipt”. Până și francmasonii din Anglia au ceva de spus despre zona noastră și despre descoperirea de la Tărtăria din 1961. Christopher Knight și Robert Lomas, vorbind despre pietrele megalitice (din Anglia), sculptate cu simboluri asemănătoare celor elamite pomenește despre descoperirea de la „Tartaria, lângă Turda, în Transilvania.” Încă din 1962 S. Hood observă asemănări cu tăblițele din Uruk. După datarea cu carbon s-a demonstrat „că tablele de la Tartaria erau mai vechi decât cele mai vechi simboluri din Sumer. De la descoperirea acestui lucru, toată chestiunea se pare că a fost dată uitării de arheologi, fiind considerată o simplă coincidență. Dar oricât se agață acești arheologi de modelul lor, este inevitabil că sumerienii trebuie să fi învățat de la transilvăneni... Am găsit dovezi că sumerienii și oamenii Europei megalitice au fost influențați de o sursă de simboluri comună și veche. „Gradeasca Plaque” găsită la Vrața (6.000-7.000 de ani), un sigiliu de 5.500 de ani găsit la Karanovo au aceleași simboluri.” De asemenea autorii vorbesc de studiile făcute de Sham Winn, în 1981, pe descoperirile din zonă - care împreună cu cele de la Tărtăria fac parte din cultura Vinca sau Vincea, și care a clasificat sute de semne.
După părerea invitatului dvs. cei ce vorbesc despre aceste descoperiri și afirmații sînt niște complexați. În schimb, deși conștient de evoluția metodelor de studiere a descoperirilor, rămâne cantonat în „nu pot și nu vreau”, și nici nu apreciază munca altor savanți în majoritate străini - din centre univearsitare renumite. Cantonarea în niște idei preconcepute, îl uimesc și pe dl. acad. Marius Sila care nu înțelege de ce autorii DEX-ului consideră cuvintele cergă, catrință, canaf și țundră de origine maghiară, când lingviștii maghiari le consideră românești și specifice tradiției noastre populare. Așa s-a ajuns ca și alți termeni să fie atribuiți acestei limbi neindo-europene, deși există asemănări cu termeni din sanscrită, greacă ș.a.m.d. (cum este cazul cuvintelor meleag, gând sau hotar). Am avut șansa de a găsi explicații și corelații pentru acești termeni, pe care le-am și publicat.
Nu am avut onoarea să-i cunosc lucrarea vărului domniei voastre legată de niște „tăblițe de plumb”. Afirmația invitatului dvs. că ele trebuie să fie recente pentru că termenii sînt moderni (precum cuvântul apă) mă determină să-l susțin pe vărul dvs. cu următoarea afirmație. Apa este lichidul esențial pentru viață și alături de sare (clorură de sodiu) au jucat un rol important în cristalizarea comunităților umane. De aceea acest termen îl găsim în sanscrită (ap, apas) dar și în persană (ab); deoarece aceste popoare s-au desprins cu mii de ani( îHr.) de populația din zona carpato-dunăreană este firesc să înțelegem că locuitorii țării noastre au băut apă și înainte de sosirea romanilor în 106, deci nu au preluat și transformat latinescu aqua în apă - pentru că ar însemna să ștergem cu buretele tot ceea ce a existat în acest spațiu de continuitate umană, de zeci de mii de ani sau sute de mii de ani.
Nu-i cunosc opera domnului Constantin Iosif Drăgan, dar știu că există divinități egiptene care prin nume sau reprezentare amintesc de originile indoeuropene ale egiptenilor, despre care se știe că au fost de rasă albă (Larousse). La noi Gaia, Geea sau Gaea sînt asemănătoare zeului egiptean al Pământului, Geb, Gebeleizis - zeu geto-dac pomenit de Herodot, și denumirii unor bureți „ghebe”, iar ghebri sînt iranieni zoroastriști care au refuzat convertirea la islam. Toate aceste popoare (geto-daci, greci, egipteni cât și iranienii antici) au avut un cult solar. ( 21 martie, echinocțiul de primăvară, este Ziua Soarelui și Pământului, acest cuplu ce reprezintă matrialul și spiritualul, baza lumii noastre.)
În Biblie găsim nume precum Peleg (vârful Peleaga din m-ții Retezat), Tiras (râul Nistru și tribul tirageților), Havila (a fost interpretată ca anagrama de la Valahia), Pison sau Fison (ca denumirea veche a Dunării, cel mai mare fluviu european de la confluența celor trei continente European, Asiatic și African - unde Biblia menționează populația kuș, de origine neagră și nu pe cea mai cunoscută, egipteană, care nu era specifică acestui continent); pentru Asia – Eufrat, acest EU Frate al Tigru(lui), tot un termen indoeuropean, ca și numele unor regi parți (Fraate I-V, care au domnit din sec.II îHr.) sau Moise (asemănător cu moș, moșie, moașe, dar și sanscritului moksha cu sens de origine, și de eliberare - proces la care participă și moașa).
„Vina” domnului Napoleon Săvescu și a tuturor românilor care iubesc cunoșterea este aceea de a crede în valorile românești cercetate și puse în evidență de cercetători de la mari universități din SUA sau Europa. Sincer, prefer să fiu alături de acești oameni care reușesc să vadă și să înțeleagă, decât lângă cei despre care vorbește Isaia: ”veți auzi și nu veți înțelege; într-una veți vedea, și nu veți pricepe! (versetul 6.9)” și Iisus în „Pilda semănătorului”.
Dintr-o deosebită prețuire atât față de Domnia voastră cât și față de acest popor vă rog să deveniți un susținător al celor ce luptă pentru păstrarea tradițiilor și afirmarea vechimii acestui neam, apărut în spațiul Carpato-Dunărean (o zonă fertilă atât prin cernziomurile sale cât și prin natura umană), indiferent cum s-ar numi (traco-geto-dac, valah-vlah sau român).
Cu mulțumiri și speranță,