agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3061 .



tălpile goale...
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Perseu ]

2007-05-05  |     | 



Stau într-un tranșeu și aștept moartea. Plouă și mă chinui să-mi șterg sprâncenele pentru a nu fi luat prin surprindere. În răstimpuri, când obosesc, mă așez pe fundul tranșeului, ca și cum aș coborî pe cea mai joasă treaptă a condiției umane, și sunt împăcat cu gândul. Voi muri. Spun asta ca și cum aș spune, scriu, iubesc, gândesc. Nimic nu mă mai poate împinge spre speranță. Nici o baionetă, nici un strigăt care să-mi ordone să mă salvez. Trebuie să plătesc pentru că am tras gloanțe care au omorât, chiar dacă au fost trase la întâmplare. Aș vrea să am puterea de a ieși dincolo de adăpostul tranșeului și de a mă arunca sub tălpile goale ale morții. Nu e îndeajuns că voi muri. Totul trebuie întâi să se petreacă în conștiința mea, trebuie să știu că mor, și să mor de cît mai multe ori pînă când gestul va avea și un contur fabricat de realitate. Trebuie ca, odată cu moartea mea, ceilalți soldați să prețuiască mai mult viața. Să prețuiască și tranșeul ăsta blestemat unde ne putem odihni oaselele, și ploaia ce cade neîncetat de când am omorât și am fost omorât. Nu-mi place că sună totul ca și când m-aș sacrifica. Nu, nu mă sacrific. Plătesc. E timpul ca fiecare glonț plecat din țeava puștii mele și odihnit în piept de om, să-și găsească tihna în inima mea. Pentru ca și organul ăsta supraestimat să-și găsească liniștea. În fond, nu după asta alergăm, după liniște? Oameni ca mine, care fac totul pentru a-și complica existența, sunt accidente. Și, pentru că celorlalți le e milă să le pună capăt, doar ei rămîn. Eu și cu mine am hotărît să mor. Nu s-a votat, s-a decis. Am trecut peste iubirile, actuale sau viitoare, care puteau să mă țină în viață. Nu pentru că ele ar fi prea mici, ci pentru că eu nu m-am ridicat acolo unde trebuia.
Din toate aceste motive și din multe altele, astăzi, o zi care arată ca o vacă înecată de trei zile, am hotărât să mor. Să mă anihilez complet, până când glonțul care-mi va străbate tâmpla să fie doar un alt gând. Ultimul, și cel care va aduce întunericul și liniștea. Strâng și mai adânc patul puștii la piept, ca pe o iubită care știi că îți va aduce moartea, dar pe care nu te poți opri să o mângâi. Astăzi, într-un clipă, clipa cea mai plină de curaj sau cea mai goală de semnificații din viața mea, voi păși dincolo. Acolo unde-mi este locul. Sper doar ca moartea mea să nu fie în van. Nimic nu e mai trist pe lumea asta decât moartea în zadar a unui om. Sau poate doar un om care se condamnă la fără iubire.

2006, la început

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!