Ai să mă citești...și printre rânduri...și ai să înțelegi ce simt...ce vreau...ce trăiesc...Nu pot să mă exprim altfel...nu pot să scriu altceva...Vrei în continuare să ne scriem? Vrei în continuare să comunicăm? Eu vreau...pentru că sufletele noastre vorbesc fără să se atingă...pentru că sufletele noastre simt fără să se simtă...pentru că trăim ceva unic....pentru că existăm...Și asta este cel mai important...EXISTÃM...Ne-am descoperit din întâmplare...nu...Nimic nu este o întâmplare...totul are un rost în lume...totul este așezat pentru a face în așa fel încât să fie plăcut...să fie bine...Nici nu-ți imaginezi ce bine mă simt eu când spun acum...ție...toate aceste lucruri...Nu mă cunoști...nu mă știi...Îmi plânge sufletul...dar cu lacrimi de bucurie...îmi plânge sufletul pentru că sunt fericită...Nu mă întreba de ce!!! N-aș putea să-ți dau un răspuns...Așa simt...așa spun...Ce se întâmplă? Nici asta nu pot să-mi explic...Poate un impuls...poate un stimulent al sufletului...poate un îndemn spre mai multă deschidere...spre o comunicare mai liberă...spre ceea ce mi-a lipsit atâta timp...Am ieșit din carapace...am izbucnit....am erupt spre o lume nouă...necunoscută...Și peste ce voi da? Peste ce am dat?....Nu...!!!Nu vreau să găsesc ceva anume...nu vreau să dau peste cineva...peste ceva...vreau să fiu eu...cea care eram cu mulți ani în urmă...veselă...zâmbitoare...deschisă...luminată de tot ce era frumos în jurul meu...Am găsit acest mijloc de a mă exprima și mi-a făcut bine...m-a ajutat...M-am detașat de trecut...M-am rupt de tot ce se numește amintire...M-am integrat noului...fericirii...bucuriei de a trăi...Asta sunt...ASTA AM DEVENIT...Acum...trebuie să lupt ca să rămână neatins tot ce am clădit...să rămână la suprafață ceea ce s-a ridicat cu multă trudă sufletească și cu mult ajutor din parte ta....Da...aici am vrut să ajung...Singură nu aș fi reușit să creez ceea ce există acum...singură nu m-aș fi încumetat să merg pe acest drum...Am mers paralel...am mers alături...Nu ne-am atins...nu ne-am atins mâinile în drumul ce l-am urmat...nu ne-am îndreptat privirile unul spre celălalt...Dar am ajuns la capăt...Și pentru că drumul trebuie continuat, ne-am așezat față în față și din adâncul sufletului...cu un oftat prelung.....am pornit din nou...fără să ne atingem sufletele...fără să ne atingem mâinile....Pornim....dar avem mai mult de mers...avem în calea noastră lumina ce ne-am dorit-o atunci când am pornit...spre drumul cunoașterii...