îngăduie somnului o fărâmă
din drumul acesta de-acum
vom trage plutei frânghii de iarbă
în susul apei cât
să înflorească lumina și
se va naște un gol în care
vor scormonii oamenii din toată inima
sau mai bine lasă-mă să plec
destul m-ai învățat să iubesc lumea
cântărind piatra în palmă
fără margini nu sunt decât cuvinte
pe care nu le poți iubi
pășind în urma lor
sau căutând un șarpe anume
îngăduie serbarea cu flori ca și cum
toate s-ar sfârși într-o încăpere cu tavanul înalt
tăiată adânc în semnul egalității apoi
apasă cu degetul ziua și noaptea într-o respirație
îndelung să pot îmblânzi cu o atingere câinii
împuținat și fără umbră de adevăr ....