agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-20 | |
Dați-mi, vă rog, o casă;
nu prea mare, doar cât să încap eu, poate și umbra mea, trei pisici, cărțile, un calculator, scoicile de la mare, sacul cu jucării și broasca țestoasă, poza mamei și o amintire tăcută cu doi bunici, atât de tăcută încât n-o să supere nici pe vecini, nici pe șeful de scară; bunicii mei sunt cuminți, amintirea lor e cuminte, eu mai râd uneori, dar niciodată prea tare; dați-mi o casă și plec, n-o să mai auziți ronțăit de bomboane, nici inundații nu vor mai fi, le iau cu mine, promit, le voi ascunde atât de adânc încât din mine se va umple oceanul, mare lucru, oceanul, cu o amărâtă de casă înalți fericirea atâtor pești, atâtor balene; veți vâna balene, veți prinde pești, veți fi singuri și fericiți; eu îmi iau casa în spate și plec, gata, nu mai deranjez pe nimeni aici; dați-mi o casă cu ferestre care dau întotdeauna spre zi și n-o să mai intru niciodată în nopțile voastre, o casă cu două ieșiri, una înaltă, pe care să-mi fie frică să o deschid, una mai joasă, pentru prieteni și cine-și mai aduce aminte, câțiva pereți, cât veți socoti de cuviință, o casă care vorbește când tac și miroase a pâine, care știe că nu trebuie să te cerți când copiii dorm și lacrima cântă, o casă în care să ascund adânc, foarte, foarte adânc clipa în care am strâns din dinți ca să nu mă aud zicând dați-mi o casă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate