agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-06 | |
Dormind intre peretii roz ai camerei ireale de copil rasfatat,
sufletul tau sangereaza. Ti-e greu sa intinzi mana spre perdelele pufoase mai albe decat laptele, ti-e greu sa lasi lumina sa te binecuvanteze. Si lucrurile din camera ce-ti sunt atat de cunoscute, par prea mici ca sa le poti atinge. Amintirile sunt ingropate in obiecte si-n parfumul bleu al peretilor roz. Pastelul copilariei tale cere raza de lumina pe care nu o poti lasa sa intre. Dormi cu ochii larg deschisi iar zambetul linistitor al mamei e pretutindeni, mereu tanar, sub fiecare amintire. Si lacrimile… da, lacrimile de mai tarziu ce porneau din sufletul chinuit de dor, lacrimile ce nu mai cereau mancare sau prezenta calda a mamei, ci imbratisari patimase ce lasau parfumurile sa faca schimb de corpuri, lacrimile sincere ale unei prime iubiri s-au transformat in ploaie fina de primavara si au inceput sa curga din tavanul pictat cu cer senin si norisori angelici, peste somnul tau ireal. Iar ploaia care curge acum din cerul atat de senin te dezbraca de tot ce e material si cand pielea ta alba ramane singurul scut al mintii impotriva picaturilor reci, fiorii de placere iti invadeaza sufletul. Corpul a ramas doar legatura dintre suflet si ploaie, a ramas doar o imbratisare calda a picaturilor atat de reci. Si cand inchizi ochii, simti razele soarelui si incerci sa-ti misti mana spre perdele. Apoi ii deschizi, si-ti umezesti pupilele neobosite, apoi incerci sa adormi, dar nu mai stii daca visai sau nu, daca dormeai sau nu. Cand parul ti-e atat de ud incat te apasa pe creier, ridici mana spre fereastra cu o putere pe care o strangi in tine de mii si mii de ani. Si degetele tale lungi si fine lasa raza de lumina sa-ti mangaie chipul, apoi intregul trup. Si raza se joaca pe trupul tau ud intr-un dans stiut numai de ea, contopindu-se cu ploaia, luminand peretii roz si obiectele lipsite de contur. Dintr-o data se largeste totul si nu mai gasesti limite in camera la care te intorci in fiecare noapte, iar patul pe care lenevesti acum zambind, primind ploaia si soarele cu aceeasi bucurie, este un curcubeu fara inceput si fara sfarsit. Acum nu mai conteaza daca dormi sau nu, acum nu mai conteaza daca esti fata sau baiat, nu conteaza cati ani ai, cat ai iubit, cat ai suferit, nu conteaza ce stii, ce nu stii, nu conteaza nimic din ce a contat atunci cand te imbracai pentru ca iti era rusine de goliciunea ta, cand plateai cu bani ca sa mananci si dormeai intre cearsafuri palpabile. Acum esti tu cu adevarat, acum te-ai regasit, acum nu mai simti durerea, acum iubesti totul si percepi totul cu sufletul. Nu mai stii daca abia te- ai nascut, daca tocmai ai murit, sau daca s-au intamplat amandoua deodata, acum nici nu mai conteaza. Acum traiesti taina fericirii si toate intrebarile au raspuns dar... nimic din ce a contat nu mai conteaza...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate