agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-19 | |
E dimineața devreme. La unul din magazinele de la parterul blocului meu văd, în drumul meu către serviciu, o coadă formată din aproximativ douazeci de persoane. La ora opt dimineața! La un magazin de cartier! Nu poate fi adevărat. Îmi promit să nu mai stau la televizor până noaptea târziu sorbind talk-show după talk-show, minunându-mă de priceperea diabolică a tagmei teleanaliștilor turistici, pardon politici sau de nonsensurile docte recitate dintr-o suflare de puzderia de afaceriști si politicieni români. İată, apar efecte secundare, am halucinații.
A doua zi, aceeasi oră, același magazin, aceeași coadă. Doar nu sunt personaj de nuvelă fantastică! Nu e posibil ca între clipa când am răsucit cheia în ușa apartamentului și momentul când trec prin fața acestui magazin să mă fi intors în timp cu douăzeci de ani. Păi numai atunci erau cozi la această oră matinală. Mă frec la ochi, mă uit după sacoșele cu sticle de lapte, după sacii saturați cu pâine, dupa zecile de suluri de hârtie igienică purtate ca o bandulieră de cumpărătorii norocoși. Nimic. Înseamnă că n-am călătorit în timp, nici nu m-au furat extratereștri ca să facă experimente pe mine, înseamna doar că trebuie să merg mai repede la doctor. Trebuie să fie un delir, o „fata morgana” de cartier tâșnită direct din beton, din asfaltul prăfuit și din gropile contagioase. A treia zi, aceeași oră, același magazin, aceeași coadă. Gândul îmi zboară violent la ruși sau chiar la Pentagon și la experimentele lor neconvenționale de ultimă generație, la ebola, la SIDA, la SARS, la Bin Laden și Fidel Castro, la aroganțele lui Gigi Becali și la steaua lui căzătoare. Orice supoziție, oricât de fantezistă ar fi, pare plauzibilă. Mă opresc hotărât să dezleg misterul sfidând consecințele. Știu bine că nu e nici-un birou de pașapoarte prin apropiere, nici-o casă de bilete a vreunui stadion și totuși fenomenul e real. Peste capetele înghesuite, citesc pe geamul magazinului, scris cu litere roșii, de mărimea unui pui de găină plesnit de aviară, următorul anunț: „AM PRIMIT MARFÔ. Ridic ochii și văd firma comerciantului: „SECOND HAND”. Așa deci. Care va să zică românul de cartier refuză să se mistuie în chinuri din cauza vertebrei prezidențiale preferând să cumpere și să trăiască ieftin, cât mai ieftin. Românul din ghetou nu se zvârcolește noaptea în somn, măcinat de nenumăratele terenuri pe care le are la Azuga. El îmbracă haine purtate pentru că nu costă mult și oricum sunt mai bune decât chinezăriile de unică folosință care ne-au invadat. Lui nu-i pasă ce-a zis Geoană, Boc, Tăriceanu. Nici dizertațiile fantasmagorice rupte din antologia absurdului ale comentatorilor de toate speciile nu-l interesează. El luptă pentru ziua de mâine și nu i se pare rușinos să folosească ceea ce alții au aruncat. Nu-și pune hamletian întrebarea a fi sau a nu fi la DNA. El își epuizeaza energiile în efortul de supraviețuire. Prietenul second hand îl ajută mai mult decât indexarea bicentenară a pensiei cu unu la sută, decât alocația copilului în valoare de douăsutedemii de lei vechi, decât gigacaloria sau decât perversele politici bancare mâncătoare de comisioane la cea mai mică mișcare. Second hand nu e apanajul drojdiei societății, întâlnești profesori, economiști, ingineri, actori. E lumea reală care se vede din Parlament, din cabinetele ministeriale, din studiourile de televiziune numai ca abstract obiect de observație, ca un mediu de cultură pentru cele mai aberante teorii și pentru dezvoltări demagogice galopante. Nu știu dacă alinierea la mult comentatele norme UE, implementările, procedurile standard, securizările,vor reuși să suprapună aceste două lumi care trăiesc nestingherite și in totală independență în România. Nu știu dacă hăul căscat între cei care conduc și cei care sunt conduși va dispărea vreodată sau dacă distanța dintre învârtiții momentului și oamenii de rând se va reduce cândva.Tot ce știu e că la noi viața își găsește în noțiunea second hand un simbol național cu rădăcini adânci și puternice în realitate. Second hand e un mare succes de public în cartierele de beton ale orașelor românești. Se potrivește de minune cu sordidul încrâncenat al existenței noastre, cu derizoriul disperat al cotidianului. Și pentru că mult așteptata clipă a integrării europene se apropie iar sintagma „costurile integrării” ne șuiera ca glonțul pe lânga ureche închei cu o imagine care mă invadează brusc. N-ar fi de mirare dacă la întâi ianuarie douămiișapte, pe geamurile de la Bruxelles va apărea familiarul „AM PRIMIT MARFÔ, scris cu litere de mărimea unui pui de găină plesnit de aviară. Dar de data asta chiar România va fi marfa. Transnaționalele își vor freca palmele și vor zâmbi mulțumite. O piață de desfacere de douăzecișidouădemilioane de suflete, afaceri cu terenuri, materii prime și forță de muncă prost plătită. Cu ceva ne alegem și noi totuși. În afară de milioanele pe care le primim ca să facem frumos avem și o împlinire platonică. Rămânem cu second hand-ul nostru cel de toate zilele, dar cu unul european de data asta. Uite așa dăm bice liberei concurențe pentru că, peste drum, duduie deja second hand-ul nord-atlantic. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate