agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-04 | |
Am poposit pe o frunză. Și o picătură de rouă mi se așeză pe un gând. De fapt, singurul meu gând disponibil în momentul respectiv. Gândul a încercat să se încline, dar picătura nu renunța sub nici o formă și se ținea bine de marginea gândului meu. Am făcut tot posibilul să scap de picătura de rouă. Am încercat să schimb gândul, să îl îndepărtez, dar picătura venea și ea după gând. Se ținea strâns de el. Gândul a vrut să se ascundă sub frunza pe care stăteam eu. Picătura după el. Un du-te-vino a început între picătura de rouă și gândul meu. Am făcut tot posibilul să nu ma mai gândesc ca sa dispară picătura de rouă. Ea, nu și nu. Tot pe gândul meu era. Și nu numai gândul meu, dar și eu o simțeam rece și era atât de sclipitoare, încât devenea la un moment dat chiar enervantă. Eu vroiam sa mă odihnesc și să-mi răcoresc gândurile - gândul în cazul de față, dar nici chiar așa! Ce picătură de rouă obraznică!! Știam că, până la urmă, dacă e soare, se evaporă. Dar ți-ai găsit! Picătura aceasta chiar nu dispărea. M-a stresat la culme. Am început să o suflu ușurel de pe gândul meu. Nimic. Nimic. Nimic. Mi-am luat avânt și am ajuns pe o petală. Cu gând cu tot. Și cu picătura de rouă. Nu știam ce să mai fac, nu mai îmi venea nici o idee în minte din cauza picăturii de rouă. O văzuseră de la distanță și se țineau deoparte, neîndrăznind să se apropie.
În cele din urmă, a venit să îmi țină companie o albină. Bâzâia ea de zor și de la bâzâiala ei, vibra picătura mea de rouă. A mea, da, că deja o consideram ca făcând parte integrantă din gândul meu, implicit și din persoana mea. Până la urmă, m-am simțit ciudat. Îmi lipsea ceva... M-am uitat la gândul meu și era liber!!! Nu-mi venea să cred! Nu mai era picătura de rouă pe el. Scăpase!! Era un gând liber. Probabil albina mi-a preluat cu succes picătura mea de rouă. Când m-am uitat mai bine către ea - fiindcă nu își luase încă zborul... picătura de rouă se mutase pe gândul ei!!! Incredibil! Se pare că era o picătură de rouă mare amatoare de gânduri. Și culmea! Acum picătura de rouă stătea lipită în miere!! De fapt, care albină se poate gândi și la altceva decât la miere? Ce ghinion pe picătura de rouă... Cu o scuturare bruscă a petalei pe care eu stăteam atât de comod, - mai-mai să mă dea jos-, albina și-a luat zborul. Cu picătura mea de rouă cu tot. Și dusă a fost!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate