GÂNDURI…

Mi-e dor, ard si mi-e sete de o dragoste curată. As vrea să iubesc cu tot sufletul meu o fiintă pentru care să fiu in stare de orice sacrificiu. Dar oare există cineva, care să mă iubească la fel de mult? Si-am inceput să caut…
Am intâlnit odată, o prea frumoasă fată, cu părul bălai si ochii castanii. Pe când ne plimbam sub teii infloriti, i-am cuprins deodată fata, cu mâinile tremurânde si adâncindu-mi privirea in ochii ei speriati, de căprioară, am intrebat-o cu glasul gâtuit de emotie:
„–Mă iubesti tu oare atât de mult, incât să lasi totul pentru mine si să fugim amândoi in muntii albastrii cu păduri infiorate?“
„– Nu, crede-mă te rog, asa ceva nu se poate!…“
Trecut-au ani de-atunci, dar sufletul si-acum, rănit imi e de moarte. Si-atunci, mi-am amintit de mama; cine oare poate să te iubească mai mult? M-am dus grăbit la ea si-am intrebat-o: „Măicută, de nu-i cu păcat, as vrea să-mi spui acum in zori, de mă iubesti atât de mult, tu…, pentru mine-ai vrea să mori? Nu, dragul meu, căci ai doi frătiori si trebuie să-i ingrijesc… Da mamă, iartă-mă… si-ti multumesc.“ M-am dus atunci in dormitor si am soptit plângând cu dor: Nu este nimeni pe acest pământ, să te iubească până la moarte; asa ceva poti să găsesti doar intr-o carte, scrisă cândva de-un tânăr visător… „Din dragoste de tine eu azi, as vrea să mor“.
In anul următor, am intâlnit la cursuri un coleg. Aveam aceleasi gusturi, amândoi eram inclinati spre studiul istoriei antice. De multe ori, acest prieten m-a salvat din bratele puternice ale colegilor mei răutăciosi.
Intr-o zi, am indrăznit să-i spun: „dacă intr-adevăr, imi esti prieten atât de bun, hai să pornim la drum, in Israel sau in Egipt. Atunci cuvântul lui in inimă ca un cutit
s-anfipt. Să te urmez nu pot, căci m-am căsătorit!“
Trecură luni, am luat apoi vacantă, iar despre dragostea jertfelnică, pierdut-am orisice sperantă.
Dar intr-o zi culcatu-m-am si iată ce-am visat. Se făcea că ajunsesem intr-o tară străină, aridă si caniculară. După portul băstinasilor, am realizat, că prin nu stiu ce fel de mijloace, am făcut o călătorie in spatiu si timp.
M-am apropiat cu sfială de doi tineri probabil pescari, căci miroseau puternic a peste. Erau fără-ndoială iudei, căci vorbeau aramica veche. Le-am spus, alegându-mi cu greu cuvintele, că sunt străin de neam si călător. Tinerii, privindu-mă blând, mă invitară la ei acasă, să cinăm. Acolo, am intâlnit un om deosebit, imbrăcat in straie albe, cu chipul trist, dar care radia o bunătate fascinantă.
Pescarii ii spuneau „rabi“ adică invătător.
Din prima clipă am fost atras de expresia ochilor lui. De cutezai să-ti adâncesti privirea in ochii aceia de un albastru intens, te simteai plutind in largul mării, imbrătisat de valuri, coplesit de o bunătate ireală… dar in acelasi timp, te simteai mic, ca un pui care de-abia atunci deschide ochisorii asupra mamei sale ocrotitoare.
Privindu-mă, invătătorul grăi către mine: Spune-mi te rog, ce te frământă?
Infiorat, am rămas mut pentru o clipă... De unde stie acest străin ce talazuri clocoteau in sufletul meu?
Plecând privirea am soptit usor: Am căutat zadarnic iubirea adevărată!
– Aceasta ve-i găsi-o la preaiubitul Tată!
Dar bine, zis-am eu, vorbirea ta este ciudată; eu nu cred să-l cunosc pe al tău tată! Si am plecat grăbit de acolo-ndată.
Trecură luni de-atunci si mă lipii de-un negustor, ii calculam venitul si el mă plătea atât cât să nu mor. Dar, intr-o zi, pe Golgota in sus, am auzit din depărtări un plâns. Am fost atunci cutremurat in suflet de-un fior; această tânguire venea de la acel invătător. Am alergat ca un nebun până ce m-a inconjurat un ocean de oameni. Am intrebat cu răsuflarea tăiată, ce s-a-ntâmplat cu rabi? Si mi-au răspuns pe dată: Priveste cum se pleacă greu sub cruce; e condamnat la moarte si nimeni nu il plânge! Dar spuneti-mi vă rog, ce faptă grea a săvârsit? El a vroit să moară, pentru că ne-a iubit! Vai, cum de am ajuns asa târziu, am intâlnit iubirea care s-a jertfit! Dar, cine este tatăl lui, la care m-a trimis acest iudeu? Cum chiar nu stii? E insusi bunul Dumnezeu!