agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-20 | |
... totuși parcă atunci când cauți ceva foarte mult timp, iar apoi îl găsești într-un final îl suprasavurezi până când ți se face greață și simți că trebuie să îți iei zborul... nimic nu mai are sens și te lași purtat într-o lume de care ești conștient că nu te duce nicăieri, că zăhărelul ăla numit fericire nu există decât în cărțile cu feți frumoși și nici măcar acolo...încerci să te ascunzi pe după sticle, să te ascunzi prin fum de cânepă indiană(am auzit și eu de curând expresia asta), încerci să te faci că zbori, chiar dacă nu te mai crede nimeni. nici măcar tu însuți.
ai vrea să deschizi geamul și să inspiri aerul de vară de care ai devenit atât de dependent, să lași razele soarelui să te pupe cu țoc...dar îl deschizi și dai de un frig iernatec, de miros de zăpadă...zăpadă care, oricum n-are să vină... te întrebi unde a fugit zâmbetul cretin de pe fața ta, fericirea aceea caldă cu care te jucai acum câtăva vreme, nu prea multă, fericirea aceea pe care erai conștient că ai s-o pierzi odată cu aerosolii binefăcători... erai conștient și totuși nu-ți păsa... trăiai numai clipa în care ERAI și nimic mai mult. viitorul era undeva departe și nu te interesa să îl miroși. dar uite, acum a venit viitorul ăla îndepărtat. a venit și trebuie să muști din el ca dintr-o bucată de carne putrezită, și să te faci că-ți mai și place... dacă așa a fost să fie, apăi măcar să fie cum trebuie să fie... Să se fi terminat vara? S-a terminat poezia? Muzica? Suntem, oare înconjurați de sunetul liniștii? Plânge o mamă... a născut un monstru care o rănește... vara ninge acum. Ninge lacrimi amare pe pieptul unei amiciții triste și neîncăpătoare. Revin amintiri din trecutul vesel, amintiri triste ale unui vis ce a lăsat cicatrici. Așteptarea a adus din nou lacrimi peste atâtea suflete ce așteptau zâmbete. Ne doare, ne doare, dar orice vis are un sfârșit. Orice minune ține trei zile, iar noi am avut noroc și a ținut o vara întreagă. Însă golul pe care l-a lăsat acest gust dulce al fericirii rămâne de neumplut. Nu va mai exista niciodata atâta fericire câtă am primit noi de la acest Dumnezeu al Luminii calde. Chitări, corzi, arini, frunze prin păr, roua unei nopți nedormite, răsăritul din parc... Of, suflete, nu mai chinui chitara, acest difuzor al durerii noastre! Vom renaște din propria cenușă și totul va fi iarăși viu! FIE SÃ RENASCÃ!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate