agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-22 | |
Ti-am intalnit privirea, intamplator, pe strada…Ah! Si eram atat de sigura pe mine. Stiam ca arat bine aranjata astfel (sa-ti amintesc: bluzita aceea alba, parul cret, lung, lasat liber, cu cerceii mari si roz in care parca ti se impleteau degetele ce plimbau arcusul pe instrumentul tau muzical), ca sunt exotica si multi ochi ma urmaresc. Nu ai fost primul care m-a privit in ziua respectiva, insa tu m-ai privit complet diferit. Nu aveam de gand sa dau de ochii tai. Nu, in nici un caz…Ii explicam entuziasmata surorii mele ce carti interesante se gasesc in libraria in care urma sa intram. Tu stateai in fata vitrinei si din cauza ta nu puteam sa vad rafturile.
Si vuuum! Lumea s-a intors brusc pe dos, numai noi am ramas drepti. Vorbeam fara sa stiu ce spun. Incarcam sa ascult, incordata, dar nu desluseam cuvintele. Dintr-o data, toata siguranta mea disparuse. Am devenit atat de slaba si de inferioara tie, iar tu ma priveai cu ura (?), fara sa clipesti. In ochii tai se amestecau o multime de antonime! Dorinta si respingere, raceala si caldura, interes si indiferenta, vino la mine, pleaca! Mi-ai rascolit trupul, caci tu nu imi admirai formele, pielea, rotunjimile, ci ai patruns mult mai adanc, inauntrul meu. Nu in suflet…Mi te plimbai printre organe si taiai ca un cutit : vedeai cum aerul intra in plamani, cum imi bate inima si sangele imi curge prin vine, vedeai ficatul, pana si ovarele si uterul in care va fi inca o viata, candva; si vedeai cum gandurile imi alearga timide prin creier. Ai reusit sa observi viata din mine, dar nu te-ai multumit cu atat. Ai trecut dincolo de peretii corpului meu, undeva, departe, pe alte continente nestiute nici macar de mine (eu, care credeam ca imi cunosc bine limitele). Nu te-ai oprit numai in ochi, ci, odata cu ochii, imi priveai si parul…un val caldut imi acoperea toata pielea si trecea prin epiderma ca o lotiune de corp hidratanta de cea mai buna calitate. Au trecut una, doua, trei, patru, cinci secunde (mai mult nu) si imi parea o vesnicie. Imi placea la nebunie, nu mai voiam sa se termine, insa o frica insuportabila ma cuprindea… Atunci, am intors capul. Stiam ca inca ma urmaresti, ma rusinam de lasitatea si copilaria mea, ca si cum as fi fost o fetita dorita pentru prima oara. Nu puteam sta asa, cu privirea in alta parte, grabind pasul si bolborosind mai stiu eu ce. Te-am privit iar: acum zambeai. O statuie prinsese viata. Iti zambeam si eu. Nu treceai de piele, caci le zambeai numai ochilor. Am rosit toata. Ma linistisem putin. Aveai un zambet ciudat : ironic, compatimitor si totusi, atat de sincer. Am intrat grabita si usurata in librarie. Te vedeam de acolo, prin vitrina, prefacandu-ma interesata de cartile de pe rafturile acelea. In realitate, as fi vrut sa te intorci, sa ni se intalneasca iar ochii. Incercam sa trec de ceafa, de spatele tau, sa ajung in tine, si nu reuseam. Am renuntat repede si am iesit aiurita afara. Nu am avut curajul sa te privesc si nu am idee daca tu m-ai observat sau nu. Un lucru stiu sigur : in cinci minute vei uita totul; vei uita faptul ca ai privit o pustioaica de 17 ani, ii vei uita figura, parul, hainele, cerceii, ochii.. Nu e vorba de dragoste la prima vedere (Exista oare asa ceva? Nu stiu…). Sunt doar niste randuri de multumire…catre un necunoscut. Da! Iti multumesc, strainule, pentru acele cinci secunde in care m-am simtit mai feminina si mai frumoasa ca niciodata, in care m-am simtit din nou copila, inferioara, umilita, dar implinita! Iti multumesc, straine, ca ai reusit sa aprinzi un chibrit care sa declanseze in mine o explozie atat de placuta! Probabil ar trebui sa imi arat recunostinta oferindu-ti o ciocolata (asa procedeaza copiii) sau un sarut pe obraz…primul si ultimul…daca am sa te mai vad vreodata…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate