agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3207 .



Gândurile
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Turtle ]

2006-09-02  |     | 



Gândurile


De multe ori m-am simțit strivit de greutățile momentului, de tot felul de treburi mai mărunte sau mai mari, adunate într-o perioadă de timp și care într-o zi m-au făcut să mă simt pe un drum înfundat. Am căutat de multe ori explicația a ceea ce se întâmplă înăuntrul meu și care este legătura dintre învălmășeala dinăuntru și ceea ce se petrece în afara mea.
La un moment dat, am avut o imagine foarte plastică. O imagine care reda foarte bine ceea ce se întâmpla înăuntru.
Chestia asta cu gândurile, o asociez cu o colcăială de viermi: o mulțime de gânduri, care se agită în mintea mea, producându-mi o stare de confuzie și de agitație. Am urmărit apoi să văd dacă pot remarca același fenomen și la alții și am constatat cu surprindere că fenomenul este destul de răspândit și ceea ce este cel mai neplăcut, că produce aceleași efecter nedorite, de confuzie și nesiguranță. Pe acest fond al incertitudinilor, al confuziei, devenim vulnerabili și expuși greșelilor de tot felul.
Mult timp m-am întrebat cum pot face să scap de această stare care mă zvârle într-o ciudată amorțeală, un straniu abandon a tot și toate, ceva greu definibil și care mă duce cu gândul la "Greața" lui Jean Paul Sartre.
Într-o bună zi însă, într-o astfel de stare fiind, m-am apucat să scriu chiar despre această stare. Atunci cred că am făcut un prim pas înainte. Deși nu mi-am dat seama exact ce se întâmplă cu mine, după ce am obosit scriind, m-am simțit ușurat, eliberat. Senzația este asemănătoare aceleia pe care mulți o trăim atunci când vara, cerul se întunecă, devenind cenușiu-albăstrui, acea culoare a plumbului, atât de des întâlnită la Bacovia, încât mulți îi spun "Bacoviană". Atunci toți trăim o stare nelămurită, apăsătoare, toropitoare, care parcă ne scurge și de ultimul strop de energie, lăsându-ne fără vlagă, sleiți și dezorientați. Apoi, vine furtuna. Nu știu de ce, dar îmi place să ascult tunetele și să admir fulgerele. Mi s-a întâmplat de multe ori să ies afară după ce furtuna s-a dezlănțuit, să stau sub șiroaiele de apă care se prăvăleau din ceruri, în bătaia vântului, ud până la piele, fără să-mi pese că sunt ud și că apa continuă să curgă peste mine. Și acum mi se întâmplă. După ce furtuna se liniștește, Soarele începe să răsară în crâmpeie dintre norii zdrențuiți. Asemeni razelor unor imense proiectoare celeste, îndreptate către această imensă scenă, a acestui imens Teatru numit Pământ, Soarele se ivește scăldând parcă cu o ploaie de aur împrejurimile. Atunci mă cuprinde un sentiment straniu și am senzația că am fost proiectat într-o lume magnifică și parcă ireală, asemănătoare lumilor pline de mistere și de o viață magică și captivantă, create de Jules Verne. În astfel de clipe, am senzația că toată negura din interior a fost spălată, împrăștiată de șuvoaiele de apă din timpul furtunii și simt în aer mirosul indescriptibil al Vieții, cu cele trei componente mari ale ei: Nașterea, Devenirea sau Transformarea și Fructificarea finală. Totul într-un amestec magic pe care nu-l poți cuprinde în cuvinte, dar îl poți simți.
Am descoperit astfel într-o bună zi că atunci când scriu, se petrece cu mine ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă când ies afară în timpul furtunii și îmi ridic ochii către Cer, printre șuvoaiele de apă care cad peste mine.
Această descoperire n-a venit însă dintr-o dată. N-am văzut și nu am simțit conștient de prima dată această formă de eliberare, de dăruire, de împrăștiere prin Iubire către toți și toate, această împrăștiere către ceilalți care în loc să te sărăcească, te îmbogățește și te îmbată parcă, îți dă putere să mergi mai departe.
De multe ori am scris în astfel de stări, am trăit undeva la nivel subconștient sau poate chiar inconștient eliberarea, starea de dăruire dar nu am reușit să înțeleg, să mă înțeleg.
A fost poate nevoie să mă întâlnesc cu o ființă extraordinară într-o editură, să-mi povestească ce înseamnă munca de editor, ce înseamnă răspunderea pe care o poartă, pentru ca ceva să se schimbe înăuntrul meu, ceva să se destrame pentru a face loc adevărului lăuntric spre conștient. Cred că abia după această întâlnire am înțeles că am nevoie să scriu pentru mine și în egală măsură pentru a mă oferi celor din jur. Că darul pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu, nu e numai pentru mine, e și pentru cei care au nevoie de el. Pentru cei care au nevoie să vadă drumul pe care l-am parcurs eu și l-au parcurs și alții; ce decizii au fost luate și ce rezultate s-au obținut. Și eu am simțit de nenumărate ori nevoia aceasta și nu întotdeauna am găsit ceea ce căutam, deși s-au scris milioane, dacă nu miliarde de cărți.
Deși am scris mult de-a lungul anilor, n-am reușit să-mi dau seama de ce anume o fac. Acum știu că a fost o vreme când aveam nevoie să elimin din mine confuzia și scrisul mă ajuta să o fac, scriind în ceea ce numeam eu la un moment dat "Caiete", tot ce îmi venea în minte. Simțeam că trebuie să scot din minte toate aceste idei, frânturi de planuri nebuloase, rămășite ale unor întâmplări demult uitate, pentru a face ordine.
Ordinea este și nu este ceva intrinsec. Cred că numim în mod greșit "ordine" starea de echilibru, care nu este în mod necesar și ordine. Cred că facem această confuzie, deoarece echilibrul generează acea stare de pace, de Lumină, de Iubire, căreia nouă ni se pare că ar trebui să-i spunem "Ordine". Cred că deosebirea dintre ordine și echilibru, constă în aceea că ordinea presupune o ierarhie, o dezvoltare a unei structuri pe verticală, care exclude de cele mai multe ori comunicarea pe orizontală și totodată exclude și celelalte ierarhii posibile. Echilibrul, prin contrast, îmbină toate ierarhiile posibile, realizează căile de comunicare pe orizontală, valorificând la maximum resursele, prin înglobarea lor într-un tot unitar.
Există o etapă de acumulări, apoi o etapă de valorificări. Între aceste două etape, există multă dezordine, acea dezordine aparentă pe care o găsim în buctăria în care Mama, Sora sau Iubita noastră pregătește Masa. Ordinea este rezultatul structurării informației, a evenimentelor, pe baza unor criterii, a unor reguli izvorâte din practică. Atunci când experiența se acumulează, apare necesitatea sistematizării acesteia. Sistematizarea, înseamnă între altele, eliminarea detaliilor redundante (care se repetă), a balastului, a detaliilor nesemnificative și care îngreunează bagajul de idei, precum și referirea la un aspect sau altul, care fac parte dintr-o categorie mai generală. Generalizarea, este de fapt produsul unui astfel de proces de filtrare și eliminare a detaliilor prea particulare. În orice experiență, pot fi distinse aspecte generale, care caracterizează clase de evenimente, fapte similare. Particularitățile, caracterizează acel eveniment care nu poate fi încadrat în totalitatea caracteristicilor lui, într-o categorie cu grad mai mare de generalitate, căruia îi putem spune clasă. Ca și la programare, subclasarea, poate produce entități particulare, cu caracteristici unice, specifice noii clase. Sigur, paralela cu programarea, mă ajută să văd lumea într-un mod mai ordonat.
Atunci când scriu, acest haos îngheață într-o formă. Pot să-l privesc așa cum este el la un moment dat și să văd altceva, dincolo de agitație, de fierbere, de zgomot. Să văd de exemplu acele nimicuri care parazitează ansamblul, rămășitele a ceva ce a fost, a trecut, și-a împlinit menirea și ar fi trebuit să dispară, transformându-se în altceva. Transformarea a avut loc, dar a rămas o "coajă" de care ar fi trebuit să mă ocup separat și am uitat, prins în vârtej. Astfel de coji se adună la un moment dat și dacă nu sunt prelucrate, transformate, ne împovărează existența într-un fel greu sesizabil, asemeni unui murmur crescând, pe care dacă nu îl domolim la timp, se transformă în vuiet, apoi chiar în furtună, dacă îl lăsăm. Mintea nu trebuie lăsată să ne acapareze orizontul. Prea multe gânduri înghesuite înăuntru, ne fac să pierdem nuanțele inefabile ale acestui magnific spectacol cotidian, numit Viață. Fiecare trebuie să găsească un mod de a se dărui celor din jur. Unii o fac pictând, alții inventând, alții dansând, sculptând, construind case, drumuri, poduri, alții cântând. Trebuie să învățăm să prețuim felul în care fiecare se dăruiește, să primim această dăruire, pentru a le îngădui să simtă bucuria de a se fi dăruit. Toți simțim nevoia de a ne dărui într-un fel oarecare. Dacă nu vom fi acceptați, acest refuz va produce o traumă în interiorul nostru și în egală măsură, o reacție de răspuns negativă. În efortul de adaptare la lumea în care trăim însă, trebuie să găsim calea prin care să ne dăruim celorlalți, astfel încât să ne simțim echilibrați, împăcați în noi înșine, liniștiți. Atunci când nu ne putem dărui, dintr-un motiv sau altul, apar acumulări, stagnări care ne îngreunează zborul. Dacă starea continuă, ajungem să ne prăbușim, apoi să ne târâm, până când, într-o zi, Sufletul, această Pasăre - Fulger, cade pe Pământ și moare.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!