agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-03 | |
Mi-e greu
Am venit să mă acopăr cu umbra ta, așezată între cer și pământ. E atâta liniște aici... îmi este bine în brațele tale de rouă unde plouă cu mângâieri duioase, tandre asemeni lunii în nopțile de vară. E seară, iar soarele apune incandescent, ca inima mea ce doare. O iei din căușul palmelor efemere, cu dorul tău îndepărtat, ce-l țin acum aproape. Desfaci zăvoarele iubirii înrobite într-un zâmbet ud, duios. Alinți durerea aceea profundă, din centrul inimii mele. Roua ochilor tăi, veniți din noaptea albastră, spală suferința și, odată cu ea, gustul amar din sufletul tău, pentru mine plângând tăcut, șoptit în plânsul meu, peste ochi-mi îndurerați. Cuvintele au împietrit pe buzele de jar dar tu, de acolo, din tăcerile înalte, știi tot, îmi pipăi zbuciumul ce stă în spini adânci peste ființa mea. Pun obrazul pe lutul de deasupra și cu mâinile însângerate scormon până la seva pământului. Iau un strop și picur în centrul întregului meu de la tine spre mine, cu apă vie. Boarea vântului îmi piaptănă părul, gândurile, cugetul, stingând tăciunele ce arde. Săruți culoarea castanei ce dă în pârg din priviri sfioase, rușinate, încărcate de remușcări și pocăință. Știu că ești tu... dor uitat, și dus în înălțimile albastre, îmi netezi calea spre drumul pavat cu lumină și flori să pot păși drept, frumos și alb.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate