Era o zi obisnuita cand Radu a venit la mine in laborator pe furis. Nu l-am vazut, nu-mi iesea o formula (substantele din eprubete nu reactionau asa cum spuneau proprietatile lor). Gandeam cu voce tare si am spus: „Fir-ar sa fie!”. Deodata, am simtit o atingere suava pe gat. Am tresarit si m-am intors inca suparata.
─ Vai, iubita mea, esti atat de frumoasa cand esti furioasa! a spus Radu pe un ton glumet si m-a sarutat prelung pe buze.
Fata mea s-a destins intr-un zambet larg. M-am uitat la el cu duiosie si i-am zis:
─ Ei, ce sa-i faci, daca nu ma asculta! Dar, ce-i cu tine aici, dragul meu? am adaugat eu intr-o doara,
─ Pai, sa vezi, mi-a spus el putin incurcat. Stii ca maine e 7 decembrie si sunt doi ani de cand ...
─ ... de cand ne-am cunoscut, l-am completat eu. Iarta-ma, am uitat, m-au zapacit complet reactiile astea. Si ce vrei sa facem maine? am adaugat eu, luandu-le cu bratele dupa umeri.
─ Am rezervat doua locuri pe un vaporas. Mergem, de fapt, doar cateva ore pe mare si apoi, coboram la Orasul luminilor eterne.
Eu vroiam sa ma impotrivesc si bratele mi-au cazut inerte pe langa trup. Dar, Radu a spus repede:
─ Melina, nu te ingrijora! Am vorbit cu seful tau si te lasa sa pleci cateva zile. Andreea o sa aiba grija de pesti si de pisica (doar stii cat de mult o iubeste pe Cleo). Totul e pregatit pentru plecare.
Eu ma gandeam ca nu se poate, ca am atatea de facut, ca pisica e bolnava, ca pestii inoata ciudat, ca ... ; dar nu am spus nimic, aveam nevoie de o vacanta. Radu ma privea cu ochii lui senini si profunzi. Citea in mine ca intr-o carte deschisa. Expresia de incordare de pe fata mea s-a prefacut intr-una de calm interior (muschii mintii s-au relaxat). M-am prefacut inca putin suparata si am spus, incercand sa dau impresia ca nu mai am alta solutie decat sa acept:
─ Bine, bine, draga. Cand plecam?
─ Maine, la 8. Dar daca nu vrei, nu mergem, a spus el aparent nemultumit ca ii nesocotisem eforturile.
Eu i-am zambit cu toata fata, cu ochii, cu buzele si Radu m-a analizat din cap pana in picioare timp de cateva secunde. Apoi, mi-a luat mainile, le-a sarutat si mi-a spus, privindu-ma in ochi:
─ O sa petrecem trei zile de vis!
─ Stiu, i-am spus eu scurt. Apoi, l-am sarutat incet pe buzele fragede si mi-am lasat capul pe umarul lui.

* * *

Pe punte, am stat unul langa celalalt pe o banca tricolora. Uneori, ma uitam in ochii lui Radu si citeam in ei fericire, incantare si multumire. Mi-am dat seama ca si eu am aceeasi privire. Radu imi simtea nesiguranta (nesiguranta ca toate astea se vor sfarsi candva) si ma saruta cu tandrete pe buze. Apoi, imi lua mana dreapta, ma saruta pe inelar si imi spunea cu blandete:
─ Linisteste-te, Melina. Sunt aici si nu plec nicaieri.
Eu il credeam (de ce nu l-as fi crezut?). Priveam in zare. Era apa cat vedeam cu ochii. Cerul era senin si soarele apunea, iar in marea albastra (ca ochii lui Radu) se oglindea cercul de foc care-i dadea nuante de rosu, galben si portocaliu. Valurile marii se spargeau zgomotos in rotocoale de spuma si delfinii chicoteau, jucandu-se fericiti.

* * *

Am ajuns la destinatie seara. Am luat o camera la un hotel vechi, din lemn. Odaia noastra era micuta, intima, si in aer plutea un miros de portocale. Balconul era invadat de tufe de trandafiri rosii ca iubirea puternica.
Dupa ce s-a facut noapte, am iesit pe balconul micut si ne-am asezat pe seslonguri. Cautam in intuneric ochii lui Radu, dar nu i-am putut gasi (era o noapte prea adanca).
─ Dragul meu, i-am spus cu o voce tremuratoare, vezi stelele din departari?
─ Da, dragoste, mi-a spus el putin nedumerit.
─ Stralucesc ca ochii mei, ca toata fiinta mea cand te vad pe tine.
Nu mai puteam sa vorbesc, glasul imi era gatuit de lacrimile fierbinti care-mi inundau obrajii. Radu nu intelegea ce se intampla cu mine; vroia sa spuna ceva dar i-am facut semn sa nu vorbeasca si i-am spus incet, in taina:
─ Radu, eu te iubesc din tot sufletul ... Vezi, am spus cuvintele, am adaugat usurata, incercand sa glumesc.
─ Stiu, stiu demult. Melina, iubita mea, si eu te iubesc la fel de mult, mi-a spus el cu o privire pe care ti-o confera doar dragostea adevarata implinita.
─ Dar, i-am raspuns eu repede cu rasuflare sacadata, am crezut ca toate asta, toate cuvintele tale erau doar niste jocuri de copii ...
M-a intrerupt si mi-a spus cu o dragoste nesfarsita:
─ Nu, nu au fost, vorbeam cat se poate de serios. Cuvintele mi se pareau chiar prea false pentru a exprima tot se simteam eu pentru tine.
Nu stiam ce sa mai spun, sunetele mi se pierdeau pe buze fara putinta de a-mi arata fericirea, dar Radu stia tot ... Si-a apropiat seslongul de al meu pentru a le face pe amanoua un singur obiect asa cum noi eram o singura fiinta. S-a intors spre mine si m-a sarutat usor pe buze, pe ochi, pe gat. M-am lasat in voia bratelor lui protectoare si calde.

* * *

A doua zi, m-am trezit in zori de zi. Am luat un halat pe mine si m-am dus pe balcon pentru a admira cerul violet si linistit. Radu a venit din spate si mi-a pus un boboc de trandafiri in par, dupa ureche. Apoi, m-a cuprins cu bratele de spate si m-a sarutat incet pe buzele flamande, flamande de ale lui.
─ Buna dimineata, dragostea mea. Unde vrei sa mergem azi? m-a intrebat Radu, tinandu-ma inca in brate.
─ Pe plaja, i-am apus lenesa.

* * *

O ora mai tarziu, ne stropeam in apa calduta a marii. Un soare crud stralucea pe cerul senin cu doar cativa nori pufosi. Radu m-a invatat sa inot, am prins repede miscarile si ne-am luat la intrecere. El m-a lasat sa castig si s-a dus sa inoate mai in larg. Eu am iesit din apa, m-am intins la soare cu un zambet fericit pe buze. Radu a venit incet-incet, calcand pe nisipul auriu si cald atat de usor incat nu a lasat nici o urma. A ridicat un fir de nisip fin si i-a dat drumul pe picioarele mele si a fugit. Eu am tresarit, deschizand ochii, m-am ridicat si am alergat dupa el.
Am mai stat putin, jucandu-ne ca niste copii si am plecat.

* * *

Dupa-amiaza am hoinarit, tinandu-ne strans de maini (de nici nu-mi simteam degetele) pe strazile usor pustii ale orasului tacut, amortit. Am intrat, prin magazine, am probat de toate, dar nu am cumparat nimic. Noi vroiam sa fim impreuna doar.
Ma gandeam ... Orasul luminilor eterne, un nume cu multe rezonante, cu multe intelesuri, un oras care ma fascina prin simplitatea lui atat de placuta. L-am prins pe Radu de cealalta mana si m-am apropiat mult de el (i-am simtit rasuflarea regulata, gustul de sare de pe buze si sufletul dansand in voie). L-am intrebat curioasa:
─ Ai mai fost pe aici?
─ Nu, nu am mai fost niciodata, mi-a raspuns simplu.
─ Atunci, de unde ai stiut ca ...
─ o sa-ti placa sau ca o sa-mi placa? a completat el. Orice oras e fermecator daca te am pe tine si ...
M-a sarutat pe buze si ne-am continuat drumul. La un colt un batran pictor ne-a facut un portret pentru doar 10 ddoci. Am ales sa fie in carbune (culorile ni se pareau prea stridente). Batranul ne-a vazut stralucirea din ochi, zambetele fericite, tineretea din miscari si ne-a intrebat parca putin invidios:
─ Sunteti indragostiti?
Ne-am privit ochi in ochi pentru o clipa si am raspuns amandoi dintr-o suflare fara sa clipim:
─ Da, si apoi am ras cu pofta.
Pictorul ne-a dat portretul si am cotit la dreapta pe faleza. Deodata, Radu m-a intors cu fata spre el si m-a intrebat:
─ De ce iti stralucesc ochii, Melina?
─ S-au imbatat de culorile infinite ale iubirii tale, scumpule.
Radu m-a luat in brate si am ramas asa lipiti pentru cateva minute. Seara, ne-am intors, la hotel proaspeti si fericiti.

* * *

A doua zi, m-am trezit, dar am mai lenevit putin in pat cu ochii inchisi, zambind fericita. Radu m-a simtit si din celalalt pat a venit, m-a sarutat pe ochi si mi-a spus:
─ Gata, somnoroaso, trebuie sa plecam.
─ Bine, i-am spus eu dezamagita, apoi din nou, bine, deja resemnata.
Ne-am strans lucrurile in graba si am plecat la gara. Am ajuns cu putin inainte sa plece trenul. Ne-am lasat bagajele in compartiment si am iesit pe hol. Radu m-a luat de mana si m-a condus. Mi-am lasat mana in a lui in timp ce priveam prin geamul deschis inca o data marea. Curentul imi incurca parul, dar nu imi mai pasa; ma uitam in dreapta mea, il vedeam pe Radu si ii strangem usor mana.

* * *

Seara, in fata casei mele, am mai zabovit putin.
─ Radu, sa vii maine sa cinam impreuna, i-am spus incet. Trebuie sa ma revansez cumva si eu pentru ... tot.
─ Da, dragostea mea, mi-a spus el zambind fermecator. Vin negresit.
El vroia sa plece, dar ceva il mai retinea. Am inteles asta si i-am spus repede:
─ Radu, multumesc, pentru trei zile de neuitat si ... nu uita, am continuat mai tare: te iubesc mult!
─ Melina, scumpa mea, mi-a spus el induiosat, si te iubesc.
─ Pa, iubitule, ne vedem maine!
─ Pa, mi-a spus, m-a sarutat dulce pe buze si apoi s-a inclinat in fata mea.
L-am privit amuzata in timp ce se indeparta din prag. El se intoarcea uneori si, mergand cu spatele, se uita spre cer in timp ochii mei atintiti asupra lui. Am intrat in casa abia dupa ce silueta lui s-a contopit cu zarea. As fi vrut sa ma intorc dupa el, sa-l prind din urma ... dar ce rost mai avea ...? „E al meu oricum,” si apoi am completat „si asta nu e un gand egoist ... ”


~Sfârșit~

24 septembrie 2002