agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-14 | |
Cât aș vrea să cunoști lumea cenușie ce înconjoară cetatea viselor mele… și cât aș dori să-i știi nemărginirea!
***** O lume compusă din nimic, O țară făurită din melancolie... Cât pot tânji să-i știi durerea Sălbatică, a viselor deșarte!... Și cât aș dori ca să zbor, La tine să chem neființa... Aș vrea să aud al inimii cor Și ochii ce-mi strigă duios pocăința! Un vis se-nfiripa pe aripi de beznă Când un măreț creator mi te-a dat Și veche, a morții fantasmă nebună La tine, ușor, printre crengi a urcat. Descoperit-am o lume prea dulce... De dragoste pură… mi-e groază; Căci ura și negrul din gândul meu duce Spre loc ferecat, în a trupului pază… Trecând înspre tine ochii-mi zâmbesc, Iar omul din mine se stinge... O fiară am fost blestemat să trăiesc; Acum fiara se pierde. Și ninge... Cad picuri mari de cristale, In sufletul meu înghețat; M-avânt către nori, către stele, S-alunec ușor în splendid palat... Încet mă topesc…cascadă de aburi Plutește în vechiul castel; Porți mari, se despart printre ramuri, De piatră rece și din oțel... E bătrânul palat care doarme In cetatea albastră a viselor mele... Și, Doamne, cât aș dori ca un nume Să-i dai când vei cunoaște nemărginirea Gândurilor ce leagă porți grele! ***** Apele dulci ale trupului tău mi se preling pe față și simt că trăiesc -o trăire inconștientă a sentimentului ce mă stăpânește. ***** M-ai învățat să iubesc, mi-ai dăruit tăcerea sublimă a spumei norilor, care îmi cere nemurirea alături de tine, de sufletul tău... M-ai îngropat alături de mica dimensiune în care te-am atras: dincolo de mine, dincolo de adevăr, departe de minciună, departe de lume, în sufletele noastre ce s-au contopit și au creat-o... I-au dat puțin din nimic și din doi ochi mari care acum au încetat să mângâie formele abstracte ale unui exterior cangrenat. Sunt departe de timp și de spațiu, departe de tristețe sau de melancolie, de visare sau de bucurie, dincolo de nori... în regatul meu întunecat. Trăiesc murind și mor născându-mă... Această împărăție ce se hrănește din mine și pe care singur o stăpânesc, alături de tine! Poate am părăsit-o un timp și dimensiunea noastră fără simțire s-a dispersat în lumea de dincolo de noi, în templul nefericirii hidoase. Acum am regăsit-o și, penetrând libertatea sa divină, am jurat că nu o voi mai pierde nicicând. Datorită ție am renăscut, murind în tine. Te-am adus din nou în camera mea obscură și te-am agățat deasupra gândurilor mele pentru a răvăși noaptea în care sălășluisem până acum. Suntem din nou creatorii unei iluzii reale pe care o stăpânim dincolo de adevăr sau de minciună… O supunem benefic nouă, departe de realitate și veselie, departe de ură… în fericirea pierdută, pe care noi am găsit-o. Dar vorbele dicționarelor sunt mult inutile... Rămâne prinosul din gânduri și...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate