agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2233 .



Ganduri ratacite
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Maxyme ]

2004-04-05  |     | 



Ninge...Atât de frumos ninge, încât îmi închid ochii în fața acestei frumuseți; singurătatea nu m-a copleșit încă, dar sufletul meu dezgolit plânge lacrimile adâncului meu, nu cunosc nimic din ceea ce numeam "Iubire".
Simt privirea-i sfredelitoare, cum vrea să mă îngenuncheze înaintea ei, Nepăsarea.
El e acolo, tace și mă privește și el...
N-ar fi nimic de spus și totuși, încearcă să-mi spună ceva.
Poate vrea să-mi arate Indiferența, Aroganța- culmile pe care s-a înălțat sau doar pretinde a le stăpâni.
Sap cu ghearele sufletului meu în scoarța sufletului său tăcut, scrijelesc înnebunită în căutarea Neînțelesului, rănile-mi mereu deschise îmi plâng zădărnicia, ele știu.
Nu voi afla nimic, răspunsul nu se află sub acea scoarță, trebuie să privesc o altă față și un alt suflet să scrijelesc; apoi cu sângerarea rănilor mele să-l iubesc pe acela.
Acesta, dintâi, sfâșiat de nebunia gândului meu că ar putea iubi- a murit sub privirile mele.
Mă privește și acum, tot tăcut, astfel provocându-mi durere...
L-am culcat pe altarul din frunzele moarte și ele; încet, licuricii zăpezii îl îmbracă-n tăcere, atât de alb, de neînțeles...
Mă pierdusem în el o vreme și mai sângerez și acum; o parte din mine mai rătăcește încă în căutarea sufletului pierdut.
Am ințeles. Răspunsul nu se afla în El, era aici, cu mine; sufletul meu trebuia să fi scrijelit cu gheara de la mâna stângă, aș fi știut că El niciodată, nu m-ar fi iubit și ar fi trebuit să-mi ajungă.

Ninge...Atât de frumos ninge, iar eu tăcută am rămas la altarul lui de gheață, privind cum totul aduce schimbarea; dar va trăi totuși privirea sub care mereu voi plânge încet.
Atât a fost, este și-i e dat să fie, ca eu iubind și suferind de nebunie, să mă închin lui- un suflet de hârtie.
Nu poate iubi, focul l-ar sfârși și atunci n-ar mai rămâne decât o amintire, o palidă cenușă furată de vânt.



ded. unui "Andrei de Lut"

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!