agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-14 | | Unde proverbul cu zgârcitul la tărâțe se dovedește adevărat Un drum de la Roșiori la Iași este destul de costisitor, financiar vorbind. Mai ales dacă alegi varianta auto așa cum am făcut eu. Anunțasem însă participarea și nu puteam da înapoi. Noroc cu sponsorii (un prieten, mama și soția mea fără să-i spun). Am ales automobilul pentru că ar fi fost prima ieșire în Moldova cu propria mașină. Așa că mi-am anunțat un coleg de facultate din Râmnicu Sărat și alt prieten din Focșani că trec pe la ei, să dea cep butoaielor. Alimentez de seara, tot o prietenă îmi dă benzină pe credit și joi, 30 octombrie la 4,30 (cu noaptea-n cap adică) iau drumul Bucureștiului. După Drăgănești Vlașca motorul începe să gâfâie, pedala de accelerație împinsă până la numărul din față parcă ar fi uitat de ce a fost pusă acolo. Opresc. Incă întuneric nu văd să umblu la motor, mai bine, nici lanterna sau chibrit n-am risc să-l pierd prin iarbă mi s.a mai întâmplat. După 5 minute pornesc fără probleme, vreun gunoi zic eu, așa îmi trebuie dacă alimentez de oriunde. Îmi continui drumul. Aproape de București, la Cornetu aceeași figură. De data asta scot drăcia aia de jigleor și suflu în el pînă zăresc cerul roșiatic al dimineții. Traversez Bucureștiul fără probleme în 35 de minute (încă nu începuse aglomerația) și merg întins până la Urziceni. Opresc, curăț jigleorul și-mi amintesc de bietul Silișteanu și aventura drumului la Craiova cu jaful lui. Cred că m-a blestemat sau măcar a rugat-o pe nepoata adevăratei Mama Omida (de la Costești) să scoată argintul viu din măgarul ei să-l trimită la mine în motor. Ajung în sfârșit la Râmnicu Sărat, îl întâlnesc pe colegul meu Neculai, una-alta, iau 3 bidoane de vin și plec mai departe. La Focșani rămân peste noapte la prietenul meu Florin, urmând ca a doua zi să-mi continui drumul însoțit de Șerban (înger gri) și Alexandru (Omer) care veneau din București cu microbuzul. Umplu și aici un bidon de 5 litri (știam eu de ce am ales mașina) și a doua zi dimineața mă pregătesc să-mi aștept colegii. Omer mă sună și-mi spune că a pierdut prima mașină, vine cu următoarea, întîrzie cam o jumătate de oră. Timp suficient să merg la internet. Schimb câteva vorbe pe ym cu Armonie și prin telefon cu Decembrie și plec. Vine microbuzul, ne urcăm la mașină și plecăm. La ieșirea din Focșani opresc la Petrom să alimentez. De data asta pun doar aditivată chit că e mai scumpă, îmi propun. Surpriză, în Moldova nu există sortimentul ăsta. Pun benzină premium și plecăm. pe drumul de costișă ce duce spre Vaslui, parcă eram, măi tată, copiii nimănui Pe Șerban nu îl știam. Așa că l-am tot descusut și am discutat de toate, mai ales despre poezie, firește. Șoseaua destul de bună, liberă, motorul și-a dat drumul - vrăjile nu țin în Moldova, Sile – peisajul superb, colinele parcă erau vopsite în nuanțe de roșu, biutiful natura exclam eu, ce țară frumoasă avem măi băieți, păcat că e populată… mai oprim de două ori, de data asta pentru alte necesități, mă gîndesc la Silișteanu, spunea că iar merge cu mașina. Ba îl mai ia și pe Dieter din București. Săracu’ Dieter îmi spun, dacă ar ști ce îl așteaptă…dacă vrei să încurci o treabă cheamă-l pe Silișteanu, îl parafrazez eu malițios pe Murphi. Și totuși ce tot am eu cu Sile? Cred că mi-e dor de al arză-l-ar focu’… Ajungem la Iași pe la 3 (PM, firește). Căutăm hotelul, mai întrebăm, în sfârșit ajungem și ne cazăm. Camere curate fără pretenții, cu veceu pe hol. La 200.000 ce pretenții să am? Silișteanu era deja acolo. Ajunsese cu bine deci… La ora cinci era anunțată acțiunea organizată de Alina Manole (Alma) la Casa Pogor. Ajungem cu taxiul (surprinzător de ieftine taximetrele în Iași) și urcăm sus în pod. cenaclul din pod sau ce știe țăranu ce-i ăla șofranu Dacă cineva mi-ar fi spus vreodată că o acțiune culturală se poate desfășura și într-un pod l-aș fi privit cel puțin suspicios. Am avut destule experiențe, nu mă mai surprinde nimic, aș fi spus „posibil”, poate. Podul V. Pogor nu seamănă cu un pod. Un spațiu generos, pereții și grinzile de un alb amețitor, tablouri, obiecte de patrimoniu, cărți și reviste la vânzare, printre ele și „Virtualia”, antologia proaspăt ieșită de sub tipar, mirosind a cerneală. Sau a parfum? Cu atîtea personaje feminine nu e de mirare. Caut cu privirea figuri cunoscute. Îi văd pe Cristi Fara, Armonie, Magul și în sfîrșit le cunosc și pe surori. Cum care surori? Virtuala și Lebragia (Cristina și Gabriela). Știți voi, alea care-și furau bomboanele din pomul de Crăciun. O cunosc și pe Adriana Mihăiță (albastru27…sau 28?). E din Alexandria, hmmm, ce mică e lumea, de ce nu o fi venit cu mine cu mașina, doar aveam același drum? Îl cunosc și pe tatăl lui Alex Bâcu, îmi pare foarte tânăr. Acum unii s-or supăra că nu povestesc tot. Păi nu mai povestesc fraților, au făcut-o deja cu talent Alina și Maria, eu doar îmi spun niște impresii. Aflu că trebuie să prezint cartea lui Dan Tristian (Filip). Oameni buni, păi acum îmi spuneți? Vorbește Cassian Maria Spiridon despre cartea colegului nostru Alex Bâcu Colfescu (pe copertă e scris greșit Coflescu) și-mi aduc aminte că Alex, la una dintre puținele noastre întâlniri îmi povestea că un străbunic de-al lui e de loc din părțile Alexandriei. Așa este, a fost chiar primar, liberal, are și o statuie în curtea catedralei. Ce mică e lumea! Vorbește și Oriana. La casetofon, firește. Are o voce frumoasă știe să-și recite versurile, eu de ce n-oi putea? I se lansează și ei cartea (Geometrii singulare). A doua oară. Frumos gest, uite începem să semănăm a comunitate, cu toate micile noastre orgolii. Îmi vine rândul. Vorbesc în linii mari, cît mai generale despre cartea lui Filip. Bâlbâi ceva, încerc o glumă, am impresia că oamenii așteaptă altceva de la mine, în final zic de bine, sper. Fac și un pleonasm, realizez după, ori nu s-a prins nimeni, ori nu mă ascultă. Mă uit la Filip. Dacă nu se încruntă înseamnă că am nimerit-o. În final scap. Doar pentru o jumătate de oră, Alma e solicitată la un interviu, microfonul rămăsese stingher, era un moment mort așa că îmi fac din nou curaj și mai vorbesc puțin despre fenomenul poezie.ro. În final pișcoturi, lichioruri (bleah!), șampanie, dedicații, politețuri. Am remarcat-o pe mama Almei, o doamnă distinsă așezată în primul rând dar și pe sora ei (are talent, vă spun pe bune și fără mișto). Fete tinere, frumoase (ah, bătrânețea…), lume bună, scriitori, artiști plastici...oameni interesați de cultură. Realizez că cineva lipsește, Mihai Leoveanu. O întreb pe Alma. E la Cluj, niște probleme…Ah, îmi mai aduc aminte de ceva…Silișteanu…e și el prezent, m-am liniștit. Și nici nu mai vorbește la telefon. „șoferul a pus just problema: nu e bani!” citat din memorie, cred că din Ilf și Petrov Plecăm veseli pe jos spre centrul Iașiului. Și ajungem cum era normal la o cârciumă. Beau o bere, două, ajunge Liviule, mîine conduci… Alții, fără griji, mănâncă. Silișteanu mănâncă și bea vin. Vin scump. Are bani, îmi zic, bravo lui, și la Chișinău tot la fel, obrazul subțire, nenică…Se mai și dansează…deh bătrânețea… Poate altă dată. Plecăm spre hotel. Nimeresc într-un taxi și trebuie să mai facem un ocol…Șoferul ne recită din Blaga și Baudelaire, e întuneric în mașină îmi pare rău că nu pot vedea fețele celorlalți. Domnule, ne-ai încântat, de unde știi atâtea? Sunt, sau mai degrabă am fost profesor de română - ah așa se explică - cîștig mai bine ca șofer. Nu știu cât de bine câștigă, cursa a făcut 55.000 ne ia doar 50.000, nu vă mai căutați de mărunțiș, mi-a făcut plăcere am văzut că sunteți intelectuali. La mine în oraș pentru un sfert din drumul ăsta îți ia dublu. La hotel se desfac sticle, camera lui Silișteanu e aglomerată, Dieter e în vervă, fum, bancuri. O șterg ușor, sunt obosit, a doua zi conduc… 1 noiembrie. Ne dăm întâlnire în centru la statuia lui Cuza. Facem poze, ne cățărăm pe statuie, scoatem pârleala de la Chișinău când nu am putut face la fel pe statuia lui Ștefan. De acolo hai la o pizza, e sâmbătă, clopotele Iașiului bat, e sărbătoare, oare ce sărbătoare e? Ajungem la pizzerie. Silișteanu a rămas fără bani, caută clienți pentru întors, nu mai are bani de benzină. Face o propunere generală gen „care mergi spre București?” Aproape că-i convinsese pe magul și armonie. Drăcușorul de pe umăr mă convinge și pe mine și intervin cu voce tare: „zău, de ce nu vă duceți cu Silișteanu, nu vă ia bani…” Sile îmi aruncă o privire ucigătoare. Las’ că-i trece îmi zic, are simțul umorului. De aceeași părere sunt și Omer și înger gri. La plecare fac cunoștință cu Eugen Suman (Oigen). Atunci picase și el, greșise ziua. lasă, lasă, lasă lasă că ajungem noi acasă Și gata. Ne-am pupat, ne-am luat la revedere și a rămas să ne mai vedem la Chișinău sau din nou la Iași. Ah, ce greșeală era să fac…nu am spus nimic de Silvia (Sirena). Săraca, o durea vertebra sacrală (noada curului) cum se zice la noi la țară, dintr-un stupid accident de neatenție. Revederea cu ea mi-a produs o reală plăcere, mai ales că nu ne văzusem de două săptămâni de la Craiova și avea să-mi povestească multe (mai ales despre aventura automobilistică a lui Silișteanu). Din nou Sile…am să-l sun, să-i spun că l-am văzut la televizor cu niște rromi. (Sile, pe bune, chiar trebuie să vorbim, vreau să traduc niște poezii în rromales, poate intru și în manuale). Drumul spre casă normal, fără aventuri. Am oprit la Râmnicu Sărat la un han, am mâncat o „șorbă di pântișe”. La 20.03 eram în București, la 22.00 în Roșiori. Și gata. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate