Se cunoșteau de la grădiniță și încă de la acea vârstă fragedă, se țineau de mână, în drumul spre casele lor, cu toate că erau însoțiți fiecare de către un părinte, mamă sau tată, ori numai mame, uneori chiar de tații lor.
Acest aspect nu părea deranjant pentru băiețel și fetiță, discuțiile purtate între părinții lor despre activitățile cotidiene, fiind efemer sedimentate în subconștientul și-așa supraîncărcat de gândul că odată ajunși la casele lor, imediat după ritualul zilnic, schimbarea de hăinuțele purtate în timpul zilei, servitul în fugă a ceva dulce preparat în special pentru ei, de către mamele lor, sau acadelele pe băț aduse de bunicii lor, rămase de la ultimele vizite făcute de aceștia.
Ieșeau apoi,afară la joacă, mai mult pentru o hârjoneală nevinovată, având compania plăcută a celorlalți copii, de pe aceeși stradă, cu toate că unii dintre ei frecventau alte grădinițe și chiar cămine din același cartier.
Votau ca leader pe unul dintre copiii de clasă primară, ales din toată inima să le regizeze nevinovata, dar excesiva trăită și plină de seriozitate piesă de teatru în care prindea viață una dintre poveștile spuse de doamna lor.
Își luaseră fiecare rolul atribuit de regizoraș, la modul cel mai sincer posibil, încât, dacă i-ai fi urmărit ,,din culise’’, n-ai fi știut la cine să alergi mai întâi pentru a-i șterge lacrimile de remușcare cauzate de uitarea replicilor avute în rolurile primite, acestea rostogolindu-se, nu ca niște stânci dintr-o văioagă de munte, dislocate de un sunet venit de-aiurea, ci șerpuitor ca un șir indian cristalin de mărgăritare, inundându-le fețele precum o ploaie torențială de vară.
Cu toată răzbunarea căldurii din amurgul serilor de început estival, mânicuțele costumașelor din recuzita improvizată se-ncăpățânau parcă a se zvânta măcar.
E ca și când toate acestea s-ar fi petrecut acum câteva clipe în urmă, cam acesta e sentimentul trăirii acelor frumoase amintiri, dar timpul este veșnic necruțător, nu iartă nimic din neîmplinirile stinse cândva, amintintindu-ți parcă într-o ciudă ironică faptul că ai omis să-ți procuri din momentul trecut, bilet dus-întors.
Câți dintre noi n-am face sacrificii imense pentru a trăi măcar pentru o clipă bucuria de a ne juca cu ceva ce la acel moment ne lipsea sau nu ni-l puteam permite, sau câți dintre noi nu ne-am dori să revenim în trecut pentru a ne oblădui rănile sufletești provocate de euforia unui sindrom idilic, cuibărit adesea în cei mai frumoși ani, ai adolescenței când ne luăm la revedere de la cea mai lipsită de griji și de ce nu și cel mai minunat capitol al vieții, cel al copilăriei.
Mulți regretăm enorm anumite momente încă rătăcitoare nereușind să le trăim după cum ne-am fi dorit, dar nu dureros, ci de condamnat, fără a se aplica vreo literă a legii, este furtul ei.
Nu cred că există prevăzută undeva pedeapsa potrivită, dar cu siguranță acel tâlhar nu va găsi nicăieri vreun avocat al atenuării acesteia, deoarece va răspunde direct în fața lui Dumnezeu!

Iulian Nistor-Vaslui, 20 Iulie 2006