agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-21 | |
Gânduri simple (nu mai întindeți mințile voastre; dacă e de șipot, ascultați; dacă este scris, citiți).
Stimul: dar poate minciuna e Maya, iar Dumnezeu o folosește să-și ascundă fața [...]; să nu-mi spui că tu cunoști Adevărul (cu A mare, vezi bine), pentru că atunci mă obligi să îți spun - minciună, minciună, minciună! Și adio sfințenie (în mine adevărurile tale nu le văd; iar in tine totul pare un cub)! Ar trebui să deschizi mai intâi! Apoi să intri. Nu sunt cuvintele mele. Uite, dacă vrei, ți le dărui. Și-apoi mimetismul e tot un soi de înșelăciune. Este cel mult un mod de-a rata. Dar în fond alegerea pe care trebuie să o faci, alegerea ultimă (nu știu unde este aceea, nu ma întrebați, dar știu că imediat după ea pieri), este între oglindă și oglindă. Nu poți diferenția obiectiv. Trebuie sânge pentru aceasta, implicare (orice rupere din sine, cu sine presupune disjuncție de tăcerea ccuibărita în interior). A, și reflectarea gândului se face între apele de sus și apele de jos. Apele "subterane" vor culege rațiunea, gândirea etc. (adică tot ce-i uman), iar apele "supraterane" vor avea parte de spirit și cele aferente. Diferențierea se face abia la separarea apelor și nu cât timp înoți printre/în ele. Ideal nu este spiritul, acela este o oglindă ce se resoarbe (este în natura lui aceasta), ci sufletul. Pentru că, în cele din urmă, ceea ce nu poate fi decât dăruit este sufletul (nu pleava gândurilor, trupului sau...). Singurul cu care vorbești este sufletul. În rest ți se vorbește. Sau ți se tace (tăcerea idiotului, tăcerea sfântului și alte tăceri - a pietrei etc.). Freamătul gândului sau tăcerea lui au, fiecare în parte, tendințe reducționiste sau expansioniste (reducția este o abrutizare, cu fețele ei; Norce te ipsum...; pe când expansiunea o întâlnim la tot pasul, e parte din ramificare, cu numeroase fețe; frumosul etc.). În fond, ceea ce salvează ambele părți, ceea ce clădește sfinți sau eroi nu este una sau cealaltă, ci asumarea. Trezirea asta prin asumare produce însă nu numai efecte contrare (aruncă sau coboară), ci uneori crapă, fisurează materia ce nu rezistă procesului. In fisurile acestea sunt cei mai mari demoni (șerpii negrii) și cei mai frumoși nebuni. Nebunia este forma acuta a durerii interioare (aici voi da un exemplu la un moment dat), pe când demonul este durerea acerbă exterioară. De asta cel/cea care își varsă durerea înspăimântează prin asemănare. * Filozofia este o încercare de a fi, de a părea obiectiv. o dublă ratare. Poți să adulmeci, dar până în final ratezi, chiar dacă prinzi prada, sângele ei îți scapă printre dinți. De asta ziceam că este apă moartă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate