La Festivalul Național de Poezie „Zaharia Stancu” de la Salcia, anul trecut, ați polemizat pe ideea biografie-operă cu prozatorul Gheorghe Stroe. După cum știm, sunt mulți scriitori care și-au transpus biografia în operă, chiar Zaharia Stancu. Sunteți pentru disocierea operei de biografie sau de asociere cu opera?

Nu trebuie să dăm biografia la o parte de operă. Trebuie să știm foarte bine ce s-a întâmplat în epocă, în ce condiții s-a scris un roman sau poeziile, pentru că alimentăm ideea unor tineri și a celor care vor veni că nu contează biografia, ci numai opera. Nu cred asta, pentru că atunci când se vorbește de Fernand Celine nu putem uita de colaboraționismul său, despre Mihail Sadoveanu și Adrian Păunescu asemenea. În contra replică vin cu un scriitor extraordinar, Vasile Voiculescu, care a avut o biografie și o operă exemplare. De aceea, eu sunt pentru cunoașterea în amănunt a biografiei și pentru sancționarea celor care au greșit, pentru că cei mai mulți sunt oameni deștepți și știu ce se întâmplă cu ei dacă greșesc.

Da, dar apariția jurnalelor și biografiilor a dus la un număr impresionant de cititori ai genului, diminuându-se, paradoxal, cititorii operelor a celor care aparțin faptele de viață. Chiar și cărțile dumneavoastră au pierdut la acest capitol după ce s-a scris o monografie despre dumneavoastră.

Da, este foarte interesant ce se întâmplă. Este o epocă în care citim jurnale, citim tot felul de cuvântări și, mai ales, ce se întâmplă cu autorul în timpul vieții. De fiecare dată când am dat cărțile mele monografie s-a citit în primul rând. Sigur, m-a încântat, dar nu cred că am o biografie atât de spectaculoasă. Eu am suferit în timpul comunismului, mama nu s-a trecut la colectiv, eu nu am putut să vin la liceu la timpul meu, trebuind să fac mai întâi o școală de meserii. Eu cred că această modă este un pojar, va trece într-o zi și vom rămâne tot la ficțiune.


Pare să fie un „pojar” destul de rezistent, dacă am lua ca titlu de exemplu faptul că Marin Preda detesta jurnalele, deși a ținut niște caiete de însemnări, iar de curând a apărut „Jurnalul intim și foarte intim” al scriitorului din Siliștea Gumești.

Marin Preda și-a transformat biografia în operă, chiar dacă el a exagerat și țăranii lui nu-l recunosc acolo. Adică, noi trebuie să fantazăm, pentru că orice operă are o semnificație și nu putem să facem factologie cum ar zice Nicolae Breban. Toate operele noastre trebuie să aibă un mesaj, un sens și, uneori, o misiune pentru educarea și formarea unor tineri. Pentru că, vedeți dumneavoastră, în istoria literaturii române rămân operele cu o anumită moralitate. Să ne referim la avangardism, o modă care nu mai este interesantă. Din cărțile soției mele, care este profesor universitar și critic literar și a studiat avangarda, constat că aceasta nu mai rezistă tocmai pentru că este o modă. Tinerii de astăzi încearcă să refacă avangarda. Spunea foarte bine poetul Ioan Flora că lucrurile acestea sexologice, vulgare, au mai fost cândva scrise, sau mai bine spus s-a scris despre ele. Dar nu rezistă, tot sentimentele profunde rămân. Marian Popa spune în „Istoria literaturii române de azi pe mâine”, o carte de referință, nu pentru că am editat-o eu, că marii scriitori nu se înscriu în curente și modele. Literatura este o monografie a sufletului.

Dar postmodernismul îl considerați tot o modă literară?

Eu cred că postmodernismul este o reciclare a curentelor, extrăgând din acestea ce este mai bun pentru a face un alt amestec. Evoc din nou pe soția mea care a scris o carte despre postmodernism și spun că modernismul este un curent pentru elite. Ca în arhitectură și arte plastice. Totul ține de inspirația sau neinspirația autorilor.

Ca să încheiem în tonul primei întrebări, ați reușit să creați un dialog impresionant cu sala în timpul simpozionului. Ați demonstrat că utilizați subtilitățile moderatorului profesionist, impunând un anumit punct de vedere prin controversă, ceea ce la mulțumit extrem de mult pe scriitorul Stan V. Cristea, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național a județului Teleorman.

Eu sunt un tip pervers, am aruncat oamenilor tot fel de nade, unii au mușcat nada, s-au contrazis și acest lucru m-a bucurat foarte mult. De câte ori se scrie despre mine vreau să știți că mă deranjează când mă laudă. Trebuie să existe controverse. Învățați de la Eugen Barbu, Adrian Păunescu, chiar și Mircea Dinescu, care au știut să-și vândă marfa creând controverse, pe când mari scriitori nu au avut din ce trăi. Spre exemplu Bănulescu a fost înmormântat în prezența a cincisprezece confrați, pe când alții contestați în epocă au fost însoțiți pe ultimul drum de mii de oameni.