În visele-mi nocturne adeseaori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniștit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Și umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci brațele-mi sunt scurte și nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar. . . altfel precum ești
Și-mi răscolești în suflet cu totul alte vești,
Știute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o «Nălucă», te joci ca un „Nătâng”
Și dispărând în noapte eu mă trezesc și plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porțile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt. . . -„vise”