îmi împletesc trăirile turcește
și mă așez pe Timp, să îl ascult…

ploaia, brâu la plete și clipa-n ochi, prinsoare

mi-e frig de tine și de veacuri...
căci
de 10 ani te plimbi printre iriși de îngeri

port conversații cu nimburi, cu pene de lumină
și-i întreb pe toți de ești fericit…

nimeni/nimic nu înțelege sensul:

„aci – spuse un înger (de prin Ardeal, presupun),
aci nu există fericire, nici scăderi, împărțeli sau săli de așteptare…
aci nu vine nimeni ca să mai plece sau să joace zaruri”