agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-31 | |
UMANUL înseamnă pentru mine, în primul rând, SENTIMENTALISM.Și apoi toate celelalte.
Ziua Porților Deschise la căsuța de e-mail a Emiliei Nu am avut frați și toată dragostea părinților și bunicilor s-a revărsat asupra mea. Am avut o copilărie fericită, așa cum și-ar dori mulți copii. De aceea, când, la rândul meu am devenit mamă, mi-am zis că Teodora, minunea cu care mă binecuvântase Dumnezeu, va fi singurul meu copil. Doar că uneori, anumite împrejurări te determină să vezi viața din alt unghi. Am trecut printr-o perioadă mai grea, în care am regretat că nu am un frate sau o soră cu care să împart greul. Și atunci mi-a încolțit în minte dorința de a mai avea un copil. Teodora era de acum mare și nu s-a împăcat deloc cu ideea. Vestea că va avea un frățior a fost pentru ea un șoc. Spun „frățior” pentru că trebuia să fie băiat. Alecu. Alecu Bostan fusese străbunicul ei din partea tatălui. Când au aflat prietenii că va fi tot fată, au spus că numai de frica numelui nu a vrut să fie băiat. Am hotărât, în grabă, să o cheme Emilia, după numele lui tati. Teodora s-a născut la cumpăna dintre ani. Emiliei i-am ales noi ziua când să vină pe lume. Voiam să fie 13 septembrie, ziua de naștere a tatălui meu, dar cum doamna doctor nu se întorsese din concediu, s-a decalat cu două zile. 15 septembrie, prima zi de școală. Mâine va fi ziua ei; împlinește șase ani. Anul trecut, am sărbătorit-o împreună cu nașii, moșii și câțiva prieteni. Musafirii au fost întâmpinați încă de la poartă cu întrebarea: "Mi-ați adus cadouri?". Cadoul preferat: o trusă de doctoriță. Și-a luat imediat rolul în serios, și cât noi am stat în curte, la un grătar, ne-a consultat pe toți: "Nașa, spune "A"!... Uite-așa!..." "Vai, mami!... Ai un somnambul în ureche... are și niște purici..." "Să te consult la inimă... ai mult reumatism..." Mili, cum o alintăm, pe lângă alte nume improvizate, în funcție de împrejurări, este un copil deosebit. Până la trei ani, nu vorbea și nu înțelegea ce vorbim. Imprevizibilă, cum a fost întotdeauna, aflându-ne în cabinetul unui medic neurolog, în timp ce eu îi explicam cum stau lucrurile, Mili, intenționând parcă să contrazică spusele mele, a mers la telefon, a ridicat receptorul și a spus: „Alo! Da!”. Deci primul ei cuvânt nu a fost „mama” sau „tata”, ci „alo”. Apoi, a început să facă progrese, iar de când a început să frecventeze grădinița, saltul a fost evident. Dorind parcă să recupereze anii de tăcere, în scurt timp ne-a uimit cu ceea ce era în stare să spună. De teamă că aș putea uita ceva, într-o zi mi-a venit ideea de a păstra toate amintirile legate de Mili într-o căsuță de e-mail. Zis și făcut. Am început să expediez la acea adresă fotografii, începând cu prima ecografie. Am notat date importante. Astfel, nu voi uita că i-a căzut primul dințișor la data de 27 septembrie 2008 (doar că în așteptarea Zânei Măseluță, a pierdut dințișorul) sau că a făcut primii pași la unsprezece luni, la mare. Nu voi uita că în pătuț avea cele mai ciudate poziții de dormit. Acum am ajuns la zi cu notițele și consemnez acolo fiecare replică a ei, însoțită de fotografii. Azi e ziua porților deschise. Vă invit să o cunoașteți pe Mili! * Mili vorbește foarte mult. Niciodată singură, eventual cu vreun „prieten invizibil”. Poate vorbi chiar și cu „prietenul pâine” sau cu „Steaua Dorințelor”. Interlocutori pot fi oameni, animale, insecte, jucării: "Bună seara, peștișorul meu auriu, cel mai minunat și mai incredibil peștișor!" (noua baterie de la cadă, sub formă de delfin) După baie: "La revedere, apelor! V-ați făcut datoria... Mulțumim pentru ajutor! "Melcule, casa ta are mai multe camere? Ai și bucătărie? Copiii tăi au camera lor? Vai, dar ce mucos ești!... De ce nu îți ștergi nasul? Melcul de la desene nu e mucos ca tine..." "Bună, furnicilor! Casa voastră nu are ușă de intrare? Stați așa că acum vă fac eu ușă... Nici geam nu aveți ca să aerisiți? Imediat vă fac și geam..." „Sughițatule, de ce nu treci? A zis că e stomacul prea plin de mâncare.” "Vezi, prietenul meu imaginar (foarfecele de tăiat via) are ochi (ochiul fiind șurubul) și gura deschisă... vorbește cu mine..." * Mili nu este niciodată vinovată. Găsește imediat țapul ispășitor. Și când vezi ce scuze găsește, nici nu îți mai vine să o cerți: "Nu eu am făcut prostii, dragonul invizibil...el e rău...." „Mâinile astea au luat-o razna!” „Mâinile astea nu mă ascultă, nu vor să ducă mâncarea la gură!” "Mânuțele astea ale mele se cam joacă, nu-mi dau să mănânc..." "Vezi?... Bicicleta mea se antrenează..." A văruit-o pe Elodia (pisica). În urma investigațiilor, am aflat că "s-a văruit singură, a căzut în găleata cu var, adică a avut un accident"... Apoi, măcinată de remușcări, a întrebat dacă poate "să pună cariocile pe corpul pisicii" „- De ce te-ai mâzgâlit pe degete? - Nu eu! Uite ce s-a întâmplat: Mă certam cu cariocile și, deodată, una s-a enervat tare. Parcă a înnebunit. A început, uite-așa, să scrie pe degetele mele!” * Cu abilitate, găsește întotdeauna soluții pentru a ieși din încurcătură: "-Când va vedea tati ce ai scos la imprimantă, se va supara și nu te va mai lăsa la calculator. -Nu va vedea, pentru că întorc foaia pe partea cealaltă!" "-De ce faci prostii? -Dar nu mă vezi... -Nu, dar te aud! -Atunci le fac mai încet...” "-Nu te mai juca cu foarfecele! -Dar de ce te uiți la mine? -Mă uit întotdeauna când faci prostii. -Atunci uită-te cu ochelari negri!" -Iar faci prostii? Știi ce ai făcut azi. Nu ajunge o boacănă pe zi? -Dar acum e noapte! Replici la "Am auzit că n-ai fost cuminte.": "N-ai auzit!" "Nu vorbim despre asta..." * Fiind la vârsta întrebărilor, manifestă curiozitate pentru toate. Vrea să știe, să găsească explicații: „Așa arată robinetul pădurii?” "Buna a făcut-o pe mami? Și mami m-a făcut pe mine? Atunci pe tati cine l-a facut? Doia (așa o alintăm pe Teodora)?..." „-Ce nume are floarea asta? -Garoafă. -E numele ei? -Da. -Daaaa... Desigur, că numele ei întreg e Floare de Garoafă...” „-Asta e floarea soarelui? -Nu, e gerbera. -Ba e floarea soarelui pentru că seamănă. Și e dintr-o sămânță specială de trandafiri... (...povestea e mult mai lungă, dar cine mai ține minte tot?...)” „-De unde avem troaca? -De la nașa lui tati. Mi-a dat-o când era Doia în burtică. -Și eu unde eram atunci? -Tu nu erai... -Dar eu unde eram când nu eram?” „Să văd sarmalele moldovenești.... Dar sarmalele române cum arată?” "Mâncarea, odată ajunsă în gură, trece direct în instincte..." „Ai văzut? Am spus "sărut-mâna"!... Eu știu că la oamenii mari trebuie să le spun "sărut-mâna" iar la copii trebuie să le spun "ceau"... Dar buna nu știe să spună nici "sărut-mâna" și nici "ceau"...” "Trebuie să mă spăl pe mâini, că am așa, o murdărie invizibilă." Constatare: "Vezi, apa curge și se duce la X..." "Pisica mea are puișori de mâță..." * A descoperit ea un mod inedit de a se juca, de a ne pune perspicacitatea la încercare. Până la cinci ani, vorbea incorect, dezacordat. Auzind-o, te gândeai că îi curge prin vene ceva sânge de ungur: "Vreau să îmi cumperi un vacă cu lapte la uger!..." "Vezi, vecinii au incă un câine, adică o câine, deci au două câini.... Înfricoșător... "Uite, gainii! Vai, un găină formidabilă, așa colorată cu alb și negru, parcă-i un zebră..." "Aici e căsuța veveriței...Să încerc să deschid... Nu se deschide, cred că s-au înețepenit butoanele... Uite încă un căsuță de veveriță!..." "Am primit un felie de cozonac de la o doamnă care are multe cozonaci." "Moașa, cum cheamă la omul tău?" Mi-am dat seama că pentru ea e o joacă, deoarece atunci când nu o corectam, spunea: „Am spus greșit. Ce faci, nu mă corectezi?”. * Foarte de timpuriu am descoperit că are talent la desen. M-aș fi mirat să nu aibă, doar trebuia să moștenească și ceva de la mine. În plus, Teodora studiază artele plastice. Despre modul de a desena al Emiliei s-ar putea scrie o lucrare de doctorat. Este foarte talentată și mânuiește creionul cu precizie. Nu șterge niciodată. Desenează totul în duct continuu. Cu mâna stângă. Cel mai mult îi place să deseneze animale; e fascinată de zebră. Dacă orice copil, atunci când desenează un animal, începe cu capul, Mili începe întotdeauna cu picioarele, apoi, fără să ridice creionul de pe hârtie, continuă, până ajunge de unde a plecat. La fel și când desenează copii. Mai întâi le desenează pantofii și termină cu capul. Desenează întâi balta, apoi picăturile de ploaie și la sfârșit norul. Desenează, deseori, jumătăți de animale; picioarele din spate și coada la capătul foii, restul „nu a mai încăput”. Pentru ea, orice desen este o poveste: "Cocoșul se uită să vadă dacă nu se împrăștie banii" (de remarcat punguta cu doi bani). Aici e o prințesă, scara pe care a urcat cocoșul în pom și , în dreapta jos, un om într-o barcă (unde o fi?)” „Zebra s-a gândit că ar vrea ceva să mai mănânce. Crede că palmierul o să îi dea niște nuci de cocos.” * Are replici pentru orice. Nu rămâne niciodată datoare: „Nu vreau să mai dorm în pătuț. Am alergie la pătuțe.” "Tanti Auruța are un copil... nou-nouț!" "Mie nu-mi place "mai târziul", eu vreau "acum"... "mai târziul" e urât...!" "Nu îmi place mâncarea 1, vreau mâncarea 2!..." "Mi-e foameee, mi-e atât de foame de pui la rotisor, că simt cum crapă inima în mine...." „-Ia vestuța, că e frig! -Nu vestuța, bluza... Vestuța se potrivește pentru alt frig, mai mic...” "Îmi plac simțurile astea..."(despre uscător) "Vreau desene! Urăsc mirosul de știri..." "Nu mănânc acum cartofi prăjiți, mănânc clătite înainte... adică nu așa... mănânc cartofii după clătite..." "Am văzut o minge verde... O vreaaaau!... N-am avut-o de o sută de ori..." "Þi-am pregătit un pachet, cu ceva de la mine și de la Doia... sunt niște jucării domestice..." A confecționat la grădiniță o coroană pe care o poartă cu mândrie. „- Ce ești tu? Regină? - Nu, sunt Zâna cea Bună! - Zână Bună, îmi îndeplinești o dorință? - N-am baghetă...” Declarații matinale: „-Eu te iubesc! -Și eu te iubesc! -Eu te iubesc mult, mult! -Eu te iubesc puțin...” Eu mă numesc Emilia. Nu-mi mai spune Mili! Mili e nume de iaurt. * De o vreme, folosește tot mai des figuri de stil: personificări, comparații, iar epitetele „minunat”, „adorabil”, „nemaipomenit” sunt nelipsite din vocabularul ei: "...claxon sub formă de pisică..." "Mie îmi place zgomotul acesta minunat...E ca un cântec adorabil..."(despre mixer) „Știi de ce plânge soarele? Uite.... Pentru că s-a ridicat pe cer luna și el trebuie să dispară.” „Am găsit o farfurie zburătoare!” (dovlecel patison) „Norii sunt pisici de mare, plutind într-un acvariu imens.” Și, cine știe, poate va deveni cât de curând epigramistă. Are înclinații. Când am tăiat porcul, văzându-l întins pe spate, a exclamat: "Porcul ăsta nu mai face nimic... e întors pe dos..." Mâine va duce la grădiniță, prăjituri, colegilor și doamnei educatoare Lasconi Emeșe. Va fi o persoană importantă. Nu toată ziua împlinește omul șase ani. Și în plus, nu-și mai încape în piele de mândră… este în grupa pregătitoare. *** „-Ce căsuță? Așa? (schițând un gest cu mâinile) Și ce are? -Mesaje... -Are ușă? -Nu. Are o parolă. -Hmm... Da? Și iei mesajele? -Le citesc. -Și apoi desfaci acoperișul și le pui la loc?...” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate