agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-06 | |
Domnule Ion Miloș, cât de cunoscut era Mihai Eminescu în Suedia anului 1964 dat fiind că poetul cunoștea foarte bine cultura nordică?
Ajungând în Suedia, în anul 1964, am constatat cât de necunoscut este Eminescu acolo. Chiar și profesorii universitari nu auziseră de acest mare poet, nu numai al României ci și al valorilor universale. Eminescu, tânăr încă, cunoștea mitologia și cultura nordică ce poate fi întâlnită în multe din scrierile și poeziile eminesciene, asociată în nemărginita lui fantezie cu o adevărată lume a fantasmelor mitico-valahe. Adevărat, pentru că sunt foarte multe subtilități mistice dar și traduceri din suedeză. Eminescu a fost obsedat de poezia romantică suedeză, de marii romantici suedezi. El a fost încântat de mistica naturii scandinave care a corespuns de minune structurii sale romantice și visătoare. Eminescu nu a fost numai un mare poet și ziarist, ci și un laborios traducător. El a fost primul mare poet român care a tradus literatură suedeză în românește. Cât de rezonantă este poezia eminesciană tradusă în limba suedeză? Am învățat limba suedeză din mânie, dar și cu multă dragoste, ca să-l pot traduce pe Eminescu în această limbă. Traducându-l în suedeză, pot spune că am îmbogățit această limbă cu două cuvinte românești: „doina” și „dorul”. Asupra importanței acestora am insistat ca fiind caracteristică pentru mistica și esența poeziei eminesciene. Da, și în suedeză Eminescu este Eminescu. Vorbim de Eminescu, dar ați tradus în suedeză pe Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Emil Cioran și lista poate continua. De ce acest efort extraordinar, solitar, într-un peisaj cultural scandinav cu mulți traducători de limbă română? Nu mă surprinde întrebarea pentru că vine din partea unui român care trăiește în țară. Există și alții care puteau face acest act, chiar îi spuneam la un moment dat acest lucru lui Emil Cioran. Despre creația prietenului Cioran am scris un eseu și i-am tradus două cărți, am realizat o antologie de poezie românească (n.a. 177 poeți), ca să completez puțin enumerarea din întrebarea ta. Domnule profesor trebuie să vă dezamăgesc în ceea ce privește imaginea lui Eminescu, Cioran, chiar și Eliade, ținând cont de ceea ce s-a publicat revista "Artes", fapt ce mă duce cu gândul că nu mai au aceeași reverberație în mediile contemporane suedeze ? Din păcate întrebarea este legitimă. În revista de cultură „ARTES” a Academiei Suedeze, niște români îl atacă aspru pe Eminescu, Cioran și Eliade, acuzați de naționalism extrem și fascism, dătători ai noului naționalism în România. Oricît de mari ar fi scriitorii noștri, ei sînt și rămîn necunoscuți. Nu sîntem cunoscuți în lume din cauza unei invidiei, o boală națională cum o consideră Mihai Cimpoi. Așa știu unii români să-și respecte geniile. Mulți scriitori români care au creat în altă limbă, deși celebrități, sau nu au făcut nimic pentru lansarea pe plan internațional a confraților rămași în țară or ei însăși nu se mai considerau scriitori români, doar scriindu-și opera lor în această limbă. De la Hegel am putut învăța un adevăr, acela că sensul mai adânc al vieții istorice este realizarea conștiinței. Progresul în istorie este bun al conștiinței. Precum există o grație cerească trebuie să existe și o grație pământească, iar această grație pământească numai noi ne-o putem da. Eminescu este grația noastră supremă. Prin traducerile mele, Suedia știe astăzi de Eminescu și-l admiră, devenind astfel și poet suedez.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate