Caldura iti arde privirea risipita pe nisipul aruncat de respiratia-ti visand sarutul unei cascade izbucnite din linistea ochilor tai,care iti rataceste glasul printre dunele ametitoare si mate pentru ca apoi,odata regasit, sa il inapoieze spart si gol.
Frig. Si moarte.
Iti simti talpile inghetate de foc mangaind razele tacute ale soarelui si sufletul se topeste,sipotind printre cristalele prinse in imbratisarea lacrimilor tale.Pasii aluneca, sarpe pierzandu-si urma spre locul in care divinul saruta pamantul, si salvarea isi inalta umbra catre cer.Acolo,in tacerea unei cascade, tinand strans in brate mirajul dulce si fertil, glasul se inalta peste dune si foc, peste intuneric si moarte, peste viata.Privirea se transforma in soare, iar omul devine Dumnezeu,inainte ca bratele sa stranga pentru ultima data intr-o suflare cerul plangandu-si neputincios uitarea seaca, inainte ca soarele sa moara si sufletul sa-si intalneasca adevaratii ingeri, ispitindu-l cu potire aurite de nectar,si vis, si apa, spre un iad rece si aprins de soare, un iad regasit, un iad de nisip in care caldura iti arde privirea risipita pe stele.