agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-21 | |
Ieseam dintr-o straduta laterala, eram in masina,
asteptam sa traverseze doua persoane in varsta care veneau din stanga.Erau imbracati sport, iar el ii tinea mana, ca si cum s-au tinut de brat pana atunci si acum ii ridicase mana, mana ei era stransa in pumnul lui si le asezase impreuna pe pieptul lui. Un mod de a tine cuiva mana pe care rar l-am intlnit si in orice caz, cred ca e specific doar indragostitilor. Dar oamenii astia aveau undeva intre 70-si 80 de ani! Cum sa fie atat de indragostiti?!Se putea citi cu usurinta pe chipurile lor fericirea pe care numai prezenta persoanei iubite ti-o poate da. El era asa mandru de ea, a observat cat de uluita ii priveam.Ea era foarte ingrijita, coafata frumos, dar nu avea parul vopsit si era incredibil de fasneata. De la spate, parea de vreo douazeci de ani,avea pasul saltat, era mersul acela usor saltat pe care-l are omul care sta sa zboare de fericire. Din fata era un om frumos, un om cu trasaturi frumoase, un om care a imbatranit superb, avand pe chip o anume distinctie. Se spune ca la tinerete ai chipul pe care ti l-a daruit natura, la batranete, ai chipul pe care ti-l daruieste sufletul, pentru ca ce ai in suflet se reflecta fidel pe chip si in privire. El era un barbat frumos, cu un chip foarte bland si placut.Ea era bijuteria lui, asa o purta, ca pe bijuteria lui. Au trecut si am inceput sa gandesc: Doamne, uite ca se poate, la varsta asta si totusi indragostiti?! Incredibil!Apoi alt gand mi-a replicat: da, e evident ca sunt indragostiti si fericiti, dar asta nu insemna neaparat ca au trait o viata impreuna, poate abia s-au cunoscut... Oare de ce a trebuit sa vina si al doilea gand?!Cat de mult as fi vrut sa-i opresc sa le spun ce frumosi sunt si sa-i intreb daca sunt de o viata impreuna. Vroiam sa stiu ca se poate, vroiam sa cred ca se poate! Si iata ca al treilea rand le-a anulat pe cele dinainte: conteaza? Conteaza de cand sunt impreuna? Conteaza ca sunt fericiti, ca iubesc. Daca abia acum cunoscusera pentru prima data in viata, iubirea impartasita?!Daca abia acum au avut sansa sa se gaseasca? Poate erau vaduvi, poate divortati, cine stie? Si mi-am zis: de oricand ar fi impreuna, uite ca se poate!!! Uite ca e mai bine si mai tarziu, decat niciodata! Erau la a doua tinerete, oamenii aia sigur aveau in jur de 17 ani:o) Voi n-ati vrea ca si mine sa credeti ca erau de o viata impreuna?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate