Stau adormita si visez langa floarea mea de magnolie, inca neinflorita. Vad cum petalele se desfac in revarsarea parfumului lor. Incerc sa ascund acolo o lacrima sau poate doua sa nu cunoasca nimeni cand voi plange peste ele – roua.
Alerg cu gandul pana la bobocul tremurator si il sarut sa se infioare de dor de sarutare si sa tremure mai tare sa se deschida floare.
Si-n zori ascund fiece vis in uitare; il scriu acolo sa nu zboare sa nu-l afle alta floare.
Stau adormita langa magnolia mea, alba minune, inflorita, sarutata de soare.