Ce a fost și ce a ajuns… Ea a fost cândva Fericită, a fost Lumină, a fost ruptă din Rai, dar acum? Ce s-a întâmplat?
A ajuns să fie un Înger înfășurat într-o pânză cenușie, aripile-i sunt arse și pătate cu sânge și smoală, păru-i este prăfuit, fața-i palidă, iar ochii îi sunt umezi și plini de durere…. Din ochii ei se scurge sânge, iar din vene lavă….
Singură pe lumea asta, visează continuu la o lume în care își dorește să trăiască. Amintirile o chinuie mereu, iar cânticul vântului a devenit tăcut… E liniște deplină. E numai ea. Singură….
Din ochii ei se scurge o picatură de sânge și se scurge, pe obraz, pe bărbie, și-și dă drumul… S-a dus… Apoi se mai scurge încă una… și încă una… și încă una….
Otrăvită de fantasme, vrea să zboare departe de pe acest tărâm blestemat cu multă suferință, vrea să zboare spre stele, dar nu poate, căci aripile îi dispar….
Soarele se lasă încet, încet, iar întunericul domină tărâmul. Se plimbă printre cruci și morminte, lasând în urmă o dâră de sânge și pene…. Îngerul se ascunde după un mormânt, uitat de lume, se așează la lumina unei lumămări și visează din nou…. Îi este frig, și-ncearcă a-și încălzi mâinile la flacăra lumănării, care se duce și ea….
Respirația îi este din ce în ce mai grea, iar aerul devine tot mai tăios… se lasă o ceață deasă. Inima ei bate din ce în ce mai tare, o aude, apoi nu mai aude nimic, inima ei încetă a bate… tot mai încet, tot mai încet….
Îngerul își pleacă capul, iar ochii I se închid încet, încet…. Se simte uitată, abandonată de cei de Sus… singură pe lume…. Vântul înghețat adie lin prin șuvițele-i prăfuite…. Adoarme. Frigul se lasă din ce în ce mai greu pe aripi, pielea ei este acoperită de un strat subțire de gheață….
Își pierduse speranțele, acea viață la care ea visa, pierise. Dar atunci când crezi că toate luminile s-au stins, cineva aprinde o lumănare….
Din întunecime, apare deodată o lumină: El. Un alt înger, cu suflet divin, înconjurat de o lumină puternică și plină de căldură, o lumină din Rai…. Se apropie de Ea și o ia în brațe, îi serge dâra de sânge înghețat de pe față, și o privește cu milă și suferintă. Din ochii Lui se scurge o lacrimă fierbinte pe fruntea ei…. El îi șoptește la ureche “Totul va fi bine…”, iar Ea, simțind o căldură puternică, un sentiment de siguranță și protecție, zâmbește și deschide ochii, dar nu vede… este oarbă….
El o strânse la piept și-și desfăcu aripile… își luă zborul cu Ea înspre Ceruri… Acasă….
În bătaia vântului, Ea adoarme cu zâmbetul pe buze, și viseză cu lumină… visează că și-a recăpătat lumina, aripile, bucuria, iar o voce îi șoptea mereu acele cuvinte pline de magie “Totul va fi bine…”.
În momentul în care Ea se trezi, El o privea cu tandrețe, mângâindu-i fruntea și-i spusese cu glas divin “Totul va fi bine, ai să vezi…”. În acel moment, din ochii Ei se scurse o lacrimă pură precum un cristal…. Rănile Ei se vor vindeca alături de El…. Într-un final, suferința ei a dispărut….
La capăt de drum s-au găsit, El și Ea….