Vara alearga pe uluci iar mie o sa-mi iasa sufletul fugarind-o, daca nu se opreste in curand. As vrea macar o zi in care sa-mi aduc aminte de... nu mai stiu de ce anume, stiu ca era important, dar uite ca prinsa in fuga asta continua, am si uitat.
Las in stanga si in dreapta, campuri pe care nu am apucat sa vad cum infloresc macii, umbra ametitoare a teilor sub care anul asta nu am mai plans cu capul plecat, oameni care alearga mai incet ca mine, case in care mi-ar fi placut sa stau macar o zi, cuvinte pe care mi-ar fi placut sa le aud, daca m-as fi putut opri macar o zi... macar o zi...
Imi vine sa rad cand imi aduc aminte de nu stiu ce percept Taoist(cred), care spune ca viata este asemeni unui ghem de sfoara. Cu cat il desiri mai repede, cu atat mai repede ajungi la capat. Imi vine sa rad, fiindca daca cineva de acolo de sus ma priveste, poate isi inchipuie ca vreo matza invizibila se joaca cu ghemul meu. Cand la dreapta, cand la stanga, cand sus, cand jos. O traiectorie ca semnul crucii pe care nu uit sa-l fac in fata bisericilor.
Labirintice zile...hm... acum stiu ce am uitat: sa leg capatul sforii de ceva la intrarea in labirint. Ufff.