Subject: ghinion & “noroc” la bicileta: 2h15’
Date: Wed, 26 May 2004 01:50:58 -0400


Dragii mei,

acum este 22:19 si o sa va pove’ despre ziua de azi, mai precis despre dupa-amiaza de ciine ce am trait-o eu, modest, ca un adevart H-Omer Sim’son, intre orele 20:00 si 22:00, azi 25 Mai, douamiipatru.

Preambul: poxter
La 6:30 pm mi-am luat un tablou - poster (70cm x 40cm), cu poza atasata de email: in el ii vedeam pe Belmondo si pe gratia sa blonda Jean Seberg din filmul “Cu sufletul la gura” [”Breathless” ori “À bout de souffle” etc], amindoi intr-un apartment din Paris... chiar daca poza nu este a lor, imaginatia mea cotita pe furis intregeste ceea ce nu se vede. Afara ploua, tabloul a fost infasurat cu grija intr-o punga mare neagra (vinzatoarea mi-a zis ca era un fel de sac - punga de gunoi noua, uriasa si curata) pe am carat-o destul de greu pe bicicleta (vint etc), de am ajuns acasa, mai precis in fata blocului pe la 7pm. Am legat bitza cu lantul de stilp, pentru ca era prea devreme sa o duc sus, este prea multa lume la lift, si eu, ca un alb est european ultra-manierat nu am vrut sa “inoportunez”. In casa am pus Billie Holiday, “Her Last Recordings” si am insurubat cuie in perete, apoi am dat jos familia Simpson si am pus in locul lor poza asta de Pamela Manson; am baut Coca Cola, am facut dus, si la 8pm, gata masturbinat am plecat la biblioteca de cartier: cu bicicleta asta noua ajung repede in 5 minute, eventual mai platesc si telefonul pe drum. Recunosc, tabloul lui Pam Hanson are un pic de tenta de ademenire a gainutzei la cuib, pt acuplare ;-)

Intriga:
da, am ramat fara suflet: naravasa, cumparata acum 10 zile de ocazie ($60), cu viteze multe si usor de schimbat de la butonutz, cu shock si arcuri pe fata, frine bune, sezut mare si suprainaltat, pe care nu o lasam afara peste noapte - “lipsea de la apelul de seara”. Nu as fi crezut ca si ‘n miezul zilei se poate fura... Am clipit de doua ori, dar am stiut imediat ca gagii mi-au luat-o: putinii colegi/ prieteni mi-au laudat-o, era ok, imi placea si mie, era usoara si se pare ca a meritat efortul, poate ca tipii erau de ceva vreme cu ochii pe ea. Am fugit “random” prin prejur, gen gaina fara cap, taiata in spatele blocului, in fata garajului (multumesc Graztian!) dar iok bicicleta; ce am vazut in departare, era un fel de chinez cu capul mare, la sfirsit de o strada, cotind coltzul cu greu la pedale, dar putea sa fie cu orice bicicleta.

Eneida:
Si am inceput sa merg in jos pe Strada Parliament, drept ca era mai usor - ca pe planul inclinat. Puscat in aripa, ma uitam dezorientat prin prejur. Dorind sa fac ceva folositor, am vrut sa platesc telefonul la un chiosc, dar nu am avut nervii sa bag chitanta in plic, tremuram de ciuda si am plecat mai departe. Nu-mi venea sa cred ca asa de repede s-a intimplat. Stringeam cheile tare in pumn si ziceam ca daca ii prind - ma bat cu ei, dau in ei pina mi se invineteste mina, numai sa-i prind. Apoi m-am gindit sa nu dau prea tare, sa nu-mi rup degetele. Ajung la Biblioteca la 8:25. Am scos filmul rusesc “Interdevochika” am intrebat pe domnul paznic unde este Circa de Politie; doamnele bibliotecare s-au uitat prin computer si mi-au zis amabile unde sa merg sa-mi depun plingerea. Nu le-am zis ce mi s-a intimplat. Pe bicicleta scrisesem cu carioca neagra numele lui W. Herzog, K. Kinski, W. Allen, A. Tarkovski, L. Bunuel, F. Coppola samd. Mi-era ciuda pentru ca fusese destul de iute si nu am avut timp de bucurat de ea si joia trecuta ii cumparasem aparatori usoare de plastic negru, foarte folositoare pe ploaia de azi. Si aparatorile erau neprafuite.
Visele cu mers la strandul de pe malul lacului s-au dus. Si ce fain mergea la vale, si ce fain i se lasau telescoapele cind ma urcam pe ea sau faceam o frina mica pe fata. De ce nu puteau sa astepte aia pina la toamna?
Police Station Dundas cu Parliament is close. Please visit us at 51 Division: Parliament Street corner with Front Street. Plec mai departe pe inserat, prin spatele caselor, pling un pic ca sint destul de enervat de ghinion. Nu mai am. Ca Moromete. Am vrut sa anunt repede la Politie, ca poate (intr-un mod “ideal”) politistii se puteau inter-anunta prin radio si poate ca il vedeau pe tip inca pe strada, pe undeva, nu? Am ajuns la 9pm la noul sediu, frumos iluminat, lustruit etc. O politista alba si grasa cred ca citea ceva de pe un monitor, ceva semantor cu emailul. Pe o hirtie linga ghiseu scria sa nu calcam pe podeaua de la intrare - proaspat smatzuita. Stau vreo 2-3 minute, nu ma baga nimeni in seama si observ ca mai este o alta usa ce da spre ghiseu si incerc sa ma indrept spre ea, dupa ce traversez holul (unde nu era scris ca “interzis calcatul ierbii”), Doamna Politista trage un raget de parca as fi calcat-o pe oua, vine in fuga un domn capitan majur sa vada daca o amenint cu arma si ma intreaba ce vreau: eu raportez supus ca doresc sa declar bicicleta furata. Dinsul ma intreaba de unde si cind, eu ii zic ca acum o ora si ca aici mai sus pe ulita si el imi raspunde: “OK, I will record it! See you later!” Asta semana cu un fel de concediere, eu umil si cu frica de gradele superioare de armata dau coltul incetisor, uitindu-ma peste umar sa vad daca ma cheama totusi sa-i zic ce culoare avea..., ca poate ma ajuta cumva. Apoi am plecat. Si de aicea.
Cu slabe sperante am zis sa trec pe la magazinele de amanet, poate o fi vreunul deschis tirziu si exceptional pot sa-i prind pe gagii tamabn cind negociaza. Toate erau inchise. Mi-era ciuda ca nu avusesem grija de ea: mai multe lanturi, incuietori etc, as fi putut investi macar vreo 100 de dolari, ca bicicleta eu cred ca era de vreo 200 - 400 arginti. Dar pe de alta parte nici nu credeam ca era asa tentanta: era cam de zgiriata pe cadru...
In sinea mea ziceam ca eu nu doresc decit sa-mi inregistreze furtul, ca daca imi recunosc “calul” undeva pe strada si la o eventuala disputa cu noul proprietar as fi putut chema ofitzir de politizie si spus ca eu am declarat furtul acum 1 saptamina etc, ca se poate verifica.
Am trecut si pe linga videoteca ruseasca (inchisa) si ajung la Police Station Division 52, Dundas Street cu University Avenue pe la 9:25. Cladire mare, cu sticla multa, in apropiere de ChinaTown, sper ca astia o sa fie mai ingaduitori, fiind mai multi-culturali. Aici erau trei-patru policemen si recunosc ca au fost destui de amabili (fata de amabilitatea = zero, experimentata mai-inainte) si m-au intrebat de marca, dimensiunea rotilor, serial number de sub osia de la pedala si mi-au zis ca eventual trebuie sa ma uit pe chitanta de cumparare pentru aceste date, ca ei, daca vreau ca sa-mi gaseasca bicicleta, nu poate sa “bage in system” doar mountain bike albastru. Cuminte am scris pe o hirtie ce detalii trebuie sa le furnizez, le-am multumit si dupa am plecat m-am gindit ca si astia m-au fraierit, ca eu nu o sa-mi aduc aminte nimic, si eu as fi dorit doar sa am o declaratie registrata despre furt, asa cum Tata spunea ca trebuia sa fac la Costinesti cind ni s-au furat hainele, mie si lui Nikolaye - sa aiba aia inca un caz la nerezolvate. In Romania mi s-au furat 2 biciclete, politistii au fost totdeauna amabili, am dat declaratie, au si gasit ceva urme, au fost mai cooperanti decit domnii acestia din noua tara de adoptie. [Da, 2 - si tot nu m-am invatat minte!]
Pe Bay Street am gasit un lant de corali si scoicute de plastic (5 dolari), de ala care poarta si baietii: uite D-zeu incepe sa-mi dea inapoi, poate este un semn ca nu ma uita (“Pisici, ce semn? Esti prost? Este doar simplu noroc!”, ce patetic...).
Trec pe linga Muzeul Politiei: as incerca sa depun o mica plingere si aici, acum as putea da ceva detalii (brand name: Rocky Mountain, socuri RockShock, wheel dimension: regular etc), dar la muzeu este inchis, mumiile alea sint tacute si nu pare ca ar fi o sectie de politie. Plus ca un paznic indian se indreapta inspre mine, cu care prevad ca o sa ne inter-bilbiim amabil fara nici un fel de rezultanta pozitiva pe directia mea. Plec repede.
La 20 metri de Muzeu, pe o coloana de beton vad un pachet de tigari destul de nou. Poate or mai fi ceva tigari in el! Chiar daca nu fumez, il deschid: lipsea din el o singura tigara. Semn de la Marele Demiurg in Ceruri: trebuie sa fiu increzator in future: “Possesions are Meaningless!”, uite acum ai tigari! Trebuie sa ma tin tare: Eliade si zeii nu ma vor parasi!
La Yonge cu College, linga Starbucks vad un computer aruncat (un fel de 5x86), string din el 4 module de 1 MB pe 32 de pini. Nu ma intereseaza, trebuie sa recuperez echivalentul bicicletei, si nu trebuie sa refuz lui Domnu’ modestele ramasite de la cheful boierilor. Constat ca nu avea Cd-ROM, nici macar unitate floppy - cacanari, ei nu vad ca am mai mari pierderi?
In sinea mea scriu ca trimit email lu’ domn' seful meu: iti aduci aminte tu ca mi-am cumparat acum aprox. doua saptamini bici’ noua si am vrut sa ti-o arat: uite ca nu ti-o mai arat, ca nu mai am. Si fain mergea la vale, si cu ce usurinta trecea sinele de tramvaie, si avea rotile groase de tot, mai ales aia din spate. Mai ce prost sint, intr-adevar era o bicicleta buna si eu nu i-am cumparat niste lanturi mai bune. Acum trebuie sa ma gindesc sa-mi iau alta si numai la gindul asta obosesc, ca trebuie sa caut una ruginita, sa nu fie apetisanta si eu care am crezut ca zilele vechiturilor s-au sfirsit, ca voi putea cocosi de pe bicicleta. Uff! Quel ghinion.
La Yonge cu Wellesley am vrut sa cumpar cartela de telefon, sa vorbesc cu Mama. Si ce sa zic: numai ca am cumparat bici’ ca deja s-a si dus. Ca mi se spunea din Lipova sa-mi cumpar bicicleta noua si uite ca deja baietii mi-au si ridicat-o. Am intrat la videoteca Rogers, am vazut “Anger Management” si am zis ca imi bag piciorul in Holly Wood si spoiala lor timpita cu happy end si re-declar ca cel mai tari sint “Nouvelle Vague” si Goddard si Truffaut; si eu care imi dichisisem asa de frumos cadrul cu numele lor. Oh, imi vine rau! chiar si Regg Hart a laudat-o.
Trece lume pe linga mine, imi aduc aminte de “Possesions are meaningless”, imi schimb filosofia: sint sanatos, vine vara, voi merge mai mult pe jos, ma uit cu mai multa atentia la semeni (a se citi: chioris dupa fetele cu fuste scurte etc), poate este un nou inceput de viata, poate ca asa a vrut D-zeu, de fapt este un Semn. Trebuie sa recunosc: mergeam repede si din goana aia mai mult pierdeam in loc sa cistigam. Ajung la Church and Wellesley, vad oamenii colorati pe strada, trece unul cu o semicursa pe linga mine, mi se stringe stomacaul ca miine trebuie sa merg la servici pe jos, ca nu vreau sa dau la autobuz pe bilet, ca altfel voi intra si mai adinc in pierdere. Si eu care ziceam ca o sa merg vara repede la strand... Dar lasa, asta este doar o ocazie buna petntru jogging, nu? Dar sa ajungi la servici transpirat, naspa! Dar sa faci dusi inainte! Dar asta inseamna ca trebuie sa ma trezesc la 6am. Mi-e raucus. Ma duc pe Church in sus, trec pe linga casele de pe Earl Street, case frumoase. Acum mi-e mai bine. Singura nefericire ramasa este cum sa o impac pe Agra, ca ea va fi trista pentru ghinionul meu, si stie ca eram bucuros de bicileta. Acum trebuie sa iau una noua de 100 - 200. Vax. Ca nu am nici una veche - asa nici macar de rezerva.

Sfirstul
Breathless
(French New Wave or American Holly wood)

Ajung la Sherbourne Street cu Earl Steet, zona in care incep blocurile noastre de cartier in care locuim emigrantii de-a valma, vreo 20.000 de oameni pe 1km patrat. Se termina strada intunecoasa de printre case, linga lada cu gunoi cu recycle vad o umbrela, o scot, nu ma intereseaza chiar daca are coada de lemn lustruit, are ceva hirtie deseu agatata prin ea si pare ca are citeva spite rupte, o arunc inapoi, ridic ochii din cutie si la intrarea de sub un bloc la vreo 30m vad doi mahule de baieti cum iau curba incet calare pe bicicleta, mi-e ciuda pe ei, ca ei au, eu n-am, uite ca la a doua bicicleta o masina a batut cu lumina in ochii de pisica, asa era si a mea (nostalgic amintirile ma coplesesc, amintirile ma chinuiesc, o doamne), ce chestie, stiu ca nu toata lumea isi pune ochi de pisica pe mountain bike, mai degraba pe cruiser bike de oras etc. Si este albastra, cam ca a mea, si ghidonul se asemana, iar sezutul este mare! Imi bag Piciorul! Fac niste pasi mari pe virfuri si apoi bag tare si fug tare dupa ^aia. O Recunosc, tipul se uita in spate cu surprindere, este un tinar de vreo 16-18, alb, cu trening rosu, alb, negru de smecher. Nu poate sa accelereze arunca bicicleta de o parte, fuge spre spatele blocului, pe la tomberoanele de gunoaie, prietenul sau, mai negru, tuciuriu, indian, cu batic de cool se uita mirat, nu ii vine si lui a crede ce se intimpla asa de repede, sta un moment pe loc, nu stie daca o sa ma dau la el, face ochi mici de aparare, eu imi ridic bicicleta de pe strada, mie nu-mi vine a crede ca am regasit-o, ma inmoi, sint bucuros, ma urc pe ea, sezutul este inca cald, si parca lasat mai jos (acasa am constatat ca era lasat intr-adevar mai jos), negrutul o ia si el la goana pe bicicleta sa, eu tip dupa el: “It’s OK! It’s OK!” Dau o tura doua, un taximetrist parcat in apropiere, se uita pe geam si-ma intreaba in Engleza:
“Deci ala iti furase bicicleta?” - fara nici o vorba se prinsese in mai putin de 10 secunde. Acum vreau sa merg la Dundas & University Avenue, sa le arat politistilor cum arata bicicleta furata, fudul de norocul prostului. Dupa 5 minute ma opresc: politia este prea departe, sezutul lasat jos ma incomodeaza la pedalat si ce Pisici, aia nu au vrut sa-si miste curul pt. mine si acum eu sa vin cu o poveste gata rezolvata? Dupa alte 10 minute m-am gindit ca oricum mai bine este asa, de ce sa le fac necazuri la copii, la Futurus? Ajung acasa, bag bicileta in lift si nu-mi vine a crede ca o mai am. Peste ½ ora vine si Agra acasa, ii arat bicicleta furata si inca o data nu-mi vine a crede ca am re-gasit-o. Va scriu aste rinduri - sa pot crede ca am regasit-o.
PS. Pe ghidon sta un lant de bicicleta taiat, altul, nu al meu (marturisire a unei alte “crime”?)
PS2. Faptasul se intoarce totdeauna la locul faptei (Rodica Ojog Brasoveanu /Agatha Christie). Cretin peripatetic.
PS4. Daca ma intilnesc cu baietii noaptea pe strada, se pare ca ei activeaza prin cartierul nostru, sa nu-mi fie teama ca-mi vor lua gitul? Oricum la orice fel de infatisare eu sint pregatit sa neg ca i-am vazut vreodata, iar politistilor le-as zice ca mi-am re-gasit velocipedul abandonat in apropiere de bloc, nu?
PS5. Miine este o alta zi (stiti voi, pe aripile vintului).