agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-09 | |
O lumină slabă mai pâlpâie molcom într-un ungher ascuns și un cântec vechi se deslușește confuz dintr-o colivie uitată. Un fum cenușiu își plânge înăbușit tămâia de demult arsă iar o adiere cândva înmiresmată ar vrea să învie un simț adormit. Un gol plin de pustiu zace inert printre lucruri sfârșite. Un prag peste care picioarele au refuzat să mai treacă...dau de o ușă închisă așteptând mâini care au uitat să mai bată. Un șir de icoane sfinte ce și-au pierdut zâmbetul cald se apropie de un clopot bătând peste care urechile și-au aruncat nepăsarea. Doar o rază blândă izvorând...dorind să alunge întunecarea se apropie cu stângăcie de mine...
Asta sunt eu...așa mă văd.....așa mă simt...Un început de sfârșit ce nu mai are întoarcere...Se stinge încetul cu încetul acea lumină ce se aprinsese în suflet...Acea lumină ce a stat vie...aprinsă...nestingherită de nimeni.....în ciuda intemperiilor...în ciuda rafalelor de vânt puternice ce au venit mereu spre ea.... În depărtare...abia se mai aude un zumzet ușor...un murmur al unei melodii...pe undele căreia pașii mă purtau ca pe o pasăre în zbor....Din mijlocul naturii...se risipește un miros îmbătător de flori multicolore ce te îndeamnă să te întinzi lângă ele și să aștepți ca petalele să le cadă una câte una peste trupul amorțit de întuneric...și totuși dornic de viață...Se adună toate ...se strâng de-a lungul trupului ca să-mi redea viața....sufletul rătăcit....să mă facă să readuc la viață trăiri sufletești...sentimente...ce sunt gata gata să piară...să dispară....Vor să ajungă la mine și să-mi dea din puterile lor...cu riscul de a pieri ele....Un parfum înmiresmat mă pătrunde și-mi trezește întreaga ființă...din amorțeală...Mă ridic...mă îndrept stângace spre acea ușă ce așteaptă să fie deschisă...dar care...din cauza timpurilor...se lasă cu greu deschisă...Îmi impun o voință mai puternică...și depășesc acel prag....cu greu.... Și totul...doar cu ajutorul celor din jur...cu ajutorul unor suflete ce îmi doresc continuarea trăirilor ce ar trebui să mă domine...O rază blândă...mă pătrunde...îmi deschide ochii amorțiți și triști de atâta suferință.....O rază blândă îmi redă speranța pentru a merge mai departe...pentru a continua ceea ce am început...ceea ce aș vrea să termin înainte de a capitula pentru totdeauna...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate