agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1467 .



Scriitorul din Cetate, inconjurat de fluturi morti (II)
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nora Ibsen ]

2007-04-20  |     | 



Odată am înțeles căile vieții și credeam că am atins treapta nebanuită a existenței. Eram nu foarte departe de tine, nu te cunoșteam, însă. Nu pot să spun că acum te cunosc, dar din miile de măști pe care le ai, am văzut câteva. Le-am căutat și răscăutat în alte mii de trupuri, dar nimic nu se compară cu frica pe care tu m-ai învățat să o adulmec acolo, în Cetate.
Da. Cetatea aceea sacră, care nu e decât o aberație a minții mele, o minciună caldă, călduța, răcoroasă, înghețată... O minciună care mă ține în viață. Ce n-aș da să mai știu să îți citesc frica, să mă înveți să dau cu capul de pragul de sus al unui absolut fierbinte, senzual... Să îmi mai legi o dată mâinile, să îmi mai imobilizezi o dată simțurile! O singură dată. Atât.
Mă privește ochiul arzător al lumii, mă înțeapă cu ace de păreri idioate și aș vrea, ard de dorința de a-ți da un pumn în gură. Să văd apoi cum îți sângerează buzele alea ascuțite, să-ți văd rânjetul înșelător schimonosit de durere, să te fac să plângi măcar o miime din cât am plâns eu pentru tine. Dar n-am să fac asta niciodată, există un alt ochi care mă privește. Mă privește cu o căldură părintească, mă mângâie dojenitor și mă sfătuiește să te iert...
Să te iert? Dar nu mi-ai greșitcu nimic. Niciodată. Tu ai fost cum ești, tu ești așa și ar fi o ipocrizie din partea mea să te pălmuiesc pentru ceva ce sunt și eu. Viața s-a jucat cu sentimentele mele, cu mine...Așa, și? Nu pot să cer socoteală nimănui..., nici măcar nu te mai vreau înapoi. Dar te-am avut, cu-adevărat, vreodată?
Cine naiba ești tu, de fapt? De ce am construit o cetate în jurul tău, închizându-te acolo și transformându-te într-o muză mută, veșnic îndrăgostită de nimic... De ce m-am amăgit eu singur, iubind un spiriduș malefic, fiu al imaginației mele puerile?
Răsucesc acum o țigară de foi pe sub mustața de birjar... Doamne, câte zile negre ți-am făcut și nopți albe, m-am mutat inconștient de pe partea mea pe partea ta de pat și nu te-am lăsat să dormi... Să te iert? Dar nu mi-ai greșit cu nimic. Niciodată. Ai putea TU să mă ierți? Să fumăm țigara aceea demult promisă, așa, ca birjarii, să nu ne pese de nimic...
Ei, asta nu se va întâmpla niciodată. Știi bine. Va rămâne totul așa, în aer... În aerul ăsta apăsător de moarte, în aerul ăsta mizer de depărtare...
Mă gândeam: mi-ar fi tare greu să scriu despre noi, despre ceea ce am făcut ca să apăr o iluzie deșartă, deșertică... Mi-ar fi greu să privesc filmul ăsta prost al vieții mele încă o dată. Nu sunt un scenarist bun. Nu sunt nici măcar un actor bun, penru că uit replici scrise chiar de mine:
-Arăți foarte bine!
-...
Vreau să îți mulțumesc pentru palmele pe care mi le-ai dat, o să îți fac un altar în cinstea vânătăilor și coastelor rupte cu care m-ai lăsat. Și nu, nu sunt ironică. Îți mulțumesc sincer că mi-ai tăiat pleoapele cu toporul, deschizându-mi, astfel, ochii. Din păcate, acum nu mai pot să-ți clipesc des și suav. Nici nu mai pot să-ți zâmbesc, fiindcă sărutul tău tăios, sărutul buzelor tale ascuțite m-a lăsat mută. Fără cuvinte, fără buze, fără limbă... Mi-e dor, totuși, de greutatea privirii tale peste spatele meu brozat cu dungi. Mi-e dor de ceva care n-a fost. Ce mă miră? Faptul că ai stat să calculezi pașii până la mine și înapoi, faptul că la scurt timp după aceea, ai și uitat unde duc pașii ăia... Mă miră că nu ți-a păsat cât de mult te-a durut și te invidiez pentru puterea asta. teoretic, acum ar trebui să îi scriu altcuiva, sau să nu scriu deloc, dar uite-mă în fața ta, chinuind foaia asta de hârtie, golindu-mi pixul de o pastă mârșavă, neinteresantă, degeaba.
Aș vrea să pot transpune totul în acțiune, în personaje, într-o poveste fără capre cu trei iezi. Dar, vezi, talentul meu scriitoricesc mai are o singură pană. Pană de inspirație.
Nu sunt scenarist... Sunt poet în proză.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!