Ce greu e să fii singur luptându-te cu sentimentele! Fața să-ți fie zâmbitoare dar sufletul tău, dincolo de umbră, să plângă! Să iubești, dar să fii nevoit să te comporți cu acea persoana de parcă nu ar exista! E greu! Dar și mai greu e să nu ai sentimente, să fii ca un robot ce străbate lumea toată și...apoi...să ruginească.... Să nu simți dragostea, simpatia. Să treci prin viață ca o adiere de vânt! E greu! Dar ce aș putea face?????
Se spune că fiecare trebuie să-și poarte crucea! Să fie asta cauza?...Să fie așa de grea?...Să fie așa de plină de țepi...încât să provoace atâta durere?? Nu, nu vreau să cred! Nu singurătatea ne va călăuzi să facem alegerea cea mai bună...nu tristețea ne va determina să alegem cel mai bine...nu lacrimile ne vor lăsa să vedem adevărul...nu disperarea ne va face să luăm o hotărâre...nu furia ne va face să găsim drumul...nu teama ne va da putere de a ne ridica de la pământ când suntem doborâți și simțim că nu mai putem, că totul e în zadar...Este greu!!! Atunci cine...Cine ne va umple singurătate...cine ne va alunga tristețea...cine ne va șterge lacrimile...cine ne va ajuta să luăm o hotărâre...cine ne va ajuta să găsim drumul drept și să mergem pe el...cine ne va alunga teama și ne va da puterea de a ne ridica cu fruntea sus pentru a merge mai departe? Noi....fiecare din noi...singuri...vom realiza totul...cu încredere...cu dragoste...cu dăruire...cu devotament...cu forță...cu elan...și mai ales cu dorința de a realiza totul și de alunga răul...tristețea...singurătatea... din suflet și din inimă...