Inainte de a intelege ca felul in care viata mea se desfasoara e gresit, au existat nesiguranta si inutilitatea. Aceste doua aspecte cotidiene se explica printr-o singura trasatura principala si anume neincrederea in mine. Evident ca aceasta „mica” idee proprie nu putea sa aduca lucruri pozitive asa ca marturisesc ca starea de permanenta incertitudine in care m-am scaldat foarte multa vreme pana acum ceva timp nu a generat decat perioade de instabilitate din punct de vedere emotional si social.
„Ceva timp” se traduce prin pana pe 21 februarie cand in urma unor discutii am ajuns singura la concluzia ca ar fi cate ceva de capul meu si ar fi cazul sa incetez sa ma gandesc daca intr-adevar ceea ce am pus e interesant si doar sa ma limitez la a demonstra (celor ce nu stiu) ca e c e v a in legatura cu mine.
O data depasita acesta problema am inceput sa analizez altele ce stateau ascunse sau doar neglijate in diferite compartimente ale existentei mele.
De ceva mai multa vreme, viata mea are un scop nobil si bine definit, de ceva luni existenta mea are un motiv. Pot sa afirm ca in orice saptamana ma indrept hotarata spre o tinta finala (vineri, club A). Din acest motiv, tind sa privesc o zi obisnuita de scoala cu diverse posibile lucrari/ascultari cu urmatoarea filosofie: „scap de biologie/ fizica/ franceza/ informatica, dupa care sunt fericita...” (Daca ma gandesc mai bine, sa fiu terorizata de aceste materii a devenit in fapt o obisnuinta, incat nici ele nu ma mai afecteaza in vreun fel.) Generalizand, as putea sa formulez astfel: „scap de ziua de azi, dupa care sunt fericita...”. „Fericita” e doar un cuvant care in fond nu e incarcat de toata profunzimea si frumusetea de care te-ai astepta sa fie. Bineinteles ca nu sunt lipsita vreodata cand sunt deja obosita si plictisita de un inger „bun” care are grija de fiecare data sa ma indispuna si sa-mi anihileze orice urma de confort sufletesc sau de buna dispozitie de care as fi putut beneficia pana la acel moment.
Datorita ideii de a trece absenta de la o zi la alta, ati putea crede ca traiesc doar in viitor cu gandul la vineri si din nou la vineri, dar eu traiesc cat se poate de in prezent (ceea ce mi se pare un lucru foarte destept).
Intelegerea implicatiilor filosofiei mele accidentale de viata m-a facut sa cred ca existenta mea se desfasoara pe niste premise gresite. Nu ma refer aici la faptul ca dimineata prefer sa dorm in loc sa mananc, ca nu mai chef de invatat (pentru ca pur si simplu nu mai am), ca uneori pierd foarte mult timp aiurea (si apoi am o senzatie chinuitoare a irosiiri lui) sau ca foarte frecvent nu am chef de nimic si ma plictisesc ingrozitor. Ma ingrijoreaza mai mult ca nu sunt in stare sa scriu nimic perioade mai lungi de timp. Ar trebui sa schimb probabil parametrii lumii mele astfel incat sa nu mai fiu nevoita sa-mi leg sireturile desfacute nici macar cand e ud pe jos, sa am un chef nebun de invatat la fizica si o pofta insatiabila de viata chiar si dupa o zi lunga. As vrea sa nu-mi mai fie somn, frig sau foame la orice ora astfel incat sa simt bine.
Poate ca nu am dreptul si nici destula intelepciune sa ma indoiesc de viata mea sau de utilitatea ei. Ar trebui probabil sa cobor din turnul meu de fildes, sa las dracului poezia si visele si sa pasesc putin pe asfaltul rece, dur si singur de afara pentru a intelege ca viata mea viitoare trebuie sa se desfasoare intre acesti parametrii pentru a se numi viata. Dar eu nu o sa fac asta pentru ca e ca si cum m-as apuca de invatat doar pentru ca asa a tipat profa sau as uda florile pentru s-au uscat (sa se ude singure!).
(De altfel, viata mea viitoare imi pare o perspectiva atat de indepartata incat prefer sa nu ma amagesc singura imaginand-o. Pretuiesc independenta extrem de mult, dar deocamdata depind de foarte multe lucruri si persoane asa ca ma complac in ceata si dezordine. Momentul in care o sa fiu doar eu fara ei agatati de mine o sa fie sublim totusi.)
O sa dau dracului toate aspectele ce nu imi convin si o sa fac in continuare doar ce ma taie capul. Tineti minte de la mine: cand se epuizeaza toate, va exista suficienta neagra si nesuferita.

stima si respectul,
monica


5 martie 2003