agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - | |
pagina 1 pagina 2 pagina 3
....tic-tac-ul sleampat al ceasului imi zgirie auzul ...........suna prea tare, sau mi se pare mie?...... .......... in urechea stinga imi zvicneste tic-ul.....in urechea dreapta tac-ul provoaca ecouri prelungi.... suna fals ...... ...la fel de fals pe cit de falsa-i ora...... ...ora e falsa la fel de falsa pe cit de fals e timpul..... ..... timpul e fals la fel de fals pe cit de falsa-i lumea.... ..... prea multa falsitate ne imbatam cu vorbe pe care le ascultam parind atenti..... ...vorbe spuse de cei din jur.... le ascultam chiar daca nota de fals ne zgirie nu doar auzul cunoasterea ma indeparteaza de oameni oamenii mint si lovesc cu vorbe cea mai ieftina arma nu-i ilegala, e la indemina vorbe....arma omului......amagire care te imbata limitindu-mi vorbele cresc gindurile-n mine cu ginduri prea multe si prea nerostite imi cresc singuratatea si cercul vicios format isi urmeaza calea fara oprire eu nu vreau sa-l opresc tristetea naste tristete singuratatea naste singuratate credinta in destin no recunosc nu pot sa recunosc un destin care ma duce mereu in acelasi loc: insingurarea imi fac din ea casa casa si radacinile-mi infig adinc in ea oare daca as mutii ar fi mai bine? cit efort ar fi necesar din partea mea sa uit ca stiu sa vorbesc? imi numar pasii obositi imi numar pasii tiriti imi numar pasii catre cel mai intunecat colt de suflet nu-i nimic de numarat nu-s pasi..... e-un zvicnet tic-tacul ceasului imi lasa amar in podul palmelor buzele si-au pierdut de mult simtul gustului opresc vesnicia trecuta pornesc vesnicia clipei prezente si dau cu ceasul de pamint un ceas nu-i bun sa iti masoare timpul in ticaieli ca un bezmetec atunci cind stii ca nu ai timp 21 mai 2000 ora ceasului spart de prea mult ticait: 03;56 ikstar ......singura, in timp, revin la cea care am fost cindva.....cea care doar scrie....dar nu stie sa si vorbeasca despre ceea ce simte... ... poate ca doar durerea singuratatii ma duce inapoi la ikstar..... ......doare.....dar macar ma regasesc......e ca si cum revin in lumea mea dupa multa vreme...... ....mi-a fost teama........mi-a fost teama ca nu am s-o mai regasesc......mi-a fost teama ca am pierdut-o......asa cum pierd totul in jur...... dar acum ma simt regasind-o.....regasindu-ma....... cumva ma simt intreaga.....cumva ma simt ca redevin ceea ce sunt de fapt......cumva ma simt renascind...... e ciudat sentimentul...... ma intreb : cum s-a nascut ikstar? o anagrama de la numele meu, asta e clar.....dar povestea e lunga....... numele meu nu-i nici macar krista....iar povestile sunt multe.......... ikstar .......e atit de frunoasa lumina cazuta acum, la ora amurgului, printre jaluzele...... ......sufletul ma indeamna s-o ating..... ma intreb daca atingerea mea, nu cumva s-ar putea sa o doara?.....oare lumina, suporta atingerea miinii mele? ...... mi-e teama s-o ating..... ...... mi-e dor s-o simt...... imi cinta in ureche tacut, un murmur nascut din florile ofilite ale liliacului din curte....si murmurul imi spune ca ii e dor de zilele in care floarea-i era cununa.... tot cu un murmur ii raspund ca mindra port cununa spinoasa....si ea m-asculta..... ii inteleg durerea.....ii inteleg tristetea...... dar frunza verde care inca mai e pata de culoare, ii da viata......tufa de liliac traieste chiar si fara floare.. ....si eu, traiesc rizind.....(cind pot)....... ar trebui sa ma simt verde......sa ma simt verde mai mult decit ma simt ofilita..... .......... as incerca de miine sa fac fotosinteza prin suflet.....sa-mi iau oxigen......si lumina.....si sa las seva proaspata sa-mi curga in vene........iar venele sa-mi explodeze...... ......cu verde-n par, m-as ridica la drum spre munte si padure...... (m-as putea oare cufunda c-un brad pitic?) ......pe munte-apoi, as incerca sa cresc.....si sa devin copac.... ..... oare cit de vie mi-ar fi durerea, daca fiind copac, un om oarecare m-ar taia si m-ar preface in lemn de foc? oare cit de mare mi-ar fi bucuria, cind bucati de sufletul meu, s-ar transforma in scintei asemamatoare scinteilor nascute din cetina de brad? oare ar durea? sau ar fi bucurie? ikstar -------------------------------------------------------------------------------- .....sunt atit de obosita......parca oboseala s-a hotarit sa se aseze asupra mea cu toata greutatea......s-o simt fizic......cocosindu-ma.....zile si nopti fara odihna trec peste mine.....stau in fata monitorului si imi face bine.....nu ma lasa sa ma gindesc la ce n-am voie......din cind in cind cind ma ridic imi simt neputinta........ .....mi-e dor de munte......si vreau acum sa ma gindesc la el......el ramine sa fie bucata mea din viata......bucata de viata reala si adevarata...... ....mirosul de cetina imi patrunde nara.....in profunzimea izului simt greul frunzelor moarte......radacinile copacilor care-au pleznit pamintul pe alocuri, au si ele izul lor inconfundabil......"mixtura" unica......un aer blind plin de arome.......chiar si sarbadul miroase bine in munti........ .....mi-as biciui narile cu aerul rece......as sta cu fata impotriva vintului pina cind mi-ar porni lacrimile sa curga in nestire pe obraji.....in felul asta am sa pling si alte lacrimi.....poate ca le voi da drumul si celor din mine......dar atunci nu m-ar mai intreba nimeni:"de ce plingi?" ......o intrebare care nu-si are rostul.....explic odata celor din jur de ce pling.....apoi dupa o vreme iar sunt intrebata......ma uit buimaca la ei......si tac.....si stiu ca nu pot sa spun mai mult decit am spus data trecuta......si pling......si tac......si ei intreaba.....iar eu ramin sa tac......nici nu am ce sa le spun......ar trbui sa spun totul de fiecare data ca o placa stricata...... .......poate ca se ajunge aici pentru ca dupa 2 saptamini de ris si voie buna eu pling iar......ce pot sa le mai spun..... ......am sa pling azi de dor de munte.....mi-e dor sa-mi iau cu mine toate gindurile.....si toata greutatea.....sa merg in adinc de munte si sa-i las lui in palme toata durerea mea......se pare ca ajuta......mi-a ajutat acum un an......chiar daca am fost numai la poalele lui.......dar il vedeam.....era acolo.......priveam la el timida.......si mi-era teama ca nu ma mai recunoaste......simteam cum din el imi pot lua energia necesara sa merg mai departe.....in fiecare dimineata stam la pinda.....si pindeam linistea s-o vad pe ce vaioaga coboara inspre mine?...... .....pe-atunci nu eram singura......pe-atunci erau cu toti in jurul meu......azi.....n-a mai ramas nimeni.....incet incet fiecare a pornit pe drumul lui.....promisiunile nu au mai contat.....ca eu am nevoie.....nici asta........nu-i nimeni linga mine acum...... ......mi-e dor de munte......doare dorul de el......dorul de oameni nu m-a durut asa adinc niciodata......oamenii am invatat de mult ca intr-o zi ii pierd de linga mine......am pierdut mereu.....dar nu am pierdut muntele niciodata...... ....as vrea sa merg......sa merg pe carari pina cind nu mai am strop de energie.......sa merg cu pasul voit domol......negrabindu-ma nicaieri.......doar sa merg......si-n mers, gind dupa gind, sa le dau drumul in palmele lui.....sa simt in fiecare pas usurarea.......sa simt ca nu mai sunt singura......sa-l simt palpitind odata cu inima mea.....sa-mi cer iertare ca prea multa vreme a trecut de cind nu am mai fost cu el......sa-mi cer iertare in fata lui pentru toate clipele de slabiciune.... sa-mi cer iertare ca n-am fost linga el sa-i spulber zapada de pe pleoapa ...... ikstar -------------------------------------------------------------------------------- ......as lua in palme frumusetea norilor intreaga..... ......as ingina in tacere un cintec de copil....... ........as cladi o prispa din zorii ce-au trecut........ .......din ramasite as cladi un balansoar.......... ......apoi, tacuta as sta......... . .....sezind in balansoar........ .....pe-o prispa-nfiripata din ramasite de zori........ ......in caus de palma tinind zori de dimineata trecuta...... ......inginind in tacere, un cintec de copil............. ......frumoasa esti padurea mea cind umbra iti e rara si rintre crengi adie abia un vint de primavara.......... .............ikstar -------------------------------------------------------------------------------- .....in adinc de suflet ploua cu tristete si singuratate......un murmur ca un vaiet se pravale in ecouri prelungi.....e urlet launtric ce nicicind nu va gasi calea de iesire afara din mine .....un vaiet......un urlet.......si o mare de pustiu... ....atit de mult nimicul ma ingreuneaza......facindu-ma sa-mi para ca port cu mine imensa greutate a universului...... ikstar -------------------------------------------------------------------------------- .....hohote sarcastice de ris incep din cind in cind sa-mi zguduie orgoliul.....cu zvicnete furioase mai atac ziua ce vine incercind sa-mi dovedesc mie insami ca inca mai exist.....ca inca mai sunt ceea ce nu mai sunt...... ......zadarnica mi-e lupta......o lupta care nu-mi aduce nicidecum locul invingatorului.....lupt.....si stiu ca de la inceput pina la sfirsit eu sunt luptatorul care lupta pentru infringere...... .....prea mult nonsens.....prea multe de invins.....prea mult ca sa mai pot ierta si prostia.....prea mult ca sa uit nedreptatile.....prea mult ca sa mai stau deghizata in om normal.....prea mult ca sa mai inghit mojicia.....prea mult sa ma mai inghit pe mine si reprosurile altora...... ....poate ca am sa reusesc sa ma eliberez de remuscari si in felul asta sa-mi usurez ziua...poate ca voi putea intr-o zi sa nu mai aud reprosurile altora pentru faptul ca nu sunt instare sa dau liniste si pace prostiei......sa ma considere de vor in felul asta vinovata, ce mi-ar pasa? nu incerc sa schimb lumea. ikstar -------------------------------------------------------------------------------- .....explozia de verde imi raneste ochiul.....zi dupa zi, imi pare ca s-a mai darimat peste speranta inca un val de negru...... ....verdele azi imi explodeaza-n fata doar pentru a-mi dovedi inca odata cit de intunecata am devenit...... ma doare risul din aripa fluturelui in zbor.....fara de radacini nu vad in jur decit zadarnicia luptei.... un val de soare mi se-agata in parsi-mi ravaseste gindurile un iz de neputinta......incet......cu o incetineala inebunitoare imi misc fiinta catre adapostul intunericului.......acolo unde stiu ca nimeni nu ma urmeaza......e calea mea.....de-acum batuta......e locul in care imi e bine sa las totul sa ma copleseasca.....am inceput sa las totul sa ma napadeasca....nu mai am forta sa ma opun inevitabilului......lipseste sensul.......lipseste saminta din care sa pornesc....... .....mereu ajung in acest loc al meu......un loc unde nu-i nimeni sa respire odata cu mine.....si inca odata ma intorc impotriva vietii......impotriva oamenilor.....impotriva a tot...... .....si nici macar nu-mi pasa......maxilarele inclestate si fruntea incruntata imi dau senzatia ca pot sa tin in mine tot...... incerc sa nu las sa se vada in ochi lacrimile neplinse si imi inchipui transformarea mea intr-un cub de gheata...... .....e mult mai bine......e mult mai bine sa nu cunosti binele......obisnuit doar cu mai putin bine nu are sufletul dupa ce sa tinjeasca...... .....explozia de verde care mi-a ranit ochiul o privesc acum cu nepasare....... a explodat verdele? si ce daca |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate