Unul fiind cine? Adică în sensul că este cunoscut? interveni scriitorul cuminte, și imediat se îmbujoră de rușine, era prima dată cînd întrerupea pe cineva din povestit, simți un gust amar în gît, așa că-și mai puse o felie de lămîie și mai trase o dușcă. Scriitorul recalcitrant, adică pe scurt recalcitrantul, îl privi scurt în ochi (privirea nu exprima nimic, dar scriitorul cuminte sesiză o urmă de reproș), apoi continuă: deci vine unul și-mi spune așa „Domnule, eu am făcut o invenție, dar am nevoie de ajutor, în sensul că singur n-o pot valorifica. Eu (adică el, tipul de care-ți vorbeam) sînt profesor de muzică și prin urmare am cunoștințe în domeniu. Am inventat felicitarea cu pîrțuri, adică știi dumneata, cum era felicitarea muzicală, numai că în loc de melodie, cînd se deschide, se aude un pîrț. Problema este că ar trebui să fie însoțită și de un text, și cum dumneata ești un epigramist cu condei ascuțit, cu umor și fără mamă fără tată, m-am gîndit că ai putea scrie niște texte adecvate.” Hm, am zis eu și pe urmă am repetat hmmm... hmmm... Ideea mă atrăgea, simțeam că de aici putea ieși ceva interesant, ba puteau ieși și ceva bani, așa că am bătut palma, am băut berea (dată de el, firește), și m-am apucat de treabă. În cîteva zile, dar lucram mai ales nopțile, știi și tu că nopțile ești mai inspirat (scriitorul cuminte dădu din cap afirmativ, era foarte marcat de ceea ce auzea și rămăsese cu gura deschisă), am reușit să scriu cîteva catrene adecvate fiecărui fel de flatulență. Pentru bărbați slabi sau corpolenți, băutori de bere sau de șpriț, pentru gospodine, domnișoare sau studente la filologie, pentru sportivi și funcționari de stat, pentru pensionari și chiar pentru persoane cu handicap sau academicieni. Nu-ți spun însă cîtă fasole, mazăre sau varză a trebuit să mănînc perioada aceea și cît sifon am băut. Și acum mai resimt efecte, ăsta este și motivul pentru care am evitat apariția în public sau băile de mulțime. Cu tine e altceva, ești atît de cuminte încît nu cred că ai putea să-mi reproșezi labilitatea sfincterelor, în cazul în care acestea se manifestă.
Uimitor! exclamă scriitorul cuminte. Uimitor! La asta nu m-aș fi gîndit.
Așa mi-a spus și partenerul meu, cînd ne-am întîlnit după două săptămîni, exact la fel. Totuși rămăsesem blocați într-un punct. Nu reușisem să scriu nimic pentru copii. Nimic nu mă inspirase, gingășia lor, gesturile lor mici, zîmbetul lor, și ceea ce e mai important și firesc, micile și delicatele lor pîrțuri, n-au reușit să mă inspire. Și atunci m-am gîndit că dumneata ai oarece experiență în domeniu, doar ai scris o carte pentru copii, care, dacă nu mă înșel se numea „cărticică fără dinți pentru copilași cuminți”. Parcă ai luat și un premiu pentru ea, nu? Unul de cumințenie, firește.
Da, așa este, răspunse scriitorul cuminte, roșind pînă în vîrful urechilor. Am primit un premiu și am fost foarte onorat pentru asta. De fapt avea un alt titlu, se numea „Cărticică cu trei dinți…”, dar cei de la editură au cules greșit. Cu toate astea, chiar nu pricep cu ce aș putea contribui la acest proiect original.
E simplu, dumneata trebuie să scrii textele pentru copii. Dacă lucrurile vor merge bine și vom avea succes, vom scrie și o carte în colaborare, bineînțeles, o carte cu zgomote pe care o vom intitula chiar așa

CARTE CU ZGOMOTE

autori cutărescu și cutărescu
(n.a. titlul ar fi trebuit poziționat aliniat centru)

Ce părere ai?
Dar ce va zice lumea? Ce vor spune cititorii care mă cunosc drept un scriitor cuminte? Cum pot eu să ies în literatură cu astfel de carte? Poate să semnez cu pseudonim, dar asta nu-mi stă în caracter. Deși…în mintea scriitorului cuminte se înfiripă mică și firavă o idee, care, udată cu imaginație și o gură de cola cu votcă, începu să se dezvolte. Se face, zise el, dar cine va susține proiectul? Nu cred că se va găsi o editură să finanțeze o astfel de carte.
Da de unde, îl contrazise scriitorul recalcitrant, pe scurt recalcitrantul. Există, chiar am contactat-o și a fost de acord cu proiectul. Se numește...

(va urma)